Începe proba gratuită

Decizie 2025/1546 · CELEX 32025D1546

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1546 a Comisiei din 30 iulie 2025 de refuzare a protejării în Uniune a denumirii de origine ГЖЕЛЬ (GZHEL), înregistrată în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva

Data act
30.07.2025
Intrare in vigoare
31.07.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202501546
Status
In vigoare
acord internațional ceramică denumire de origine a unui produs denumirea produsului etichetare Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale proprietate intelectuală Rusia țări ale UE

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din Actul de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice din 2015 (2) (denumit în continuare „Actul de la Geneva”), autoritățile competente ale fiecărei părți contractante la Actul de la Geneva pot depune o cerere de înregistrare internațională a unei denumiri de origine (DO) sau a unei indicații geografice la Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), care înregistrează denumirea sau indicația în registrul internațional în conformitate cu articolul 6 din Actul de la Geneva. În conformitate cu articolul 9 din Actul de la Geneva, celelalte părți contractante au obligația de a proteja pe teritoriile lor, în cadrul propriilor sisteme juridice, denumirile de origine și indicațiile geografice înregistrate, respectând orice refuz, renunțare, invalidare sau anulare.

(2) La 3 octombrie 2024, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Actul de la Geneva, Biroul Internațional al OMPI (denumit în continuare „Biroul Internațional”) a notificat Comisiei faptul că denumirea „ГЖЕЛЬ (GZHEL)”, a cărei înregistrare a fost solicitată de Federația Rusă, a fost înregistrată ca DO în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva. Denumirea desemnează produsele ceramice decorative și funcționale (porțelan, maiolica, argile refractare, ceramică) din satul Turygino, districtul Ramenskiy, regiunea Moscova.

(3) Având în vedere că până în prezent nu există protecție la nivelul Uniunii pentru indicațiile geografice care desemnează produse artizanale, înregistrarea internațională a DO ГЖЕЛЬ (GZHEL) nu a fost publicată. În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1753, numai înregistrările internaționale notificate de Biroul Internațional referitoare la produsele care beneficiază de protecție la nivelul Uniunii a indicațiilor geografice trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în vederea depunerii unei eventuale opoziții. Regulamentul (UE) 2023/2411 al Parlamentului European și al Consiliului (3), care prevede protecția indicațiilor geografice ale produselor artizanale și industriale, va deveni aplicabil de la 1 decembrie 2025 pentru a prevedea publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a înregistrărilor indicațiilor geografice pentru produsele artizanale și industriale din țări terțe notificate de OMPI, precum și evaluarea lor în vederea acordării protecției.

(4) Prin urmare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1753, ar trebui să se refuze protecția în Uniune a denumirii „ГЖЕЛЬ (GZHEL)”, care desemnează produse ceramice decorative și funcționale, înregistrată ca DO în registrul internațional în temeiul Actului de la Geneva.

(5) În plus, în conformitate cu articolul 5s alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului (4), instituțiile competente în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv Comisia, nu sunt autorizate să accepte noi cereri de înregistrare a indicațiilor geografice depuse de resortisanți ruși sau de persoane fizice care își au reședința în Rusia sau de persoane juridice stabilite în Rusia.

(6) În plus, în conformitate cu articolul 5s alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 833/2014, Uniunea, atunci când acționează în temeiul Convenției de constituire a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, este obligată să depună toate eforturile pentru a se asigura că OMPI sau oficiile de proprietate intelectuală constituite în temeiul dreptului Uniunii nu acceptă noi cereri de drepturi de proprietate intelectuală depuse de resortisanți ruși sau de persoane fizice care își au reședința în Rusia sau de persoane juridice, entități sau organisme stabilite în Rusia.

(7) Întrucât DO ГЖЕЛЬ (GZHEL) a fost notificată Uniunii pentru protecție în urma înregistrării sale în registrul internațional, nu este posibil să se garanteze faptul că OMPI nu va accepta noi cereri de drepturi de proprietate intelectuală depuse resortisanți ruși sau de persoane fizice care își au reședința în Rusia sau de persoane juridice, entități sau organisme stabilite în Rusia. Cu toate acestea, protecția urmărită pentru drepturi de proprietate intelectuală, în special indicații geografice, legate de Rusia nu ar trebui să fie acordată în Uniune.

(8) Atât timp cât sunt în vigoare astfel de măsuri restrictive împotriva cererilor și a protecției drepturilor de proprietate intelectuală pentru resortisanți ruși sau persoane fizice care își au reședința în Rusia sau persoane juridice, entități sau organisme stabilite în Rusia, Comisia ar trebui să acționeze pentru a stopa acordarea unei astfel de protecții pentru DO și indicații geografice.

(9) Având în vedere că mai multe state membre, și anume Cehia, Franța, Ungaria, Portugalia și Slovacia, sunt părți contractante la Actul de la Geneva, precum și faptul că statele membre nu au competența de a decide cu privire la protecția națională a unei DO, aceasta fiind o competență exclusivă a Uniunii de la aderarea sa la Actul de la Geneva în 2019, este necesar să se clarifice faptul că refuzul protecției pentru denumirea „ГЖЕЛЬ (GZHEL)” se aplică pe întregul teritoriu al Uniunii. În plus, având în vedere competența exclusivă a Uniunii în această privință și rolul pe care Comisia îl exercită în cadrul Actului de la Geneva, de autoritate competentă pentru Uniune și pentru statele membre care sunt părți contractante la Actul de la Geneva, un astfel de refuz ar trebui notificat OMPI în numele Uniunii și în numele Cehiei, Franței, Ungariei, Portugaliei și Slovaciei.

(10) Deși nu au competența de a adopta decizii privind protecția națională a DO înregistrate în temeiul Actului de la Geneva, pentru a se asigura coerența în ceea ce privește protejarea respectivelor DO pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, Bulgaria și Italia, în calitate de semnatare ale Acordului de la Lisabona, dar nefiind încă părți ale Actului de la Geneva, ar trebui să notifice OMPI refuzul protejării denumirii „ГЖЕЛЬ (GZHEL)”, dacă aderă la Actul de la Geneva, în termen de un an de la momentul respectivei aderări,

Articolul 1

Se refuză protejarea în Uniune a denumirii „ГЖЕЛЬ (GZHEL)”, înregistrată ca denumire de origine (DO) în registrul internațional.

Articolul 2

Refuzul protejării menționat la articolul 1 se aplică întregului teritoriu al Uniunii. El este notificat Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) în numele Uniunii, precum și în numele Cehiei, Franței, Ungariei, Portugaliei și Slovaciei, în calitate de părți contractante la Actul de la Geneva.

Articolul 3

Bulgaria și Italia notifică OMPI refuzul de a proteja denumirea de origine „ГЖЕЛЬ (GZHEL)” în termen de un an de la aderarea lor la Actul de la Geneva.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezenta decizie este notificată Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.