Recitale
(1) Domeniul venitului și condițiilor de viață, prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2019/1700, furnizează informațiile necesare pentru semestrul european (2) și pentru Pilonul european al drepturilor sociale (3), în special în ceea ce privește distribuția veniturilor, sărăcia și excluziunea socială. El furnizează, de asemenea, informații privind diverse alte politici ale Uniunii referitoare la condițiile de viață și la sărăcie.
(2) Subiectul supraîndatorării, al consumului și al averii este de o importanță majoră, în special pentru corelarea statistică a datelor între domeniul venitului și al condițiilor de viață și domeniul consumului, furnizând informații cu privire la bunăstarea materială care nu pot fi obținute doar din colectarea de date și permite acoperirea lacunelor în procesul de elaborare a politicilor. Prin urmare, Comisia trebuie să specifice numărul și titlul variabilelor pentru supraîndatorare, consum și avere.
(3) Pentru a se asigura îndeplinirea cerinței politicii de a avea statistici mai bune privind sărăcia energetică, este imperios necesar să se colecteze variabile privind energia (sursele de energie utilizate de gospodării și costul energiei) și, prin urmare, este necesar să se modifice Regulamentul delegat (UE) 2022/29 al Comisiei (4).
(4) În temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1700, numărul variabilelor care trebuie colectate nu trebuie să depășească cu mai mult de 5 % numărul variabilelor colectate pentru domeniul venitului și condițiilor de viață la momentul intrării în vigoare a regulamentului respectiv,