Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2018/1139 stabilește cerințe esențiale pentru furnizarea în condiții de siguranță a serviciilor de handling la sol și pentru organizațiile care le furnizează pe aerodromurile din Uniune în cadrul domeniului de aplicare al regulamentului respectiv.
(2) Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei (2) stabilește cerințele și procedurile administrative referitoare la aerodromuri, inclusiv în ceea ce privește anumite operațiuni și instalații care sunt direct legate de serviciile de handling la sol și de organizațiile care le furnizează.
(3) Toate organizațiile care fac obiectul Regulamentului (UE) 2018/1139 sunt responsabile cu gestionarea riscurilor în materie de siguranță și cu urmărirea îmbunătățirii continue a siguranței, inclusiv prin schimbul reciproc de informații relevante în materie de siguranță. Scopul acestui regulament este de a asigura o abordare comună pentru gestionarea riscurilor în materie de siguranță ale interfețelor în contextul operațiunilor de handling la sol, dincolo de obligațiile de raportare a evenimentelor. Această abordare ar completa obligațiile de raportare a evenimentelor către autoritățile competente și ar asigura un flux mai direct de informații în materie de siguranță între părțile interesate în cauză. Prin urmare, cerințele privind aerodromurile trebuie modificate pentru a permite operatorilor de aerodromuri să facă schimb de informații relevante privind siguranța, rezultând din rapoartele de eveniment sau din inspecțiile și auditurile de supraveghere, cu alte organizații, pentru a le sprijini în menținerea siguranței propriilor operațiuni.
(4) Pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru toate organizațiile care furnizează servicii de handling la sol pe aerodromurile din Uniune în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1139 și un nivel de referință al siguranței activităților de handling la sol, operatorii de aerodromuri trebuie, de asemenea, să respecte cerințele în materie de handling la sol atunci când furnizează servicii de handling la sol. Cu toate acestea, întrucât operatorii de aerodrom dispun deja de un sistem de management, cerințele în materie de handling la sol trebuie să fie ușor de integrat pentru a crea perturbări minime ale sistemului existent al operatorului de aerodrom. Prin urmare, noile cerințe privind activitățile de handling la sol trebuie să acopere numai diferențele și elementele lipsă ale sistemului de management al operatorului de aerodrom, evitând astfel contradicțiile sau dublarea cerințelor existente.
(5) Bunurile periculoase prezente în mărfuri sau poștă pot reprezenta un pericol semnificativ pentru sănătate, siguranță, mediu sau bunurile personale atunci când nu sunt depozitate corect. Atunci când sunt depozitate în instalații de depozitare ale aerodromului, condițiile de depozitare trebuie să fie adecvate pentru a preveni orice deteriorare a pachetelor respective. Prin urmare, cerințele aerodromului trebuie modificate pentru a se asigura respectarea condițiilor minime de siguranță pentru instalațiile de depozitare.
(6) Atunci când se utilizează dispozitive de încărcare unitară pentru transportul bagajelor și al mărfurilor, ele trebuie să fie depozitate în stare bună atunci când nu sunt utilizate. Prin urmare, este important ca, atunci când operatorul de aerodrom pune la dispoziție instalații pentru depozitarea dispozitivelor de încărcare unitară, aceste instalații să fie adecvate și să prevină avarierea, deteriorarea sau depozitarea lor la sol. Cerințele aerodromului trebuie modificate pentru a se clarifica acest lucru.
(7) Pentru a evita orice dublare inutilă a documentației, operatorii de aerodrom care furnizează ei înșiși servicii de handling la sol pot fie să includă elementele de handling la sol în manualul lor de aerodrom existent, dacă consideră că acest lucru este mai eficace decât crearea unui manual suplimentar de handling la sol, fie să le adauge într-un manual separat. În oricare dintre cazuri, manualul de handling la sol și orice modificări și revizuiri ulterioare ale acestuia nu trebuie să necesite aprobarea autorității competente. Cerința relevantă din Regulamentul (UE) nr. 139/2014 trebuie modificată în consecință pentru a reflecta acest lucru.
(8) Dacă operatorii de aerodromuri sau furnizorii de servicii de management pe platformă furnizează și servicii de handling la sol, aceștia trebuie să dezvolte și să implementeze un sistem de management conform cu Regulamentul delegat (UE) 2025/20 al Comisiei (3). Pentru a evita dublarea acelorași elemente ale sistemului lor de management pentru respectarea tuturor reglementărilor care li se aplică, acestor organizații trebuie să li se permită să dispună de un sistem de management integrat, din motive de eficiență. Prin urmare, cerințele aerodromului și cerințele privind serviciul de management pe platformă trebuie modificate pentru a permite organizațiilor respective să instituie și să aplice un sistem de management integrat.
(9) Domeniul handlingului la sol reprezintă o interfață în sine, serviciile fiind furnizate pentru o aeronavă pe un aerodrom. Din acest motiv, uneori este dificil să se facă o distincție clară între responsabilitățile diferitelor părți interesate implicate în aceleași activități sau aceste activități se pot suprapune în anumite etape. Una dintre aceste activități este legată de controlul persoanelor care se deplasează pedestru pe suprafața de mișcare și în jurul aeronavei. În timp ce operatorul de aerodrom are responsabilitatea de a se asigura că sunt instituite proceduri pentru siguranța persoanelor care se deplasează pedestru pe suprafața de mișcare, fără a fi neapărat și cel care pune în aplicare aceste proceduri; organizația care le pune în aplicare este, de obicei, organizația de handling la sol, care desfășoară mai multe activități pe platformă și în jurul aeronavei în timpul îmbarcării și debarcării pasagerilor. În acest caz, operatorul de aerodrom ar avea mai degrabă un rol de coordonare și monitorizare. Pentru a face o distincție clară între diferitele roluri ale operatorului de aerodrom și ale organizației de handling la sol atunci când aceasta este diferită de operatorul de aerodrom, și având în vedere modul actual în care aceste proceduri sunt efectiv puse în aplicare, formularea cerinței relevante trebuie adaptată pentru a aduce mai multă claritate în ceea ce privește responsabilitățile fiecărei părți implicate.
(10) Realimentarea cu combustibil a aeronavelor este o activitate care implică mai multe părți interesate – operatorul de aerodrom, operatorul de aeronave și furnizorul de servicii de handling la sol – cu responsabilități diferite în cadrul procesului, toate vizând garantarea siguranței operațiunii, a aeronavei și a aerodromului. Pentru o mai bună identificare a responsabilității operatorului de aerodrom în ceea ce privește garantarea siguranței aerodromului și un bun management al platformei în timpul alimentării aeronavelor, cerința privind realimentarea aeronavelor trebuie ușor ajustată. Acest lucru trebuie, de asemenea, să împiedice interpretarea neintenționată conform căreia operatorul de aerodrom ar putea fi responsabil pentru procedura legată de realimentarea aeronavelor, care aparține operatorului de aeronave ca activitate legată de întreținerea propriilor aeronave.
(11) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 139/2014 trebuie modificat.
(12) Este necesar să se acorde suficient timp industriei serviciilor de handling la sol și autorităților competente pentru a implementa noul cadru de reglementare după intrarea în vigoare a prezentului regulament și, prin urmare, în prezentul regulament trebuie prevăzută o perioadă de tranziție de 3 ani.
(13) Cerințele prevăzute în prezentul regulament se bazează pe Avizul nr. 01/2024 (4) emis de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației în conformitate cu articolul 75 alineatul (2) literele (b) și (c) și cu articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1139.
(14) În conformitate cu articolul 128 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1139, Comisia a consultat experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (5),