Recitale
(1) Directiva (UE) 2022/2523 a Consiliului (3) pune în aplicare acordul la care a ajuns, la 8 octombrie 2021, Cadrul incluziv al OCDE/G20 (denumit în continuare „CI al OCDE/G20”) privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS) și respectă îndeaproape regulile-model globale de combatere a erodării bazei impozabile (pilonul doi) ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (denumite în continuare „regulile-model ale OCDE”) convenite de CI al OCDE/G20 la 14 decembrie 2021. Directiva (UE) 2022/2523 introduce o regulă de includere a veniturilor (income inclusion rule – IIR) calificată și o regulă a profiturilor subimpozitate (undertaxed profit rule – UTPR) calificată. Directiva respectivă permite, de asemenea, statelor membre să își introducă propriul impozit suplimentar național calificat (qualified domestic top-up tax – QDTT).
(2) Directiva (UE) 2022/2523 stabilește deja normele de depunere a Declarațiilor privind impozitul suplimentar și prezintă în linii mari categoriile de informații care trebuie raportate de grupurile de întreprinderi multinaționale și de grupurile naționale de mari dimensiuni care intră sub incidența directivei respective. Administrațiile fiscale au nevoie de aceste Declarații privind impozitul suplimentar pentru a efectua o evaluare adecvată a riscurilor, pentru a aprecia corectitudinea obligației fiscale și pentru a monitoriza dacă grupurile de întreprinderi multinaționale și grupurile naționale de mari dimensiuni aplică în mod corect normele stabilite în Directiva (UE) 2022/2523.
(3) Prin urmare, este oportun să se modifice Directiva 2011/16/UE a Consiliului (4) pentru a stabili noi norme privind schimbul automat de informații cu scopul de a facilita schimbul de informații cu privire la Declarația privind impozitul suplimentar și pentru a institui astfel cadrul pentru punerea în aplicare operațională a obligațiilor de declarare prevăzute în Directiva (UE) 2022/2523, în conformitate cu Acordul multilateral între autoritățile competente în ceea ce privește schimbul de informații GloBE elaborat de CI al OCDE/G20 și cu comentariul aferent acestuia, precum și cu declarația informativă GloBE, în măsura în care aceste noi norme sunt în concordanță cu obligațiile de declarare prevăzute în Directiva (UE) 2022/2523 și cu dreptul Uniunii.
(4) Deși regula generală este că o entitate constitutivă depune o Declarație privind impozitul suplimentar la administrația sa fiscală (denumită în continuare „depunere la nivel local”), Directiva (UE) 2022/2523 prevede o derogare în temeiul căreia o entitate constitutivă nu are obligația de a depune o Declarație privind impozitul suplimentar la administrația sa fiscală dacă o Declarație privind impozitul suplimentar a fost depusă de societatea-mamă finală sau de o entitate desemnată să depună declarația, situată într-o jurisdicție care a încheiat, pentru anul fiscal de raportare, un acord privind stabilirea autorității competente cu statul membru în care își are sediul entitatea constitutivă (denumită în continuare „depunere la nivel central”). Prezenta directivă constituie un astfel de acord privind stabilirea autorității competente între statele membre.
(5) Noile norme privind schimbul automat de informații ar trebui să permită depunerea la nivel central a Declarației privind impozitul suplimentar, în conformitate cu Directiva (UE) 2022/2523; ele pot servi, de asemenea, în scopul depunerii declarației în fiecare jurisdicție care pune în aplicare regulile-model ale OCDE (denumită în continuare „jurisdicție de punere în aplicare”) (5). Administrațiile fiscale din fiecare stat membru relevant ar trebui să primească informațiile necesare care figurează în declarația-tip.
(6) Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a impune entităților constitutive din cadrul grupurilor de întreprinderi multinaționale care depun declarația să utilizeze modelul standard prevăzut în Directiva 2011/16/UE pentru a-și îndeplini obligațiile de declarare în temeiul Directivei (UE) 2022/2523. Statele membre au libertatea de a stabili modelul care să fie utilizat de grupurile naționale de mari dimensiuni pentru a-și îndeplini obligațiile de declarare prevăzute în Directiva (UE) 2022/2523, cu excepția situațiilor specifice în care este necesar schimbul de informații.
