Recitale
(1) În temeiul Regulamentului (UE) 2021/821, produsele cu dublă utilizare trebuie să fie supuse unui control eficace atunci când sunt exportate din Uniunea Europeană sau când tranzitează prin aceasta, sau atunci când sunt livrate unei țări terțe ca urmare a unor servicii de intermediere prestate de un intermediar care își are reședința sau este stabilit în Uniune.
(2) Anexa I la Regulamentul (UE) 2021/821 stabilește lista comună a produselor cu dublă utilizare care sunt supuse controalelor în Uniune. Deciziile privind produsele supuse acestor controale sunt luate în cadrul controalelor produselor cu dublă utilizare, convenite la nivel internațional.
(3) Lista produselor cu dublă utilizare prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2021/821 trebuie actualizată periodic pentru a se asigura respectarea deplină a obligațiilor și angajamentelor internaționale de securitate pe care statele membre și, după caz, Uniunea le-au acceptat ca membre ale Grupului Australia (2), ale Regimului de control al tehnologiilor pentru rachete (3), ale Grupului furnizorilor nucleari (4), ale Aranjamentului de la Wassenaar (5) și ale Convenției privind armele chimice (6), pentru a garanta transparența și a se menține competitivitatea operatorilor economici. În acest sens, listele de control adoptate de regimurile internaționale de neproliferare și de acordurile de control al exporturilor au fost modificate în cursul anului 2023 și, prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) 2021/821 trebuie modificată în consecință. În scopul facilitării consultării de către autoritățile de control al exporturilor și de către operatorii economici, anexa I la Regulamentul (UE) 2021/821 trebuie să fie înlocuită.
(4) În vederea asigurării cât mai curând posibil a respectării depline a obligațiilor internaționale de securitate, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2021/821 trebuie modificat în consecință,