Începe proba gratuită

Decizie 2025/2300 · CELEX 32025D2300

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2300 a Comisiei din 6 noiembrie 2025 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 privind măsuri de protecție vizând focarele epidemice de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre [notificată cu numărul C(2025) 7598]

Data act
06.11.2025
Intrare in vigoare
06.11.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202502300
Status
In vigoare
Belgia Danemarca Franța Germania gripă aviară inspecție veterinară Italia păsări domestice Polonia Suedia Țările de Jos Ungaria

Recitale

(1) Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact mare asupra profitabilității aviculturii, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor în țări terțe. Virusurile HPAI pot infecta păsări migratoare, care ulterior pot să le răspândească pe distanțe lungi în timpul migrațiilor lor de toamnă și de primăvară. Prin urmare, prezența virusurilor HPAI la păsări sălbatice reprezintă o amenințare continuă de introducere directă și indirectă a acestor virusuri în exploatațiile de păsări de curte sau de alte păsări captive. În cazul apariției unui focar epidemic de HPAI, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații de păsări de curte sau de păsări captive.

(2) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește un cadru legislativ pentru prevenirea și controlul bolilor care sunt transmisibile la animale sau la om. HPAI se încadrează în definiția unei boli listate din regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în acesta. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, inclusiv al HPAI. În special, articolul 21 din regulamentul delegat respectiv prevede că, în cazul apariției unui focar de boală de categoria A într-o unitate, autoritatea competentă trebuie să instituie imediat o zonă de restricții, care cuprinde o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.

(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a Comisiei (3) a fost adoptată pe baza Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență la nivelul Uniunii vizând focarele de HPAI.

(4) În particular, articolul 2 litera (a), articolul 3 litera (a) și, respectiv, articolul 4 litera (a) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd că, în urma apariției unor focare de HPAI, zonele de protecție, zonele de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care trebuie să fie stabilite în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 de către autoritățile competente ale statelor membre menționate în anexa la decizie trebuie să cuprindă cel puțin arealele menționate ca zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa respectivă. Articolul 2 litera (b), articolul 3 litera (b) și articolul 4 litera (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd, în plus, că măsurile care trebuie aplicate în respectivele zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții, în conformitate cu regulamentul delegat respectiv, trebuie menținute cel puțin până la datele stabilite în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare.

(5) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a fost modificată recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/2213 a Comisiei (4), în urma apariției unor focare de HPAI în Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia, Spania și Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord în unități de păsări de curte sau de păsări captive, aspect care trebuia să se reflecte în acea anexă.

(6) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/2213, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia și Suedia au notificat Comisiei apariția a 48 de noi focare de HPAI în statele membre respective în unități de păsări de curte sau de păsări captive. În special, notificările s-au referit la două focare apărute la păsări de curte în provinciile Antwerpen și Flandra de Vest din Belgia, la trei focare apărute la păsări de curte în regiunile Danemarca de Sud și Zealand din Danemarca, la cinci focare apărute la păsări de curte în departamentele Allier, Cher, Côte-d’Or, Marne și Haute-Marne din Franța, la 17 focare apărute la păsări de curte în landurile Baden-Württemberg, Brandenburg, Mecklenburg-Pomerania de Vest, Saxonia Inferioară, Renania de Nord-Westfalia și Schleswig-Holstein din Germania, la un focar apărut la păsări de curte în Ungaria în județul Jász-Nagykun-Szolnok, la 11 focare apărute la păsări de curte în regiunile Emilia-Romagna, Lombardia și Piemonte din Italia, la două focare apărute la păsări de curte și la două focare apărute la păsări captive în provincia Gelderland din Țările de Jos, la patru focare apărute la păsări de curte în voievodatele Varmia-Mazuria și Marea Polonie din Polonia și la un focar apărut la păsări de curte în provincia Scania din Suedia.

(7) Ca urmare a respectivelor 48 de noi focare, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia și Suedia au luat măsurile necesare vizând menținerea sub control a bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul focarelor.

(8) În plus, focarul confirmat de Belgia în provincia Antwerpen și focarul confirmat de Germania în landul Renania de Nord-Westfalia sunt situate în imediata apropiere a frontierelor respective cu Țările de Jos. Întrucât zonele de supraveghere pentru focarele menționate din Belgia și Germania se întind și pe teritoriul Țărilor de Jos, autoritățile competente din Belgia și Germania au colaborat în mod corespunzător cu autoritatea competentă din Țările de Jos pentru a stabili zonele de supraveghere necesare, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(9) Mai mult, autoritatea competentă din Polonia a decis să stabilească încă o zonă suplimentară de restricții adiacentă zonelor de protecție și de supraveghere care au fost stabilite ca urmare a apariției unor focare într-un areal din voievodatul Varmia-Mazuria, unde există un risc crescut de răspândire a HPAI.

(10) Comisia a examinat măsurile de menținere sub control a bolii luate de Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia și Suedia și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective și limitele zonei suplimentare de restricții din Polonia se află la o distanță suficientă de unitățile în care au fost confirmate focarele de HPAI.

(11) Pentru a se preveni orice perturbări inutile ale comerțului în Uniune și a se evita impunerea de către țări terțe a oricăror bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se descrie rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia și Suedia, zonele de protecție și de supraveghere stabilite de aceste state membre și limitele zonei suplimentare de restricții din Polonia, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(12) Prin urmare, este necesar să fie modificate arealele menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos și Polonia și arealele menționate ca zone suplimentare de restricții din Polonia în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447, pentru a se ține seama de limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective și de limitele zonei suplimentare de restricții din Polonia ca urmare a apariției de noi focare de HPAI în statele membre respective, precum și de durata necesară a măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(13) În anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 nu există în prezent areale menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Belgia, Ungaria și Suedia. Prin urmare, arealele în cauză trebuie să fie menționate în prezent ca zone de protecție și de supraveghere pentru Belgia, Ungaria și Suedia în anexa în cauză, pentru a se ține seama de limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de respectivele state membre ca urmare a focarelor recente de HPAI de pe teritoriile lor, precum și de durata măsurilor care trebuie aplicate în acele zone, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(14) Prin urmare, anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 trebuie modificată în consecință.

(15) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea HPAI, este important ca modificările aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(16) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.