(7) Atunci când un stat membru primește o Declarație privind impozitul suplimentar de la societatea-mamă finală sau de la entitatea din cadrul unui grup de întreprinderi multinaționale desemnată să depună declarația în contextul depunerii la nivel central în conformitate cu Directiva (UE) 2022/2523, statul membru respectiv ar trebui să comunice altor State membre de punere în aplicare sau statelor membre care aplică doar QDTT, în termen de trei luni de la termenul de depunere sau – în cazul primirii unei Declarații privind impozitul suplimentar după termenul de depunere – în termen de trei luni de la primirea declarației, părțile specifice relevante din Declarația privind impozitul suplimentar în conformitate cu abordarea în materie de diseminare aprobată de CI al OCDE/G20. În ceea ce privește primul An fiscal de raportare, termenul pentru comunicarea respectivelor părți specifice relevante a Declarației privind impozitul suplimentar ar trebui să fie prelungit la șase luni de la termenul de depunere. În plus, pentru a ține seama de eventualele întârzieri din cadrul noului sistem de schimb de informații, primul schimb de informații nu va avea loc în orice caz (și anume, pentru primul An fiscal de raportare și pentru Anul fiscal de raportare următor) mai devreme de 1 decembrie 2026.
(8) Statul membru al societății-mamă finale a grupului de întreprinderi multinaționale ar trebui să primească Declarația completă privind impozitul suplimentar. Statul membru de punere în aplicare ar trebui să primească Secțiunea generală a Declarației privind impozitul suplimentar, cu condiția ca o entitate constitutivă a grupului de întreprinderi multinaționale să fie situată pe teritoriul său. Statele membre care aplică doar QDTT și pe teritoriul cărora sunt situate entități constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale ar trebui să primească părțile relevante din Secțiunea generală a Declarației privind impozitul suplimentar, deși statele care aplică doar QDTT nu ar trebui să trimită nicio informație cu privire la Declarația privind impozitul suplimentar prin schimbul automat de informații.
(9) Secțiunile jurisdicționale ar trebui să fie puse la dispoziția statelor membre cu drepturi de impozitare în temeiul Directivei (UE) 2022/2523, inclusiv dreptul de a aplica QDTT, în conformitate cu abordarea în materie de diseminare.
(10) Directiva (UE) 2022/2523 le permite statelor membre în care sunt situate cel mult douăsprezece societăți-mamă finale ale grupurilor care intră în domeniul de aplicare al directivei respective să opteze să nu aplice IIR și UTPR pentru o perioadă limitată. În astfel de cazuri, un stat membru, în cazul în care nu este un stat membru care aplică doar QDTT, ar trebui să înceapă să aplice normele privind schimbul de Declarații privind impozitul suplimentar (și anume să primească și să trimită informații) numai atunci când se încheie perioada de exercitare a opțiunii în temeiul Directivei (UE) 2022/2523.
(11) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive și, în special, pentru desfășurarea schimbului automat de informații între autoritățile competente, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei pentru a adopta modalitățile practice necesare, în cadrul procedurii de stabilire a formularului-tip electronic. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
(12) Autoritatea competentă care primește informațiile ar trebui să transmită o notificare autorității competente care trimite informațiile atunci când are motive să creadă că informațiile incluse într-o Declarație privind impozitul suplimentar care fac obiectul schimbului de informații necesită corecții. Întrucât o astfel de notificare are loc, în mod normal, înainte de efectuarea unei evaluări a riscurilor sau examinări fiscale mai aprofundate, autoritatea competentă care trimite informațiile ar trebui să fie notificată numai cu privire la erorile evidente identificate. Informațiile corectate ar trebui să fie comunicate, fără întârzieri nejustificate, tuturor autorităților competente pentru care informațiile respective fac obiectul schimbului în conformitate cu prezenta directivă. Această procedură nu împiedică administrațiile fiscale să solicite, în cadrul unor cereri ulterioare, corecțiile necesare pentru a verifica respectarea Directivei (UE) 2022/2523, în temeiul dreptului intern.
