Recitale
(1) La 18 mai 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 765/2006 (2).
(2) Regulamentul (CE) nr. 765/2006 pune în aplicare măsurile prevăzute în Decizia 2012/642/PESC a Consiliului (3).
(3) La 18 iulie 2025, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2025/1471 și Decizia de punere în aplicare (PESC) 2025/1461 (4).
(4) Decizia 2012/642/PESC interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Belarus de arme și materiale conexe de orice tip. Decizia (PESC) 2025/1471 interzice, de asemenea, achiziția din Belarus de armament și de materiale conexe de orice tip.
(5) Pentru a consolida eficacitatea măsurilor restrictive care au fost impuse ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, este necesar să fie abordat riscul de eludare a măsurilor respective prin intermediul exporturilor indirecte prin intermediul unor țări terțe. Produsele și tehnologiile care figurează în anexa Va ar putea contribui la dezvoltarea militară și tehnologică a Belarusului sau la dezvoltarea sectorului de apărare și securitate al acestuia, inclusiv atunci când sunt exportate sub pretextul unei utilizări finale de natură civilă. Interzicerea exporturilor indirecte privește exportul produselor care figurează în anexele la Regulamentul (CE) nr. 765/2006, inclusiv prin intermediul unei țări terțe. Autoritățile competente ar trebui să ia măsuri preventive în timp util în cazul în care există un risc credibil ca astfel de produse, atunci când sunt exportate către țări terțe, ar putea să fie în cele din urmă deturnate către Belarus. Prin urmare, prin Decizia (PESC) 2025/1471 se oferă statelor membre un mecanism administrativ opțional care permite autorităților naționale competente să impună autorizarea prealabilă în cazul exporturilor de produse care figurează în anexa Va către orice țară terță, atunci când exportatorul a fost informat că există motive suficiente pentru a suspecta că destinația finală a produselor poate fi Belarus sau că utilizarea finală a produselor poate fi pentru entități belaruse. Măsura respectivă nu este menită să impună o nouă restricție generală, ci să pună la dispoziția statelor membre un instrument eficace și proporțional pentru a investiga și a preveni posibila eludare a măsurilor restrictive, asigurând în același timp o interpretare armonizată și claritate juridică pentru exportatori. Măsura respectivă nu ar trebui să aducă atingere domeniului de aplicare al clauzei de interzicere a exporturilor indirecte. Este la latitudinea statelor membre să decidă dacă aplică măsura respectivă sau clauza de interzicere a exporturilor indirecte pentru a impune sancționarea cazurilor în care destinația finală a produselor poate fi în Belarus sau când utilizarea finală a produselor poate fi pentru entități belaruse.
(6) Decizia (PESC) 2025/1471 extinde la o interdicție privind tranzacțiile interdicția existentă cu privire la furnizarea de servicii specializate de mesagerie financiară anumitor instituții de credit belaruse și filialelor lor belaruse, care sunt relevante pentru sistemul financiar belarus și cărora li s-au impus deja măsuri restrictive de către Uniune. În plus, prin Decizia (PESC) 2025/1471 se adaugă scutiri în legătură cu funcționarea în Belarus a reprezentanțelor diplomatice și consulare ale Uniunii și ale statelor membre sau ale țărilor partenere și scutiri în legătură cu tranzacțiile efectuate de resortisanți ai unui stat membru care își au reședința în Belarus. Prin respectiva decizie se adaugă, de asemenea, o derogare în ceea ce privește tranzacțiile care sunt strict necesare pentru cesionarea activelor din Belarus sau pentru lichidarea activităților comerciale din Belarus. Se reamintește faptul că măsurile restrictive ale Uniunii nu sunt extrateritoriale și nu impun nicio obligație operatorilor înregistrați în temeiul legislației unor țări terțe, inclusiv celor din Belarus. Prin urmare, fără a aduce atingere articolului 8i din Regulamentul (CE) nr. 765/2006, tranzacțiile dintre persoane juridice, entități sau organisme înregistrate sau constituite în temeiul legislației statelor membre și filialele lor din țări terțe nu sunt considerate a fi o încălcare a interdicției respective, inclusiv în cazul în care instituțiile financiare sau instituțiile de credit supuse interdicției sunt implicate în astfel de tranzacții. Scutirile și derogarea prevăzute la articolul 1zb din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 nu aduc atingere interdicției impuse operatorilor din Uniune de a furniza servicii de mesagerie financiară entităților care figurează pe lista din anexa XV la respectivul regulament.
