Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului (2) a fost modificat de mai multe ori în mod substanțial. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, de eficacitate și de eficiență să se procedeze la reformarea respectivului regulament.
(2) Prezentul regulament urmărește să asigure că, în domeniul produselor cu dublă utilizare, Uniunea și statele sale membre țin seama pe deplin de toate considerațiile relevante. Printre considerațiile relevante se numără obligațiile și angajamentele internaționale, obligațiile care decurg din sancțiunile relevante, considerațiile de politică externă și de securitate națională, inclusiv cele cuprinse în Poziția comună 2008/944/CFSP a Consiliului (3), printre care drepturile omului, precum și considerații privind utilizarea finală prevăzută și riscul de deturnare. Prin prezentul regulament, Uniunea își demonstrează angajamentul de a menține cerințe legale solide în ceea ce privește produsele cu dublă utilizare, precum și de a consolida schimbul de informații relevante și o mai mare transparență. În ceea ce privește produsele de supraveghere cibernetică, autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să ia în considerare în special riscul ca acestea să fie utilizate în legătură cu represiunea internă sau cu comiterea unor încălcări grave ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar.
(3) Prezentul regulament urmărește, de asemenea, să consolideze îndrumările care trebuie să fie oferite exportatorilor, în special întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), cu privire la practicile responsabile, însă fără a afecta competitivitatea globală a exportatorilor de produse cu dublă utilizare sau a altor industrii asociate sau a mediului academic care sunt rezidenți sau stabiliți într-un stat membru.
(4) În Rezoluția 1540 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, adoptată la 28 aprilie 2004, s-a prevăzut că toate statele trebuie să adopte și să pună în aplicare măsuri eficace în vederea stabilirii de controale interne în scopul prevenirii proliferării armelor nucleare, chimice și biologice, precum și a vectorilor purtători de asemenea arme, inclusiv prin stabilirea unor controale corespunzătoare ale materialelor, echipamentelor și tehnologiilor conexe. De asemenea, sunt necesare controale în temeiul acordurilor internaționale relevante, precum Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora („Convenția privind armele chimice” sau „CWC”) și Convenția cu privire la interzicerea perfecționării, producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și la distrugerea lor („Convenția cu privire la armele biologice și cu toxine” sau „BWC”) și în conformitate cu angajamentele convenite în cadrul regimurilor multilaterale de control al exporturilor.
(5) Prin urmare, este necesar un sistem comun și eficace de control al exporturilor de produse cu dublă utilizare pentru a asigura respectarea angajamentelor și responsabilităților statelor membre și ale Uniunii pe plan internațional, în special în ceea ce privește neproliferarea, pacea regională, securitatea și stabilitatea, precum și respectarea drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar.
(6) Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă din 12 decembrie 2003 (denumită în continuare „Strategia UE privind ADM”) subliniază angajamentul Uniunii în vederea efectuării de controale naționale stricte ale exporturilor și coordonate la nivel internațional.
(7) Contribuția exportatorilor, a intermediarilor, a furnizorilor de asistență tehnică sau a altor părți interesate relevante la obiectivul general de control al comerțului este esențială. Pentru ca aceștia să poată acționa în conformitate cu prezentul regulament, evaluarea riscurilor legate de tranzacțiile vizate de prezentul regulament trebuie efectuată prin intermediul unor măsuri de examinare a tranzacțiilor, cunoscute și ca principiul obligației de diligență, ca parte a unui program intern de conformitate (PIC). În această privință, atunci când se elaborează și se pun în aplicare PIC, trebuie să fie luate în considerare în special dimensiunea și structura organizatorică a exportatorilor.
(8) Pentru a limita riscul ca anumite produse de supraveghere cibernetică neincluse pe listă exportate de pe teritoriul vamal al Uniunii să fie utilizate în mod abuziv de persoane complice sau responsabile de orchestrarea ori de comiterea unor încălcări grave ale drepturilor omului sau ale dreptului internațional umanitar, este oportun să se controleze exportul unor astfel de produse. Riscurile asociate se referă, în special, la cazurile în care produsele de supraveghere cibernetică sunt special concepute pentru a permite intruziunea sau inspecția detaliată a pachetelor în sistemele informatice și de telecomunicații pentru a efectua supravegherea sub acoperire a persoanelor fizice prin monitorizarea, extragerea, colectarea sau analizarea datelor, inclusiv a datelor biometrice, din respectivele sisteme. În general, se consideră că produsele utilizate exclusiv în scopuri comerciale, cum ar fi facturarea, comercializarea, serviciile de calitate, satisfacția utilizatorilor sau securitatea rețelei, nu implică astfel de riscuri.
