Recitale
(1) Piața vitivinicolă a Uniunii este afectată de mai mulți ani de o reducere structurală a consumului în Uniune. În plus, de câțiva ani, sectorul vitivinicol al Uniunii se confruntă cu dificultăți considerabile. Reducerea vânzărilor din cauza închiderii sectorului HoReCa în timpul pandemiei de COVID-19 nu a fost întru totul compensată de o creștere a consumului acasă. După pandemie, criza costului vieții și situația internațională instabilă au influențat cererea de vin, atât pe piața Uniunii, cât și pe cele mai importante piețe de export.
(2) Mai mult, se pare că există, în întreaga lume, o schimbare a cererii consumatorilor în favoarea vinurilor mai ușoare, mai ales albe, roze și spumante, în detrimentul vinurilor roșii tradiționale. Tendințele structurale și schimbările legate de cererea de vin, împreună cu conjunctura nefavorabilă din ultimii ani, au dus la dezechilibrarea recurentă a pieței și au sporit incertitudinea pentru viticultori în privința deciziilor lor investiționale și a alegerii soiurilor de viță-de-vie.
(3) În plus, viticultorii sunt grav afectați de fenomene meteorologice nefavorabile mai frecvente și mai grave și de condiții meteorologice mai extreme, precum și de costuri tot mai mari ale factorilor de producție, ceea ce înseamnă că este tot mai dificilă găsirea momentului potrivit pentru realizarea plantării și mobilizarea investiției, iar decizia privind depunerea cererii este adesea întârziată.
(4) În acest context, pentru a-și îmbunătăți competitivitatea și a decide care este cel mai bun moment pentru a replanta viță-de-vie după defrișare, mulți viticultori trebuie să analizeze temeinic soiurile de viță-de-vie care sunt mai rezistente la secetă și boli sau mai adaptate la schimbarea cererii consumatorilor.
(5) În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/274 al Comisiei (2), viticultorii pot depune o astfel de cerere de replantare în orice moment pe parcursul aceluiași an vitivinicol în care are loc defrișarea. Totuși, statele membre pot decide că cererile de autorizații pentru replantare pot fi depuse până la sfârșitul celui de-al doilea an vitivinicol ulterior celui în care a avut loc defrișarea.
(6) Viticultorii care își defrișează plantațiile trebuie să dispună de mai mult timp pentru a analiza situația înainte de a trebui să decidă dacă doresc să își înlocuiască vechile plantații viticole și, dacă da, care soiuri de struguri și care metodă de cultivare sunt cel mai bine adaptate la clima în schimbare și la cererea consumatorilor.
(7) Pentru ca viticultorii să poată lua decizii în cunoștință de cauză, este necesară prelungirea cu 3 ani a perioadei de timp pe care o pot acorda statele membre între defrișarea unei plantații viticole și depunerea unei cereri de autorizație pentru replantare.
(8) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/274 trebuie modificat în consecință.
(9) Măsura prevăzută în prezentul regulament este conformă cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,