(13) În cazul în care o autoritate competentă nu primește informațiile preconizate în urma unei notificări din partea unui grup de întreprinderi multinaționale, aceasta ar trebui să notifice nerealizarea schimbului autorității competente care trebuia să trimită informațiile. Autoritatea competentă care trebuia să trimită informațiile ar trebui să stabilească, fără întârzieri nejustificate, motivul pentru care nu a avut loc schimbul de informații relevante și să informeze, în termen de o lună, autoritatea competentă care a notificat nerealizarea schimbului cu privire la motivul respectiv, indicând, după caz, noua dată preconizată pentru realizarea schimbului de informații. Pentru a asigura aplicarea eficace a Directivei 2011/16/UE, se consideră că schimbul de informații ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil pentru a se evita cauzarea de întârzieri suplimentare pentru statele membre. Termenul preconizat pentru realizarea schimbului de informații ar trebui să nu depășească trei luni de la data primirii notificării privind nerealizarea schimbului.
(14) În cazul în care Declarația privind impozitul suplimentar nu a fost depusă la nivel central de către societatea-mamă finală sau de către entitatea din cadrul unui grup de întreprinderi multinaționale desemnată să depună declarația, iar informațiile nu sunt primite până la noua dată preconizată pentru realizarea schimbului de informații, se consideră că autoritatea competentă care a notificat nerealizarea schimbului poate solicita depunerea declarației la nivel local, deoarece condițiile pentru depunerea acesteia la nivel central în temeiul Directivei (UE) 2022/2523 nu au fost îndeplinite.
(15) Directiva 2011/16/UE, inclusiv anexa VII la aceasta, astfel cum este modificată prin prezenta directivă, ar trebui să fie coroborată cu Directiva (UE) 2022/2523. Termenii stabiliți în scopul schimbului de informații cu privire la Declarația privind impozitul suplimentar în temeiul prezentei directive ar trebui să aibă același înțeles ca termenii din Directiva (UE) 2022/2523. În plus, prezenta directivă conține definiții suplimentare care sunt necesare pentru a reflecta evoluțiile înregistrate la nivel internațional în contextul schimbului de informații în domeniul fiscal.
(16) La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să utilizeze Acordul multilateral între autoritățile competente în ceea ce privește schimbul de informații GloBE și comentariul aferent acestuia, regulile-model ale OCDE și explicațiile și exemplele din documentul Commentary to the Global Anti-Base Erosion Model Rules (Pillar Two) [„Comentariu la Regulile-model globale de combatere a erodării bazei impozabile (pilonul doi)”] publicat de CI al OCDE/G20 privind BEPS, precum și cadrul de punere în aplicare a regulilor GloBE, alături de orice actualizări ale acestora, ca surse de ilustrare sau de interpretare pentru a asigura aplicarea coerentă în toate statele membre, în măsura în care respectivele surse sunt în concordanță cu prezenta directivă, cu Directiva (UE) 2022/2523 și cu dreptul Uniunii. În consecință, instrucțiunile elaborate de CI al OCDE/G20 privind BEPS pentru depunerea modelului standard, cum ar fi introducerea și orientările explicative aferente declarației informative GloBE, inclusiv în ceea ce privește baza pentru informațiile raportate în declarația informativă GloBE și cadrul simplificat tranzitoriu de raportare jurisdicțională (pentru anii fiscali care încep la 31 decembrie 2028 sau înainte de această dată, dar fără a include un an fiscal care se încheie după 30 iunie 2030), ar trebui, în măsura în care sursele respective sunt în concordanță cu prezenta directivă și cu dreptul Uniunii, să fie utilizate ca surse de ilustrare și de interpretare de către grupurile de întreprinderi multinaționale la depunerea Declarației privind impozitul suplimentar pentru a asigura o aplicare coerentă. Prin urmare, este oportun să se completeze Directiva 2011/16/UE cu o anexă suplimentară care să conțină un model standard, în conformitate cu modelul standard elaborat de CI al OCDE/G20 privind BEPS, pentru depunerea Declarației privind impozitul suplimentar în temeiul Directivei (UE) 2022/2523, astfel cum se prevede în prezenta directivă.