(9) În vederea consolidării controlului eficace al exporturilor de produse de supraveghere cibernetică neincluse pe listă, este esențial să se armonizeze în continuare aplicarea procedurii ”catch-all” în respectivul domeniu. În acest scop, statele membre se angajează să sprijine astfel de controale prin schimbul de informații între ele și cu Comisia, în special în ceea ce privește evoluțiile tehnologice ale produselor de supraveghere cibernetică și prin exercitarea vigilenței în aplicarea unor astfel de controale pentru a promova un schimb la nivelul Uniunii.
(10) Pentru a permite Uniunii să reacționeze rapid la utilizarea abuzivă gravă a tehnologiilor existente sau la noile riscuri asociate tehnologiilor emergente, ar trebui introdus un mecanism care să permită statelor membre să își coordoneze reacțiile atunci când se identifică un nou risc. O astfel de coordonare ar trebui să fie urmată de inițiative de introducere a unor controale echivalente la nivel multilateral pentru a extinde capacitatea de reacție la riscul identificat.
(11) De asemenea, este necesar să se controleze transmiterea de produse software și de tehnologii cu dublă utilizare către destinații din afara teritoriului vamal al Uniunii prin mijloace de comunicare electronice, fax sau telefon. Pentru a limita sarcina administrativă a exportatorilor și a autorităților competente ale statelor membre, ar trebui prevăzute licențe generale sau globale sau interpretări armonizate ale dispozițiilor pentru anumite transmisii, cum ar fi transmisiile în cloud.
(12) Având în vedere rolul important al autorităților vamale în aplicarea controalelor la export, termenii utilizați în prezentul regulament ar trebui, în măsura posibilului, să fie în concordanță cu definițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) („Codul vamal al Uniunii ”).
(13) În exportul produselor cu dublă utilizare pot fi implicate diverse categorii de persoane, inclusiv persoane fizice precum furnizori de servicii, cercetători, consultanți și persoane care transmit prin mijloace electronice produse cu dublă utilizare. Este esențial ca toate aceste persoane să fie conștiente de riscurile asociate exportului și furnizării de asistență tehnică în ceea ce privește produsele sensibile. În special, instituțiile academice și de cercetare se confruntă cu provocări distincte în ceea ce privește controlul exporturilor, printre altele, din cauza angajamentului lor general față de schimbul liber de idei, a faptului că activitatea lor de cercetare implică adesea tehnologii de vârf, a structurilor lor organizatorice și a naturii internaționale a schimburilor lor științifice. Statele membre și Comisia ar trebui, atunci când este necesar, să sensibilizeze comunitatea academică și de cercetare și să le ofere îndrumări specifice pentru a aborda respectivele provocări distincte. În conformitate cu regimurile multilaterale de control al exporturilor, implementarea controalelor ar trebui să asigure, în măsura posibilului, o abordare comună cu privire la anumite dispoziții, în special în ceea ce privește notele de exceptare de la control pentru „cercetare științifică fundamentală” și „din domeniul public” care privesc în special mediul academic.
(14) Ar trebui revizuită definiția termenului „intermediar”, pentru a include persoanele juridice și parteneriatele care nu sunt rezidente sau stabilite într-un stat membru și care furnizează servicii de intermediere de pe teritoriul vamal al Uniunii.
(15) Tratatul de la Lisabona clarifică faptul că furnizarea de asistență tehnică ce implică circulația transfrontalieră intră în sfera de competență a Uniunii. Prin urmare, este oportun să se introducă o definiție a asistenței tehnice și să se specifice controalele aplicabile furnizării acesteia. În plus, din motive de eficacitate și coerență, controalele privind furnizarea de asistență tehnică ar trebui armonizate.
