Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1194 al Comisiei (2) stabilește măsuri de eradicare și prevenire a răspândirii Clavibacter sepedonicus (Spieckermann & Kotthoff 1914) Nouioui et al. 2018 pe teritoriul Uniunii.
(2) În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1194, plantele specificate desemnate ca fiind infectate cu organismul dăunător specificat nu se plantează. Autoritatea competentă trebuie să se asigure că plantele specificate infectate sunt distruse sau sunt eliminate în alt mod, cu condiția să nu existe niciun risc identificabil de răspândire a organismului dăunător specificat.
(3) Întrucât autoritățile competente nu pot avea acces cu ușurință la toate locurile respective, măsurile în cauză pot fi realizate într-un mod mai eficace de către operatori profesioniști, sub supravegherea autorității competente, decât de către autoritățile competente însele.
(4) În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din regulamentul menționat, statele membre trebuie să efectueze anchete anuale, bazate pe riscuri, cu privire la prezența organismului dăunător în cauză și trebuie să raporteze anual Comisiei și celorlalte state membre rezultatele anchetelor respective. Pentru a raporta aceste rezultate, statele membre trebuie să utilizeze un model prevăzut în anexa II la regulamentul respectiv.
(5) În cursul aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1194, a devenit clar faptul că acest model ar trebui modificat în vederea îmbunătățirii utilizării sale practice și a eficacității sale.
(6) În special, datele de raportare privind prelevarea de probe din alți tuberculi decât tuberculii destinați plantării și cartofii pentru consum și pentru prelucrare nu oferă informații notabile în scopul anchetei.
(7) În plus, este necesar să se clarifice dacă testele de laborator se efectuează asupra unor probe prelevate din tuberculi aflați în depozit sau în cursul inspecțiilor vizuale ale culturilor în creștere.
(8) Numărul inspecțiilor vizuale pozitive poate fi înregistrat numai după obținerea rezultatelor testelor de laborator. Prin urmare, coloana corespunzătoare trebuie transferată în secțiunile referitoare la testele de laborator.
(9) În cursul inspecțiilor vizuale, sunt prelevate probe simptomatice și asimptomatice. Infecțiile latente sunt depistate în probele asimptomatice. Având în vedere importanța infecțiilor latente pentru înțelegerea unei posibile răspândiri a bolii și pentru măsurile care trebuie luate în scopul evitării unei astfel de răspândiri, este necesar ca, în model, să se facă distincție între rezultatele aferente probelor simptomatice și rezultatele aferente probelor asimptomatice.
(10) Experiența a demonstrat că datele de raportare privind perioada de prelevare de probe din tuberculi pentru testele de laborator nu oferă informații notabile în scopul anchetei.
(11) La punctul 4 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1194 sunt prevăzute cerințe referitoare la dimensiunea probei. Prin urmare, cerința referitoare la indicarea, în modele, a datelor privind dimensiunea loturilor în tone nu mai este necesară și nu face decât să creeze o sarcină administrativă suplimentară.
(12) În plus, este necesar să se clarifice, în prima teză din anexa II, faptul că modelul trebuie să prezinte rezultatele anchetei efectuate cu privire la recolta de cartofi din anul anterior anului de raportare, pentru a se evita confuzia, la nivelul autorităților competente, cu privire la anul vizat și pentru a se facilita transmiterea coerentă a rezultatelor respective de către diferitele autorități competente.
(13) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1194 trebuie modificat în consecință.
(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,