(7) Cu respectarea adecvată a obligațiilor lor internaționale aplicabile, statele membre nu ar trebui să recunoască sau să execute nicio ordonanță președințială, niciun ordin, nicio măsură reparatorie și nicio hotărâre judecătorească pronunțată de o altă instanță decât o instanță a unui stat membru și nicio altă hotărâre judecătorească, arbitrală sau administrativă pronunțată în cadrul altor proceduri decât cele din statele membre în temeiul sau ca rezultat al unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006. Punerea în aplicare efectivă a clauzei de neacceptare a niciunui tip de cereri ar trebui să fie considerată ca fiind ordinea publică a Uniunii și a statelor membre în scopul recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale, judecătorești sau administrative. Prin urmare, recunoașterea sau executarea de către statele membre a unei ordonanțe președințiale, a unui ordin, a unei măsuri reparatorii, a unei hotărâri judecătorești pronunțate de o altă instanță decât o instanță a unui stat membru sau a altei hotărâri judecătorești, arbitrale sau administrative pronunțate în cadrul altor proceduri decât cele din statele membre în temeiul sau ca rezultat al unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat care ar putea duce la satisfacerea oricăror cereri în legătură cu măsuri impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006 ar trebui să fie considerate ca încălcând ordinea publică a Uniunii și a statelor membre. Această dispoziție nu ar trebui să aducă atingere obligației unui stat membru de a participa și de a se apăra în procedurile inițiate împotriva sa și de a solicita recunoașterea și executarea unei hotărâri prin care i se acordă rambursarea costurilor.
(8) Deși este interzisă în Uniune satisfacerea cererilor în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006, inclusiv în cadrul procedurilor de soluționare extrajudiciară, există dovezi care sugerează că persoane, entități sau organisme belaruse ori persoane, entități sau organisme care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre respectivele persoane belaruse, entități sau organisme ruse ori care sunt deținute sau controlate de astfel de persoane, entități sau organisme încearcă sau ar putea încerca să inițieze și să continue în mod abuziv proceduri de soluționare a litigiilor în afara Uniunii în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006 sau încearcă sau ar putea încerca să obțină în mod ilegal recunoașterea sau executarea unor hotărâri arbitrale acordate în urma unor astfel de proceduri abuzive de soluționare a litigiilor. Prin urmare, este necesar să li se permită autorităților competente sau Uniunii, după caz, să recupereze, în cadrul unei proceduri în fața unei instanțe dintr-un stat membru, orice daune cauzate, inclusiv cheltuielile de judecată și costurile suportate în cazul nerespectării hotărârii arbitrale de către cealaltă parte, de la respectivele persoane, entități sau organisme și de la persoane, entități sau organisme care dețin sau controlează persoanele, entitățile sau organismele respective, ca urmare a soluționării litigiilor dintre investitori și stat în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006, cu condiția să fi fost exercitate toate căile de atac disponibile în jurisdicția relevantă. Autoritățile competente ar trebui să recupereze aceste daune în conformitate cu dreptul Uniunii și cu normele cutumiare de drept internațional.
(9) În cazul în care se confruntă cu hotărâri arbitrale pronunțate împotriva lor în cadrul unor proceduri de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat în legătură cu măsurile impuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2006, statele membre ar trebui să invoce orice obiecție de care dispun în cadrul procedurilor naționale sau din străinătate pentru recunoașterea și executarea unor astfel de hotărâri. Acest lucru include invocarea obiecției potrivit căreia recunoașterea sau executarea hotărârii ar fi contrară ordinii publice a țării în care se solicită recunoașterea și executarea, în temeiul Convenției din 1958 privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.
(10) Aplicarea dispoziției privind forum necessitatis ar trebui să fie extinsă la articolul 8l.
(11) Decizia de punere în aplicare (PESC) 2025/1461 adaugă o nouă entitate pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor prevăzută în anexa II la Decizia 2012/642/PESC, care este lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică restricții în ceea ce privește autorizațiile de vânzare, furnizare, transfer sau export de produse și tehnologii cu dublă utilizare, precum și de produse și tehnologii care ar putea contribui la consolidarea militară și tehnologică a Belarusului sau la dezvoltarea sectorului său de apărare și securitate.
(12) Decizia (PESC) 2025/1471 consideră oportun să extindă lista articolelor care ar putea contribui la consolidarea capacităților militare și tehnologice ale Belarusului sau la dezvoltarea sectorului apărării și securității al acestei țări prin includerea pe listă a articolelor care au fost utilizate de Rusia în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei și a articolelor care contribuie la dezvoltarea sau producerea sistemelor militare ale Belarusului, inclusiv precursorii chimici ai materialelor energetice, piesele de schimb pentru mașini-unelte, produsele software aferente mașinilor cu control numeric computerizat (CNC) și compușii chimici pentru combustibilii de propulsie.
(13) Decizia (PESC) 2025/1471 consideră oportun să se extindă lista bunurilor care fac obiectul restricțiilor la export care ar putea contribui la consolidarea capacităților industriale belaruse, cum ar fi utilajele, produsele chimice, unele metale și materiale plastice. Pentru a reduce la minimum riscul de eludare a măsurilor restrictive, Decizia (PESC) 2025/1471 consideră oportună extinderea listei produselor și tehnologiilor care fac obiectul interdicției de a tranzita teritoriul Belarusului.
(14) Aceste măsuri intră sub incidența Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă în toate statele membre.
(15) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ar trebui să fie modificat în consecință,