(17) Modelul standard pentru Declarația privind impozitul suplimentar prevăzut în prezenta directivă asigură că informațiile și calculele fiscale pe care un grup de întreprinderi multinaționale trebuie să le declare în cadrul acestei declarații sunt suficient de cuprinzătoare pentru a le permite administrațiilor fiscale să efectueze o evaluare adecvată a riscurilor și să aprecieze corectitudinea obligației fiscale a unei entități constitutive în temeiul Directivei (UE) 2022/2523. În același timp, se urmărește evitarea impunerii unor cerințe inutile de colectare, calcul și raportare a informațiilor pentru grupurile de întreprinderi multinaționale, precum și evitarea expunerii contribuabililor la cereri multiple și necoordonate de informații suplimentare în fiecare jurisdicție de punere în aplicare. O Declarație privind impozitul suplimentar standardizată nu afectează capacitatea unei administrații fiscale de a solicita o declarație fiscală națională obișnuită sau de a colecta informații în scopul pregătirii declarației naționale privind impozitul suplimentar; prin urmare, statele membre ar trebui, în unele cazuri, să poată solicita raportarea unor puncte de date suplimentare pe lângă Declarația privind impozitul suplimentar în scopul pregătirii declarației fiscale (de exemplu, pentru a converti obligația privind impozitul suplimentar în monedă națională). Totuși, statele membre ar trebui, în general, să se abțină de la a solicita raportarea unor puncte de date suplimentare pe lângă Declarația privind impozitul suplimentar, ca parte a cerințelor privind declarația fiscală națională obișnuită și plata. Astfel de informații ar trebui să se refere, de exemplu, la obligația de plată, la momentul și metoda plății sau la identificarea contribuabilului și la datele de contact, mai degrabă decât la calcularea obligației privind impozitul suplimentar a unei entități constitutive. Prezenta directivă nu se aplică procedurilor naționale de audit fiscal și nu împiedică administrațiile fiscale să solicite, în cadrul unor cereri ulterioare, informațiile justificative de care au nevoie pentru a verifica respectarea dispozițiilor de transpunere a Directivei (UE) 2022/2523, în temeiul dreptului intern.
(18) Pentru a asigura schimbul de informații privind asocierile în participație și egalitatea de tratament, în rarele cazuri în care o societate-mamă a unui grup național de mari dimensiuni deține o participație directă sau indirectă în capitalurile proprii ale unei asocieri în participație sau ale unei filiale a unei asocieri în participație, iar asocierea în participație sau filiala asocierii în participație respectivă face obiectul unui QDTT într-un alt stat membru, statele membre ar trebui să solicite ca un astfel de grup național de mari dimensiuni să utilizeze același model standard ca un grup de întreprinderi multinaționale, și anume, modelul standard pentru Declarația privind impozitul suplimentar prevăzut în prezenta directivă, atunci când își depune Declarația privind impozitul suplimentar. În consecință, statele membre ar trebui să se asigure că dispozițiile privind schimbul de informații sunt aplicate în astfel de cazuri.
(19) În plus, recunoscând necesitatea de a asigura un cadru juridic complet, astfel încât acesta să acopere modificările introduse în Directiva 2011/16/UE prin Directiva (UE) 2023/2226 a Consiliului (7) în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații privind conturile financiare, este esențial să se modifice articolul 8 alineatul (3a) din Directiva 2011/16/UE în consecință. Domeniul de aplicare al informațiilor care urmează să facă obiectul schimbului ar trebui să țină seama de măsurile tranzitorii prevăzute în secțiunea XI din anexa I la Directiva 2011/16/UE.
(20) Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume asigurarea cadrului pentru punerea în aplicare operațională a obligațiilor de declarare prevăzute în Directiva (UE) 2022/2523 pe baza abordării comune cuprinse în regulile-model ale OCDE, precum și asigurarea faptului că informațiile corespunzătoare privind conturile financiare fac obiectul schimbului automat obligatoriu, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, deoarece acțiunea independentă a statelor membre ar risca să creeze o fragmentare a pieței interne, dar, având în vedere amploarea reformei privind impozitul minim global și importanța crucială a adoptării unor soluții care să funcționeze pentru piața internă în ansamblu, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
(21) Având în vedere că statele membre trebuie să ia măsuri într-o perioadă foarte scurtă pentru a începe transpunerea normelor referitoare la Declarația privind impozitul suplimentar, prezenta directivă ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență.
(22) Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui să fie modificată în consecință,