(16) La fel ca în Regulamentul (CE) nr. 428/2009, ar trebui să fie posibil ca autoritățile statelor membre să interzică tranzitul produselor cu dublă utilizare neunionale în anumite circumstanțe, în cazul în care, prin intermediul informațiilor operative sau al altor surse, acestea au motive întemeiate de a suspecta că aceste produse sunt sau ar putea fi destinate, integral sau parțial, unei utilizări finale militare într-o țară supusă unui embargo de arme sau destinate proliferării armelor de distrugere în masă sau a vectorilor purtători de asemenea arme.
(17) Condițiile și cerințele de autorizare ar trebui armonizate, după caz, pentru a se evita denaturarea concurenței și pentru a se asigura aplicarea consecventă și eficace a controalelor pe întreg teritoriul vamal al Uniunii. În acest sens, este de asemenea necesar ca autoritățile competente ale statelor membre să fie clar identificate în toate situațiile în care se impune controlul. Responsabilitatea de a decide cu privire la autorizațiile de export individuale, globale sau generale naționale, la autorizațiile pentru furnizarea de servicii de intermediere și de asistență tehnică, la tranzitul produselor cu dublă utilizare neunionale și la autorizațiile de transfer pe teritoriul vamal al Uniunii al produselor cu dublă utilizare incluse pe lista din anexa IV revine autorităților naționale.
(18) Ar trebui introduse orientări pentru programele interne de conformitate, care să contribuie la realizarea unor condiții de concurență echitabile între exportatori și la îmbunătățirea aplicării eficace a controalelor. Astfel de orientări ar trebui să ia în considerare diferențele în ceea ce privește dimensiunile, resursele, domeniile de activitate și alte caracteristici și condiții ale exportatorilor și ale filialelor acestora, cum ar fi structurile și standardele de conformitate intragrup, evitând astfel o abordare de tipul „un model unic pentru toți” și ajutând fiecare exportator să găsească propriile soluții pentru conformitate și competitivitate. Exportatorii care utilizează autorizații globale de export ar trebui să pună în aplicare un PIC, cu excepția cazului în care autoritatea competentă consideră că acest lucru nu este necesar datorită altor circumstanțe pe care le-a luat în considerare la prelucrarea cererii de autorizație globală de export depusă de exportator.
(19) Ar trebui introduse autorizații generale de export ale Uniunii suplimentare, pentru a se reduce sarcina administrativă a companiilor, în special a IMM-urilor, și a autorităților, asigurând în același timp un nivel corespunzător de control al produselor relevante către destinațiile relevante. În cazul în care este necesar, statele membre pot oferi îndrumări exportatorilor în ceea ce privește aplicarea autorizațiilor generale. De asemenea, statele membre pot introduce autorizații generale naționale de export pentru exporturile cu risc scăzut, în cazul în care consideră că acest lucru este necesar. De asemenea, ar trebui introdusă o autorizație pentru proiecte de mare anvergură, pentru a se adapta condițiile de autorizare la necesitățile specifice ale industriei.
(20) Comisia, consultându-se îndeaproape cu statele membre și cu părțile interesate, ar trebui să elaboreze orientări și/sau recomandări privind cele mai bune practici pentru a sprijini aplicarea concretă a controalelor. Atunci când elaborează orientările și/sau recomandările, Comisia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de necesitatea de acces la informație a IMM-urilor.
(21) Listele comune de produse cu dublă utilizare, destinațiile și orientările sunt elemente esențiale pentru un regim eficient de control al exporturilor.
(22) Statele membre care stabilesc liste de control naționale în temeiul prezentului regulament ar trebui să informeze Comisia și celelalte state membre cu privire la astfel de liste. Statele membre ar trebui, de asemenea, să informeze Comisia și celelalte state membre cu privire la toate deciziile de refuz al unei autorizații de export pentru care este necesară o autorizație pe baza unei liste naționale de control.
(23) Pentru a permite o reacție rapidă a Uniunii la schimbarea circumstanțelor în ceea ce privește evaluarea sensibilității exporturilor care fac obiectul autorizațiilor generale de export ale Uniunii, precum și la evoluțiile tehnologice și comerciale, ar trebui să îi fie delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în ceea ce privește modificarea anexelor I, II și IV la prezentul regulament. Deciziile referitoare la actualizarea listei comune de produse cu dublă utilizare care fac obiectul controalelor la export prevăzute în anexa I ar trebui să fie în conformitate cu obligațiile și angajamentele pe care statele membre sau Uniunea le-au acceptat în calitate de membre ale acordurilor internaționale de neproliferare relevante și de membre ale regimurilor multilaterale de control al exporturilor sau prin ratificarea tratatelor internaționale în materie. Atunci când modificarea anexei I privește produsele cu dublă utilizare care sunt incluse și pe lista din anexa II sau pe lista din anexa IV, respectivele anexe ar trebui modificate în consecință. Deciziile referitoare la actualizarea listelor comune de produse și destinații prevăzute în anexa II secțiunile A-H ar trebui adoptate ținându-se seama de criteriile de evaluare stabilite în prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cadrul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (5). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestora au acces în mod sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(24) Comisia ar trebui să publice actualizările anexei I prin intermediul actelor delegate în toate limbile oficiale ale Uniunii.
(25) Comisia ar trebui să publice și să actualizeze o compilație a listelor naționale de control în vigoare în statele membre în toate limbile oficiale ale Uniunii.
(26) Dispozițiile și deciziile naționale care au incidență asupra exporturilor de produse cu dublă utilizare ar trebui adoptate în cadrul politicii comerciale comune și, în special, al Regulamentului (UE) 2015/479 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Aplicarea eficace și consecventă a controalelor pe întregul teritoriu vamal al Uniunii ar trebui asigurată prin schimburi de informații și prin consultări corespunzătoare cu privire la dispozițiile și deciziile naționale.
(27) Existența unui sistem de control comun reprezintă o condiție prealabilă pentru instituirea liberei circulații a produselor cu dublă utilizare pe teritoriul vamal al Uniunii.
(28) În temeiul și în limitele articolului 36 din TFUE și în conformitate cu obligațiile internaționale asumate, statele membre își mențin dreptul de a efectua controale asupra transferurilor anumitor produse cu dublă utilizare pe teritoriul vamal al Uniunii pentru a salvgarda ordinea publică sau siguranța publică. Lista produselor care fac obiectul controalelor la transfer în interiorul Uniunii prevăzută în anexa IV ar trebui să fie reexaminată periodic, luându-se în considerare evoluția ulterioară a obligațiilor internaționale subiacente, precum și evoluțiile tehnologice și comerciale în ceea ce privește evaluarea sensibilității transferurilor. Deciziile de actualizare a listei comune de produse cu dublă utilizare care fac obiectul controalelor la export prevăzute în anexa IV ar trebui adoptate luându-se în considerare articolul 36 din TFUE, și anume interesele în materie de ordine publică și de siguranță publică ale statelor membre.
(29) La 22 septembrie 1998, statele membre și Comisia au semnat protocoale adiționale la acordurile respective de garanție, semnate între statele membre, Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică și Agenția Internațională pentru Energie Atomică, în conformitate cu care, pe lângă alte măsuri, statele membre au obligația de a furniza informații despre transferul echipamentelor și materialelor nenucleare specificate. Controalele la transfer în interiorul Uniunii ar trebui să permită Uniunii și statelor sale membre să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul respectivelor acorduri.
(30) Pentru a realiza o aplicare uniformă și armonizată a controalelor pe întreg teritoriul Uniunii, este oportună lărgirea domeniului consultărilor și al schimburilor de informații între statele membre și Comisie, precum și introducerea unor instrumente de sprijinire a dezvoltării unei rețele comune de control al exporturilor la nivelul întregii Uniuni, cum ar fi proceduri electronice de autorizare, grupuri de experți tehnici și instituirea unui mecanism de coordonare a aplicării legii. Este deosebit de important să se asigure că exportatorii, intermediarii, furnizorii de asistență tehnică și alte părți interesate relevante vizate de prezentul regulament, inclusiv industria și organizațiile societății civile, sunt consultați, după caz, de Grupul de coordonare pentru produse cu dublă utilizare și de grupurile de experți tehnici.
