Recitale
(1) Convenția de la Chicago privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”), care reglementează transportul aerian internațional, a intrat în vigoare la 4 aprilie 1947. Prin Convenția de la Chicago a fost înființată Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI).
(2) Statele membre ale Uniunii sunt state contractante la Convenția de la Chicago și membre ale OACI, în timp ce Uniunea are statut de observator în anumite organisme ale OACI.
(3) În temeiul articolului 54 din Convenția de la Chicago, Consiliul OACI adoptă standarde internaționale și practici recomandate.
(4) Cea de a 21-a Conferință a părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice s-a încheiat în decembrie 2015 cu adoptarea Acordului de la Paris. Obiectivul Acordului de la Paris este de a limita creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 oC față de nivelurile preindustriale și de a continua eforturile pentru a limita creșterea temperaturii la 1,5 oC peste nivelurile respective. Toate sectoarele economiei ar trebui să contribuie la realizarea respectivelor reduceri ale emisiilor, inclusiv aviația internațională.
(5) În 2016, cea de a 39-a Adunare generală a OACI a decis să creeze un sistem de măsuri globale bazate pe piață pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră generate de aviația internațională la nivelurile din 2020. Poziția Uniunii în această privință a fost stabilită prin Decizia (UE) 2016/915 a Consiliului (1).
(6) La cea de a 10-a reuniune a celei de a 214-a sesiuni, Consiliul OACI a adoptat prima ediție a anexei 16 volumul IV la Convenția de la Chicago: Standarde internaționale și practici recomandate referitoare la protecția mediului – Schema de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (CORSIA).
(7) În cadrul celei de a 228-a sesiuni, Consiliul OACI a adoptat Amendamentul 1 la anexa 16 volumul IV la Convenția de la Chicago, în urma modificărilor propuse de Comitetul pentru protecția mediului în domeniul aviației și a rezultatului revizuirii periodice a CORSIA din 2022. A doua ediție a anexei 16 volumul IV la Convenția de la Chicago (denumită în continuare „a doua ediție”) care a rezultat a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024.
(8) Abaterile de la standardele și procedurile internaționale fac obiectul articolului 38 din convenție. În conformitate cu articolul respectiv, orice stat contractant care consideră că este imposibil să respecte din toate punctele de vedere orice astfel de standarde sau proceduri internaționale ori să își alinieze în totalitate propriile reglementări sau practici la orice standarde sau proceduri internaționale după modificarea acestora din urmă sau care consideră necesar să adopte reglementări sau practici care diferă dintr-un anumit punct de vedere față de cele stabilite de un standard internațional trebuie să transmită imediat o notificare către OACI cu privire la diferențele dintre practicile sale și cele stabilite de standardul internațional.
(9) Având în vedere că există anumite diferențe între dreptul Uniunii și a doua ediție, ar trebui să fie stabilită o poziție a Uniunii în ceea ce privește notificarea diferențelor în temeiul articolului 38 din Convenția de la Chicago.
(10) În dreptul UE CORSIA este pusă în aplicare prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2). Poziția care urmează să fie adoptată în cadrul OACI în ceea ce privește notificarea diferențelor dintre directiva respectivă și prima ediție a anexei 16 volumul IV la Convenția de la Chicago a fost stabilită prin Decizia (UE) 2018/2027 a Consiliului (3).
(11) În 2023, Directiva 2003/87/CE a fost modificată prin Directiva (UE) 2023/958 a Parlamentului European și a Consiliului (4). Unul dintre obiectivele Directivei (UE) 2023/958 a fost de a continua punerea în aplicare a CORSIA în Uniune.
(12) Poziția Uniunii în ceea ce privește notificarea diferențelor, stabilită în prezenta decizie, este propusă la această etapă deoarece au fost adoptate acte juridice relevante ale Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a CORSIA în Uniune.
(13) Articolul 12 din Directiva 2003/87/CE prevede adoptarea de către Comisie a unor acte de punere în aplicare care să precizeze metodologia de calculare a cerințelor de compensare pentru operatorii de aeronave. În consecință, la 9 iulie 2024, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1879 (5).
(14) Astfel cum a fost comunicat Secretariatului OACI și recunoscut de acesta, emisiile anuale de CO2 pentru toate perechile de state raportate de statele membre Secretariatului OACI ca făcând obiectul cerințelor de compensare nu aduc atingere calculării cerințelor de compensare și nici cantității de unități eligibile în cadrul CORSIA care urmează să fie anulate pentru a demonstra conformitatea.
(15) În temeiul Directivei 2003/87/CE, unitățile eligibile în cadrul CORSIA sunt cele stabilite de Consiliul OACI, cu condiția ca acestea să provină dintr-un stat care pune în aplicare Acordul de la Paris și care participă la CORSIA. Diferența respectivă ar trebui să fie notificată OACI.
(16) În temeiul Directivei 2003/87/CE, pe lângă zborurile specificate în a doua ediție, următoarele zboruri sunt, de asemenea, exceptate de la cerințele de monitorizare: zborurile efectuate în conformitate cu regulile de zbor la vedere, zborurile efectuate în scopul cercetării științifice sau în scopul testării aeronavelor și zborurile efectuate în cadrul obligațiilor de serviciu public. Diferența respectivă ar trebui să fie notificată OACI.
(17) În temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2066 al Comisiei (6), operatorii de aeronave care nu sunt eligibili să utilizeze instrumente de estimare a emisiilor trebuie să utilizeze metoda A sau metoda B ca metode de monitorizare a utilizării combustibilului. Aceștia trebuie să utilizeze aceleași metode pentru a raporta toate zborurile, inclusiv zborurile care nu fac obiectul cerințelor de compensare. Diferența respectivă ar trebui să fie notificată OACI.
(18) Statele membre ar trebui să notifice OACI în ceea ce privește diferențele în termen de cel mult două luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii și ar trebui să informeze Comisia în consecință.
(19) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul OACI cu privire la a doua ediție întrucât aceasta este obligatorie pentru statele membre în temeiul articolului 90 din Convenția de la Chicago și în limitele stabilite în acesta. A doua ediție urmează să devină deopotrivă obligatorie pentru Uniune și pentru statele sale membre în temeiul unora dintre acordurile existente în domeniul transportului aerian internațional. Prin urmare, adoptarea unei poziții a Uniunii cu privire la notificarea diferențelor intră sub incidența articolului 218 alineatul (9) din tratat.
(20) Poziția Uniunii urmează să fie exprimată de fiecare stat membru, acționând în interesul Uniunii,