Recitale
(1) Articolul 55 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 (denumit în continuare „Regulamentul privind controlul”), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2023/2842 al Parlamentului European și al Consiliului (2), prevede norme privind controlul pescuitului recreativ, în special colectarea datelor privind capturile aferente anumitor activități de pescuit recreativ. Asigurarea respectării măsurilor de conservare aplicabile pescuitului recreativ impune stabilirea unor măsuri de control adecvate.
(2) În conformitate cu articolul 55 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul, statele membre costiere au sarcina de a colecta date privind capturile efectuate de persoane fizice implicate în pescuitul recreativ, care vizează anumite specii, stocuri sau grupuri de stocuri, prin intermediul unor mecanisme de colectare a datelor bazate pe o metodologie stabilită de fiecare stat membru costier și notificată Comisiei.
(3) În conformitate cu articolul 55 alineatul (3) din Regulamentul privind controlul, statele membre costiere trebuie să se asigure că pescarii care practică pescuitul recreativ raportează capturile efectuate din anumite specii, stocuri sau grupuri de stocuri, prin intermediul unui sistem electronic menționat la articolul 55 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
(4) Prin urmare, este oportun să se prevadă norme detaliate privind transmiterea de către statele membre către Comisie a datelor privind capturile din pescuitul recreativ, în format agregat, pentru a se asigura comparabilitatea datelor transmise și a se permite gestionarea și controlul eficace al pescuitului recreativ.
(5) Pentru a combate pescuitul ilegal și pentru a reduce impactul asupra vieții și ecosistemelor marine al uneltelor de pescuit abandonate, pierdute sau aruncate în orice alt mod, în conformitate cu obiectivele Directivei (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului (3) și în conformitate cu articolul 55 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul, ar trebui stabilite norme detaliate pentru marcarea uneltelor de pescuit, altele decât uneltele manuale, utilizate în pescuitul recreativ. Astfel de unelte sunt în principal unelte pasive, de exemplu plase, paragate, capcane, vârșe și coșuri. Aceste norme ar trebui să asigure posibilitatea de a corela uneltele de pescuit cu persoana fizică sau juridică care le utilizează sau le deține și posibilitatea de a semnala altor persoane prezența unei unelte de pescuit.
(6) Articolele 64 și 65 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (4) referitoare la controlul pescuitului recreativ sunt anulate și înlocuite de prezentul regulament, care stipulează noi norme privind situațiile prevăzute în dispozițiile respective.
(7) Întrucât articolul 55 din Regulamentul privind controlul, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2023/2842, este aplicabil de la 10 ianuarie 2026, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.
(8) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,