(31) Deși autoritățile vamale împărtășesc anumite informații cu alte autorități vamale utilizând un sistem de gestionare a riscurilor în conformitate cu normele vamale ale Uniunii, este oportună, de asemenea, asigurarea unei cooperări strânse între autoritățile care acordă autorizațiile și autoritățile vamale.
(32) Este oportun să se clarifice faptul că, în măsura în care se referă la date cu caracter personal, prelucrarea și schimbul de informații ar trebui să respecte normele aplicabile privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date prevăzute în Regulamentele (UE) 2016/679 (7) și (UE) 2018/1725 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(33) Statele membre și Comisia ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a garanta protecția informațiilor confidențiale în special în conformitate cu Deciziile (UE, Euratom) 2015/443 (9) și (UE, Euratom) 2015/444 (10) ale Comisiei și cu Acordul dintre statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind protecția informațiilor clasificate schimbate în interesul Uniunii Europene (11). Acestea includ, în special, obligația de a nu clasifica la un nivel de clasificare inferior sau de a nu declasifica informații clasificate fără acordul scris prealabil al emitentului. Orice informație neclasificată sensibilă sau care este furnizată cu titlu confidențial ar trebui să fie tratată ca atare de către autorități.
(34) Activitățile de informare și sensibilizare a sectorului privat, în special a IMM-urilor, și transparența sunt elemente esențiale pentru un regim eficace de control al exporturilor. Prin urmare, este oportun să se prevadă dezvoltarea în continuare a unor orientări, după caz, în sprijinul aplicării prezentului regulament, precum și publicarea unui raport anual al Uniunii privind implementarea controalelor.
(35) Raportul anual al Uniunii privind implementarea controalelor ar trebui să includă informații relevante privind acordarea de autorizații și aplicarea controalelor în temeiul prezentului regulament, ținând seama în mod corespunzător de necesitatea de a asigura protecția confidențialității anumitor date, în special în cazul în care publicarea datelor privind autorizațiile ar putea afecta interesele în materie de securitate națională semnalate de statele membre sau ar putea periclita confidențialitatea comercială și ar permite furnizorilor din afara Uniunii să submineze deciziile restrictive de acordare a autorizațiilor luate de statele membre.
(36) Pentru a asigura aplicarea corectă a prezentului regulament, fiecare stat membru ar trebui să ia măsuri prin care să confere atribuții corespunzătoare autorităților competente.
(37) În conformitate cu Strategia UE privind ADM, fiecare stat membru ar trebui să stabilească sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare care să se aplice în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament. De asemenea, este oportun să se introducă dispoziții care să sprijine aplicarea eficace a controalelor, printre altele, prin intermediul unui mecanism de coordonare a aplicării legii.
(38) Codul vamal al Uniunii prevede, printre altele, dispoziții referitoare la exportul și reexportul mărfurilor. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu limitează competențele conferite prin sau în temeiul Codului vamal al Uniunii și al dispozițiilor de punere în aplicare a acestuia.
(39) Controlul exporturilor contribuie la securitatea internațională și are un impact asupra comerțului cu țările terțe. Prin urmare, este oportun să se dezvolte dialogul și cooperarea cu țările terțe pentru a sprijini crearea unor condiții de concurență echitabile la nivel global și îmbunătățirea securității internaționale. În special, statele membre și Comisia ar trebui să își consolideze contribuția la activitățile regimurilor multilaterale de control al exporturilor. Statele membre și Comisia ar trebui, de asemenea, să sprijine respectivele regimuri în dezvoltarea unor controale riguroase ale exporturilor ca bază și model global pentru cele mai bune practici internaționale, precum și ca un instrument important pentru asigurarea păcii și stabilității internaționale. Ar trebui aduse contribuții atunci când toate statele membre identifică un nou risc în domeniul produselor de supraveghere cibernetică, pentru a asigura condiții de concurență echitabile la nivel multilateral.
(40) Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere Deciziei delegate a Comisiei din 15 septembrie 2015 de completare a Deciziei nr. 1104/2011/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12), care stabilește norme specifice privind controlul exportului de produse pentru serviciul public reglementat (PRS) din cadrul programului Galileo.
(41) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,