Recitale
(1) Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Guineea-Bissau (1) (denumit în continuare „acordul”), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 241/2008 al Consiliului (2), a intrat în vigoare la 15 aprilie 2008. Acordul se reînnoiește în mod tacit și rămâne în vigoare. Protocolul anexat la acord, în care sunt stabilite posibilitățile de pescuit și contribuția financiară prevăzute în acord, a expirat la 14 iunie 2024.
(2) La 14 februarie 2024, Consiliul a adoptat o decizie prin care autoriza Comisia să înceapă negocieri cu Guineea-Bissau în vederea încheierii unui nou protocol de punere în aplicare a acordului.
(3) Comisia a negociat, în numele Uniunii, un nou protocol privind punerea în aplicare a acordului. Ca urmare a negocierilor respective, Protocolul privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Guineea-Bissau (2024-2029) (denumit în continuare „protocolul”) a fost parafat la 16 mai 2024.
(4) În conformitate cu Decizia (UE) 2024/2588 a Consiliului (3), protocolul a fost semnat la 18 septembrie 2024, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(5) Este oportun ca posibilitățile de pescuit prevăzute în protocol, stabilite în conformitate cu avizele științifice și cu recomandările Comitetului științific comun și în conformitate cu recomandările și rezoluțiile adoptate de Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic, să fie repartizate între statele membre pentru întreaga durată de aplicare a acestuia.
(6) Aceste măsuri sunt urgente, având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale Uniunii în zona de pescuit a Guineei-Bissau și necesitatea de a reduce pe cât posibil întreruperea unor astfel de activități. În consecință, protocolul se va aplica cu titlu provizoriu de la data semnării sale, pentru a permite cât mai rapid desfășurarea activităților de pescuit ale navelor Uniunii. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată,