Începe proba gratuită

Regulament 2024/2145 · CELEX 32024R2145

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2145 al Comisiei din 31 iulie 2024 de stabilire a normelor privind schimbul de informații în Sistemul de schimb de certificate din cadrul ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2399 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
31.07.2024
Intrare in vigoare
17.10.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402145
Status
In vigoare
administrație electronică cooperare administrativă cooperare vamală legislație vamală schimb de informații sistem de informații uniune vamală

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2022/2399 instituie mediul aferent ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi (denumit în continuare „mediul aferent ghișeului unic al UE pentru vămi”). El stabilește totodată un cadru pentru cooperarea digitală dintre autoritățile vamale și cele nevamale prin intermediul a trei componente principale: sistemele nevamale ale Uniunii care gestionează formalitățile nevamale specifice enumerate în anexa la Regulamentul (UE) 2022/2399, mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi și Sistemul de schimb de certificate în cadrul ghișeului unic al Uniunii Europene pentru vămi (EU CSW-CERTEX).

(2) EU CSW-CERTEX permite schimbul de informații între sistemele vamale naționale și sistemele nevamale ale Uniunii. Acest schimb este inițiat de obicei de mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi atunci când un operator economic depune o declarație vamală sau o declarație de reexport care conține numărul de referință al documentului justificativ emis de autoritatea competentă parteneră relevantă. Pentru ca EU CSW-CERTEX să efectueze controale și procese automatizate, este necesar să se stabilească norme detaliate pentru o mai bună integrare și aliniere a procedurilor vamale și a celor nevamale ale Uniunii, permițându-le să funcționeze fără probleme.

(3) Având în vedere diferitele decizii administrative ale autorităților competente partenere, indicate în documentele justificative, precum și diferitele regimuri vamale sau reexportul pentru care pot fi utilizate documentele justificative, este oportun ca în anexa I la prezentul regulament să se includă un tabel de reguli. Tabelul respectiv trebuie utilizat ca instrument de stabilire a unei corespondențe, pentru a alinia regimul vamal relevant sau reexportul la decizia administrativă respectivă a autorității competente partenere și invers – proces cunoscut sub denumirea de „conversie comercială a datelor”. Tabelul trebuie să conțină o listă a tuturor regimurilor vamale, a statutelor posibile și a deciziilor administrative indicate în documentele justificative pentru o formalitate nevamală a Uniunii enumerată în anexa la Regulamentul (UE) 2022/2399, cu excepția sistemului de informare și de comunicare pentru supravegherea pieței („ICSMS”). EU CSW-CERTEX trebuie să faciliteze schimbul necesar de date cu ICSMS în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2248 al Comisiei (2), în scopul asigurării cooperării dintre autoritățile vamale și autoritățile de supraveghere a pieței.

(4) Pentru a raționaliza prelucrarea datelor în procesul de vămuire, este esențial ca autoritățile vamale și autoritățile competente partenere să aibă posibilitatea de a face schimb automat de informații și de a verifica informațiile necesare pentru îndeplinirea formalităților nevamale ale Uniunii în urma depunerii unei declarații vamale sau a unei declarații de reexport de către un operator economic. În acest scop, EU CSW-CERTEX trebuie să asigure compatibilitatea datelor vamale cu cele nevamale, realizând conversia formatului sau a structurii acestora, dacă este necesar, fără a le modifica conținutul. Acest proces este cunoscut sub denumirea de „conversie tehnică a datelor”. Este necesar să se prevadă reguli pentru stabilirea unei corespondențe între elementele de date incluse în anexa B la Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (3) și în anexa B la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (4) și cele menționate la articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2024/2514 al Comisiei (5).

(5) Având în vedere că EU CSW-CERTEX nu poate stabili întotdeauna în mod direct o corespondență între înțelesul exact al datelor transmise în cadrul unei formalități nevamale a Uniunii și cel exprimat în respectiva formalitate vamală, este oportun să se creeze elemente de date specifice concepute pentru a soluționa astfel de discrepanțe în materie de corespondență. Aceste elemente de date specifice nu trebuie să fie încorporate din punct de vedere juridic în nicio formalitate vamală sau nevamală a Uniunii, deoarece nici operatorul economic, nici autoritatea vamală nu au obligația de a le transmite. În schimb, este necesar să se includă aceste elemente de date în prezentul regulament pentru a asigura alinierea și conversia fără probleme a datelor între regimurile vamale și reexport, pe de o parte, și formalitățile nevamale ale Uniunii, pe de altă parte.

(6) Articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2022/2399 stabilește diferitele tipuri de schimb de informații și funcționalități pe care EU CSW-CERTEX trebuie să le permită. Este oportun să se precizeze mai în detaliu funcționalitățile care fac posibile aceste tipuri de schimb de informații. Aceste funcționalități ar trebui să poată fi utilizate individual sau în combinație unele cu altele, după caz, pentru a permite îndeplinirea complet automatizată a formalităților vamale și nevamale și a oricărui alt transfer automatizat de date impuse de legislația Uniunii de instituire a formalităților nevamale ale Uniunii, efectuate între autoritățile vamale și autoritățile competente partenere relevante.

(7) Una dintre cele mai importante funcții operaționale pe care EU CSW-CERTEX le furnizează administrațiilor vamale naționale ale statelor membre este schimbul automatizat de informații necesare cu sistemele nevamale ale Uniunii. În acest scop, EU CSW-CERTEX ar trebui să permită recuperarea documentelor justificative din sistemele nevamale ale Uniunii, stabilirea corespondenței datelor incluse în documentele respective și transmiterea datelor respective către mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi. Dacă este necesar, acest proces ar trebui repetat pentru a permite mediului național aferent ghișeului unic pentru vămi să primească notificări atunci când statutul unui document justificativ se modifică în funcție de anumiți parametri.

(8) Pentru a spori acuratețea și fiabilitatea operațiunilor vamale și nevamale în întreaga Uniune și pentru a reduce riscurile de fraudă și de falsificare a documentelor, este necesar să se stabilească o funcționalitate automatizată în EU CSW-CERTEX pentru a verifica dacă cantitățile declarate în declarațiile vamale și în declarațiile de reexport nu depășesc cantitățile autorizate indicate în documentele justificative. În cazul în care verificările automate dau rezultate pozitive, sistemele nevamale ale Uniunii ar trebui să rezerve cantitățile declarate, iar EU CSW-CERTEX ar trebui să transmită rezultatul referitor la cantitățile de mărfuri rezervate către mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi. În cazul în care verificările automate indică discrepanțe, EU CSW-CERTEX ar trebui să comunice mediilor respective motivele pentru care rezervările au eșuat. Atunci când rezervarea se efectuează cu succes și mărfurile primesc liberul de vamă sau sunt reexportate, EU CSW-CERTEX ar trebui să extragă din mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi informații privind cantitățile puse în liberă circulație sau reexportate și să le transmită sistemelor nevamale respective ale Uniunii, care marchează cantitatea rezervată ca fiind consumată. În schimb, dacă mărfurilor nu li se acordă liberul de vamă, EU CSW-CERTEX ar trebui să urmeze aceleași etape, iar sistemele nevamale ale Uniunii ar trebui să înregistreze cantitățile respective ca nefiind nici rezervate, nici consumate.

(9) Pentru a asigura integritatea și monitorizarea eficace a procesului de vămuire a mărfurilor, este oportun să se prevadă că, în urma unei modificări sau a unei invalidări a unei declarații vamale după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, schimbul de date între mediile naționale aferente ghișeului unic și sistemele nevamale ale Uniunii privind cantitățile de mărfuri actualizate sau retrase ar trebui să aibă loc prin intermediul EU CSW-CERTEX.

(10) Pentru a se asigura că operațiunile vamale rămân adaptabile și reactive la circumstanțe neprevăzute, ar trebui să fie posibil ca autoritățile vamale, în circumstanțe excepționale și cu responsabilitate deplină, să prevaleze asupra verificărilor și funcțiilor automatizate gestionate de EU CSW-CERTEX. Această intervenție ar trebui să le permită autorităților vamale să solicite EU CSW-CERTEX să modifice, să accepte sau să refuze cantitățile specifice de mărfuri indicate în documentul justificativ. Ulterior, ar trebui să fie posibil ca EU CSW-CERTEX să transmită rezultatul acțiunilor respective sistemului nevamal respectiv al Uniunii, asigurându-se că toate modificările sunt documentate și comunicate în mod corespunzător.

(11) Legislația Uniunii, alta decât legislația vamală, poate impune autorităților vamale să furnizeze informații suplimentare pentru îndeplinirea unei formalități nevamale a Uniunii ori de câte ori un document justificativ este menționat într-o declarație vamală. Pentru a asigura respectarea acestei cerințe, EU CSW-CERTEX ar trebui să faciliteze extragerea acestor informații din mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi și să le pună la dispoziția sistemelor nevamale corespunzătoare ale Uniunii. Această funcționalitate ar trebui, de asemenea, să le permită autorităților vamale să modifice sau să șteargă informațiile suplimentare transmise sistemelor nevamale ale Uniunii.

(12) Pentru a asigura un flux continuu de informații între sistemele vamale și cele nevamale ale Uniunii, ar trebui să fie posibil ca mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi să solicite o listă specifică de documente justificative de la respectivele sisteme nevamale ale Uniunii. Prin urmare, este oportun să se prevadă o funcționalitate care să permită mediului național aferent ghișeului unic pentru vămi să solicite și să primească, prin intermediul EU CSW-CERTEX, o listă de documente justificative, dacă acest lucru este relevant în baza unor parametri specifici, și să repete astfel de cereri în anumite condiții.

(13) Este necesar să se stabilească anumite măsuri de urgență în eventualitatea indisponibilității EU CSW-CERTEX. Regulamentul (UE) 2022/2399 nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la formalitățile vamale sau la legislația specifică a Uniunii, alta decât legislația vamală menționată în anexa la regulamentul respectiv. Prin urmare, orice schimb de informații pe durata indisponibilității EU CSW-CERTEX ar trebui să aibă loc în conformitate cu dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și cu legislația relevantă a Uniunii, alta decât legislația vamală aplicabilă formalităților nevamale specifice ale Uniunii.

(14) În conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2399, Comisia trebuie să stabilească, după caz, norme specifice pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal în timpul schimbului de informații prin intermediul EU CSW-CERTEX. În plus, Comisiei îi revine sarcina de a stabili responsabilitățile autorităților vamale, ale autorităților competente partenere și, respectiv, ale Comisiei, care îndeplinesc rolul de operatori asociați în temeiul articolului 7 alineatul (1) din regulamentul menționat, pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în EU CSW-CERTEX, în conformitate cu dispozițiile relevante ale Regulamentelor (UE) 2016/679 (7) și (UE) 2018/1725 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului. În plus, atunci când autoritățile vamale, autoritățile competente partenere sau Comisia acționează singure în ceea ce privește prelucrarea unor aspecte specifice ale datelor cu caracter personal și, prin urmare, poartă o responsabilitate independentă pentru o astfel de prelucrare, entitățile respective ar trebui identificate drept „operatori” sau „operator”. Pentru a menține o aliniere și o comunicare operațională și eficace între operatorii asociați, este oportun ca atât Comisia cât și coordonatorii naționali, menționați la articolul 17 din Regulamentul (UE) 2022/2399, să actualizeze informațiile de contact și datele relevante pentru operatorii respectivi.

(15) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru implementarea EU CSW-CERTEX, Comisia, autoritățile vamale și autoritățile competente partenere ar trebui să colaboreze pentru a defini cerințele tehnice de proiectare și funcționalitățile necesare pentru interconectarea mediilor naționale aferente ghișeului unic pentru vămi cu EU CSW-CERTEX și cu sistemele nevamale specifice ale Uniunii, în conformitate cu articolul 5 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) 2022/2399. În cursul acestui proces de colaborare, este necesar să se țină seama de diversele cerințe specifice ale diferitelor autorități competente partenere. În plus, la cererea statelor membre, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a desfășura activități pilot adecvate care să contribuie la buna funcționare a EU CSW-CERTEX. Pentru a se asigura că statele membre dispun de suficient timp pentru a-și interconecta mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi cu EU CSW-CERTEX, Comisia ar trebui să pună specificațiile tehnice pentru interconectare la dispoziția statelor membre cel târziu cu 1 an înainte de datele prevăzute în anexa la Regulamentul (UE) 2022/2399.

(16) Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme care să sprijine cerințele operaționale și calendarul operațional pentru interconectarea mediilor naționale aferente ghișeului unic pentru vămi cu EU CSW-CERTEX, acordând o atenție deosebită evoluțiilor informatice solicitate de statele membre înainte de interconectarea mediilor lor naționale aferente ghișeului unic pentru vămi. În plus, având în vedere că mediul aferent ghișeului unic al UE pentru vămi este un mediu integrat, iar EU CSW-CERTEX constituie elementul său central, conectând sistemele nevamale ale Uniunii și sistemele vamale naționale, Comisia ar trebui să se asigure că fiecare sistem interconectat cu EU CSW-CERTEX funcționează în mod corespunzător și că interconectarea este pe deplin funcțională.

(17) Întrucât EU CSW-CERTEX este operațional din 2017, iar specificațiile tehnice sunt deja disponibile pentru formalitățile și sistemele nevamale ale Uniunii enumerate în anexa la Regulamentul (UE) 2022/2399, regula privind disponibilitatea specificațiilor tehnice ar trebui să se aplice numai noilor formalități și sisteme nevamale ale Uniunii și numai după 2 ani de la datele indicate în anexa respectivă.

(18) Împuternicirile prevăzute la articolul 7 alineatul (2), la articolul 10 alineatul (4) și la articolul 19 din Regulamentul (UE) 2022/2399 sunt legate din punct de vedere structural și material, deoarece permit stabilirea responsabilităților operatorilor asociați pentru operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal în EU CSW-CERTEX, a normelor privind schimbul de informații prin intermediul EU CSW-CERTEX, inclusiv a datelor cu caracter personal, și a unui program de lucru pentru a asigura interoperabilitatea dintre sistemele nevamale ale Uniunii și mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi până la datele specificate în anexa la Regulamentul (UE) 2022/2399. Având în vedere alinierea lor structurală și materială, este oportun, din motive de simplificare administrativă, să se combine respectivele împuterniciri într-un singur act legislativ, eliminându-se astfel redundanțele, simplificându-se cadrul juridic și asigurându-se o abordare unificată a operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal în cadrul EU CSW-CERTEX.

(19) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și a emis un aviz la 31 mai 2024.

(20) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

Articolul 1

Identificarea procedurilor în domeniile vamale și nevamale

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

(1) EU CSW-CERTEX efectuează o conversie comercială a datelor realizând o corespondență între regimurile vamale relevante și reexport și respectiva decizia administrativă sau respectivul statut indicate în documentele justificative pentru o formalitate nevamală a Uniunii, sau invers, ceea ce include stabilirea aplicabilității gestionării cantităților, în conformitate cu tabelele de reguli prevăzute în anexa I la prezentul regulament. (2) În ceea ce privește sistemul de informare și comunicare pentru supravegherea pieței, EU CSW-CERTEX permite schimbul de date în scopul cooperării dintre autoritățile vamale și autoritățile de supraveghere a pieței în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2248.

Articolul 2

Realizarea corespondenței datelor între sistemele vamale și sistemele nevamale ale Uniunii

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

EU CSW-CERTEX realizează o corespondență între elementele de date identificate în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2024/2514 și cele specificate în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 și efectuează o conversie tehnică a acestor elemente de date în conformitate cu tabelele de corespondență a datelor prevăzute în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Elemente de date care fac obiectul unor proceduri de corespondență indirectă

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

Pentru elementele de date din cadrul formalităților nevamale ale Uniunii specificate la articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2024/2514 care nu pot fi corelate direct cu elemente de date din cadrul formalităților vamale, corespondența se realizează utilizând un element de date specific identificat drept „element de date EU SWE-C”.

Articolul 4

Utilizarea funcționalităților sistemului EU CSW-CERTEX

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

Funcționalitățile sistemului EU CSW-CERTEX menționate în prezentul capitol se utilizează individual sau în combinație unele cu altele pentru transmiterea și prelucrarea informațiilor menționate la articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2022/2399.

Articolul 5

Funcționalitatea de verificare a disponibilității

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

(1) În cazul în care un document justificativ este menționat într-o declarație vamală sau într-o declarație de reexport, sistemul EU CSW-CERTEX: (a) verifică dacă documentul justificativ este disponibil și îl extrage din sistemul nevamal corespunzător al Uniunii; (b) convertește datele incluse în documentul justificativ respectiv în conformitate cu articolele 1, 2 și 3; (c) transmite datele, împreună cu documentul justificativ original, dacă este solicitat, către mediul național aferent ghișeului unic pentru vămi la care a fost depusă declarația vamală sau declarația de reexport. (2) În cazul în care statutul unui document justificativ se modifică într-un mod care ar putea afecta identificarea procedurilor în conformitate cu articolul 1, sistemul EU CSW-CERTEX execută în mod automat acțiunile menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.

Articolul 6

Gestionarea automată a cantităților

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

(1) În cazul în care un document justificativ este menționat într-o declarație vamală sau într-o declarație de reexport, iar declarația respectivă este acceptată de autoritățile vamale, care aplică gestionarea cantităților în conformitate cu anexa I la prezentul regulament, sistemul EU CSW-CERTEX: (a) execută acțiunile specificate la articolul 5 alineatul (1) litera (a); (b) transmite o verificare din sistemele nevamale ale Uniunii către mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi, confirmând că cantitățile specifice de mărfuri declarate în declarația vamală sau în declarația de reexport nu le depășesc pe cele indicate în documentul justificativ. (2) În cazul în care verificările prevăzute la alineatul (1) dau rezultate pozitive, sistemul EU CSW-CERTEX comunică mediilor naționale aferente ghișeului unic pentru vămi rezultatele aferente rezervării cantităților și conținutul documentului justificativ. (3) În cazul în care anumite mărfuri pentru care a fost rezervată o cantitate în conformitate cu alineatul (2) sunt puse în liberă circulație sau reexportate, sistemul EU CSW-CERTEX extrage informații din respectivul mediu național aferent ghișeului unic pentru vămi cu privire la cantitatea pusă în liberă circulație sau reexportată și transmite aceste informații sistemelor nevamale respective ale Uniunii, în care cantitățile vizate sunt considerate consumate. (4) În cazul în care anumite mărfuri pentru care a fost rezervată o cantitate în conformitate cu alineatul (2) nu sunt puse în liberă circulație, sistemul EU CSW-CERTEX extrage informații din respectivul mediu național aferent ghișeului unic pentru vămi cu privire la cantitatea nepusă în liberă circulație și transmite aceste informații sistemelor nevamale respective ale Uniunii, în care cantitățile vizate nu sunt considerate nici rezervate, nici consumate. (5) Dacă verificările prevăzute la alineatul (1) nu dau rezultate pozitive, sistemul EU CSW-CERTEX transmite mediului național aferent ghișeului unic pentru vămi motivul eșecului rezervării.

Articolul 7

Modificarea sau invalidarea declarației vamale după vămuire

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

În cazul în care o declarație vamală este modificată în conformitate cu articolul 173 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 sau este invalidată în temeiul articolului 174 din același regulament, iar în declarația vamală este menționat un document justificativ în conformitate cu articolele 5 și 6 din prezentul regulament, sistemul EU CSW-CERTEX primește informațiile cu privire la modificare sau invalidare din partea mediilor naționale corespunzătoare aferente ghișeului unic pentru vămi și le transmite sistemelor nevamale respective ale Uniunii pentru a actualiza sau a retrage cantitatea de mărfuri consumate. Feedbackul privind cantitățile actualizate sau retrase se transmite înapoi mediilor naționale aferente ghișeului unic pentru vămi.

Articolul 8

Gestionarea manuală a cantităților

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

(1) Prin derogare de la articolul 6, autoritățile vamale pot, asumându-și întreaga responsabilitate și în circumstanțe excepționale, să solicite sistemului EU CSW-CERTEX să eludeze verificările automate menționate la alineatul (1) de la articolul respectiv și să modifice, să accepte sau să refuze, după caz, cantitățile specifice de mărfuri descrise în documentele justificative. (2) Sistemul EU CSW-CERTEX transmite rezultatul acțiunilor menționate la alineatul (1) sistemului nevamal respectiv al Uniunii.

Articolul 9

Funcționalitatea de introducere a înregistrărilor

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

(1) În cazul în care legislația Uniunii, alta decât legislația vamală, le impune autorităților vamale să furnizeze informații suplimentare pentru îndeplinirea unei formalități nevamale a Uniunii, iar un document justificativ pentru respectiva formalitate nevamală a Uniunii este menționat într-o declarație vamală, sistemul EU CSW-CERTEX facilitează extragerea acestor informații suplimentare din respectivul mediu național aferent ghișeului unic pentru vămi și le pune la dispoziția sistemului nevamal relevant al Uniunii. (2) Funcționalitatea menționată la alineatul (1) poate fi utilizată de autoritățile vamale pentru a modifica sau a șterge informațiile suplimentare transmise sistemului nevamal al Uniunii prin intermediul EU CSW-CERTEX.

Articolul 10

Solicitarea unei liste de documente justificative

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

(1) În cazul în care un mediu național aferent ghișeului unic pentru vămi solicită o listă specifică de documente justificative sau date din acestea, sistemul EU CSW-CERTEX extrage aceste documente justificative sau date din respectivul sistem nevamal al Uniunii și le pune la dispoziția mediului național aferent ghișeului unic pentru vămi, conform solicitării. (2) În cazul în care un mediu național aferent ghișeului unic pentru vămi solicită periodic o listă specifică de documente justificative sau date din acestea, acesta trebuie să precizeze perioada pentru care se face solicitarea respectivă. În acest caz, sistemul EU CSW-CERTEX extrage aceste documente justificative sau date din sistemul nevamal al Uniunii și le pune la dispoziția mediului național aferent ghișeului unic pentru vămi, în funcție de necesități.

Articolul 11

Indisponibilitatea sistemului EU CSW-CERTEX și măsuri de urgență

CAPITOLUL I FUNCȚIONALITĂȚI TEHNICE ALE SISTEMULUI EU CSW-CERTEX

(1) Comisia informează imediat și fără întârziere autoritățile vamale și autoritățile competente partenere cu privire la următoarele: (a) orice indisponibilitate planificată a sistemului EU CSW-CERTEX sau a funcționalităților acestuia; (b) orice indisponibilitate a sistemului EU CSW-CERTEX sau a uneia dintre funcționalitățile acestuia din cauza unei defecțiuni temporare. (2) În cazurile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b), schimbul de formalități vamale și de formalități nevamale ale Uniunii între autoritățile vamale și autoritățile competente partenere are loc în conformitate cu dispozițiile relevante ale Regulamentului (UE) nr. 952/2013 și ale legislației Uniunii, alta decât legislația vamală.

Articolul 12

Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul rolului de operatori asociați

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

(1) Următoarele activități de prelucrare efectuate de sistemul EU CSW-CERTEX intră sub incidența rolului de operatori asociați al Comisiei, al autorităților vamale și al autoritățile competente partenere în sensul articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și al articolului 26 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679: (a) primirea de date cu caracter personal din mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi și din sistemele nevamale ale Uniunii; (b) conversia comercială și tehnică a datelor cu caracter personal în conformitate cu articolele 1, 2 și 3; (c) transmiterea de date cu caracter personal convertite către mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi și către sistemele nevamale ale Uniunii. (2) Atunci când prelucrează date cu caracter personal, operatorii asociați respectă Regulamentele (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725.

Articolul 13

Prelucrarea datelor cu caracter personal în afara rolului de operatori asociați

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

(1) Comisia este considerată operator pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul următoarelor activități: (a) întreținerea sistemului și intervențiile urgente; (b) conversia comercială și tehnică a datelor cu caracter personal în conformitate cu legislația vamală și cu legislația Uniunii, alta decât legislația vamală, fără a aduce atingere conversiei efectuate în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (b). (2) Autoritățile vamale sunt considerate fiecare în parte operator pentru prelucrarea datelor cu caracter personal necesare pentru luarea de decizii privind formalitățile vamale în conformitate cu legislația vamală. (3) Autoritățile competente partenere sunt considerate fiecare în parte operator pentru prelucrarea datelor cu caracter personal necesare pentru îndeplinirea formalităților nevamale ale Uniunii în conformitate cu legislația Uniunii, alta decât legislația vamală, aplicabilă formalității nevamale respective a Uniunii.

Articolul 14

Responsabilități specifice ale Comisiei, ale autorităților vamale și ale autorităților competente partenere

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

(1) Comisia are următoarele responsabilități: (a) protejarea vieții private din faza de proiectare și protejarea implicită a vieții private atunci când elaborează sistemul EU CSW-CERTEX în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2022/2399; (b) întocmirea și actualizarea listei tuturor destinatarilor datelor cu caracter personal; (c) asigurarea faptului că persoanele autorizate să prelucreze datele cu caracter personal s-au angajat să respecte confidențialitatea sau au o obligație legală adecvată de confidențialitate; (d) desemnarea unui punct de contact pentru chestiuni legate de protecția datelor; (e) acordarea de asistență autorităților vamale și autorităților competente partenere pentru a răspunde cererilor persoanelor vizate, dacă este necesar. (2) Autorităților vamale le revin următoarele responsabilități: (a) protejarea vieții private din faza de proiectare și protejarea implicită a vieții private în procesul de realizare a interconectării dintre mediul lor național aferent ghișeului unic pentru vămi și sistemul EU CSW-CERTEX în conformitate cu articolul 5 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) 2022/2399; (b) întocmirea și actualizarea listei tuturor destinatarilor datelor cu caracter personal (din statele membre, țările terțe și organizațiile internaționale); (c) asigurarea faptului că persoanele autorizate să prelucreze datele cu caracter personal s-au angajat să respecte confidențialitatea sau au o obligație legală adecvată de confidențialitate; (d) cooperarea cu autoritatea națională de supraveghere pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin; (e) desemnarea unui punct de contact pentru chestiuni legate de protecția datelor; (f) trimiterea de răspunsuri la cererile persoanelor vizate atunci când acestea le sunt adresate și cooperarea cu autoritățile competente partenere și cu Comisia, după caz, în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) din prezentul regulament. (3) Fiecare autoritate competentă parteneră are următoarele responsabilități: (a) întocmirea și actualizarea listei tuturor destinatarilor datelor cu caracter personal (din statele membre, țările terțe și organizațiile internaționale); (b) asigurarea faptului că persoanele autorizate să prelucreze datele cu caracter personal s-au angajat să respecte confidențialitatea sau au o obligație legală adecvată de confidențialitate; (c) desemnarea unui punct de contact pentru chestiuni legate de protecția datelor; (d) trimiterea de răspunsuri la cererile persoanelor vizate atunci când acestea le sunt adresate și cooperarea cu autoritățile vamale și cu Comisia, după caz, în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) din prezentul regulament.

Articolul 15

Securitatea prelucrării

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

(1) În urma consultărilor cu autoritățile vamale și cu autoritățile competente partenere, Comisia pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea prelucrării în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu articolul 33 din Regulamentul (UE) 2018/1725. (2) Autoritățile vamale și autoritățile competente partenere pun în aplicare măsuri organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea prelucrării. (3) Măsurile tehnice și organizatorice menționate la alineatele (1) și (2) sunt concepute astfel încât: (a) să asigure securitatea, integritatea, confidențialitatea, disponibilitatea și continuitatea datelor cu caracter personal prelucrate, în conformitate cu legislația relevantă; (b) să ofere protecție împotriva prelucrării, a pierderii, a utilizării, a divulgării, a accesării neautorizate sau ilegale a oricăror date cu caracter personal deținute; (c) să restrângă divulgarea datelor cu caracter personal sau accesul la acestea la destinatarii vizați, în conformitate cu prezentul regulament, cu Regulamentul (UE) nr. 952/2013 și cu legislația Uniunii, alta decât legislația vamală relevantă pentru formalitățile nevamale specifice ale Uniunii. (4) Operatorii asociați își trimit reciproc notificări și își oferă asistență în cazul incidentelor de securitate, inclusiv al încălcărilor securității datelor cu caracter personal. Aceste notificări trebuie să aibă loc în termen de cel mult 48 de ore din momentul în care unul dintre operatorii asociați ia cunoștință de incidentul de securitate. (5) În cazul unei încălcări a securității datelor cu caracter personal, Comisia înștiințează Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) 2018/1725. (6) Operatorii asociați se informează reciproc în price caz cu privire la următoarele aspecte: (a) oricare riscuri potențiale sau reale legate de disponibilitatea, confidențialitatea și integritatea datelor cu caracter personal prelucrate în sistemul EU CSW-CERTEX; (b) orice incidente de securitate legate de operațiunea de prelucrare.

Articolul 16

Responsabilitatea operatorilor asociați față de persoanele vizate

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

(1) În conformitate cu articolele 13 și 14 din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu articolele 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2018/1725, Comisia, autoritățile competente partenere și autoritățile vamale se asigură că persoanele vizate sunt informate în mod corespunzător cu privire la operațiunile de prelucrare efectuate în cadrul prezentului regulament și actualizează în consecință declarația privind protecția datelor din sistemele lor. (2) Autoritățile vamale și autoritățile competente partenere se asigură că orice informații și comunicări către persoanele vizate cu privire la drepturile lor sunt furnizate în mod transparent. Comisia se asigură că autoritățile vamale și autoritățile competente partenere dețin informațiile necesare pentru a furniza ulterior persoanelor vizate astfel de informații și comunicări. (3) Comisia, autoritățile vamale și autoritățile competente partenere facilitează exercitarea drepturilor persoanelor vizate. (4) Comisia, autoritățile vamale și autoritățile competente partenere tratează cererile persoanelor vizate și cooperează fără întârzieri nejustificate pentru a trata cererile respective și își oferă reciproc asistență în mod rapid și eficient. (5) În cazul în care un operator asociat primește o cerere din partea unei persoane vizate care nu intră în responsabilitatea sa în conformitate cu articolul 12, acesta transmite cererea respectivă operatorului asociat responsabil, cu promptitudine și cel târziu în termen de 3 zile calendaristice de la primirea cererii. Comisia oferă asistență la identificarea operatorului asociat responsabil. (6) În cazul în care o persoană vizată solicită acces la date cu caracter personal, iar respectivele date cu caracter personal sunt prelucrate de sistemul EU CSW-CERTEX, operatorul asociat căruia i se adresează cererea se consultă cu ceilalți operatori asociați înainte de a trata cererea. (7) În cazul în care un operator asociat decide să restricționeze drepturile persoanelor vizate pentru activități de prelucrare care nu țin de rolul operatorilor asociați și se referă la date cu caracter personal care pot face obiectul schimbului în temeiul prezentului regulament, acesta îi informează pe ceilalți operatori asociați fără întârzieri nejustificate. (8) În conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu articolul 35 din Regulamentul (UE) 2018/1725, operatorul responsabil de o încălcare a securității datelor cu caracter personal înștiințează persoanele vizate afectate în cazul în care încălcarea securității datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice. Operatorul responsabil îi informează pe ceilalți operatori cu privire la o astfel de înștiințare.

Articolul 17

Accesul Comisiei, al autorităților vamale și al autorităților competente partenere la datele cu caracter personal

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

Fără a aduce atingere normelor specifice privind accesarea datelor cu caracter personal sau stabilirea destinatarilor acestora în conformitate cu legislația vamală sau cu legislația Uniunii, alta decât legislația vamală, accesul la datele cu caracter personal prelucrate în sistemul EU CSW-CERTEX este permis numai personalului autorizat al Comisiei, al autorităților vamale și al autorităților competente partenere în scopul gestionării și operării sistemului EU CSW-CERTEX.

Articolul 18

Implicarea persoanelor împuternicite de operatori

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

(1) Un operator asociat îi înștiințează pe ceilalți operatori asociați înainte de a angaja una sau mai multe persoane împuternicite de operator pentru a efectua operațiuni de prelucrare în numele său. (2) Înștiințarea menționată la alineatul (1) trebuie să aibă loc cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de încheierea acordului de prelucrare cu o persoană împuternicită de operator.

Articolul 19

Rolul coordonatorilor naționali în chestiuni legate de protecția datelor

CAPITOLUL II PROTECȚIA DATELOR

(1) Coordonatorii naționali menționați la articolul 17 din Regulamentul (UE) 2022/2399 și Comisia se asigură că datele de contact ale operatorilor asociați, împreună cu orice alte informații relevante menționate în prezentul capitol, sunt actualizate și partajate între operatorii asociați. (2) Comisia pune la dispoziția operatorilor asociați informațiile menționate la alineatul (1).

Articolul 20

Proiectarea funcționalităților, a specificațiilor tehnice și a activităților pilot

CAPITOLUL III PROGRAMUL DE LUCRU

(1) Comisia, autoritățile vamale și autoritățile competente partenere colaborează la proiectarea tehnică a funcționalităților sistemului EU CSW-CERTEX. (2) Cel târziu cu 1 an înainte de datele prevăzute în anexa la Regulamentul (UE) 2022/2399, Comisia pune la dispoziția statelor membre specificațiile tehnice pentru interconectarea mediilor naționale aferente ghișeului unic pentru vămi cu sistemul EU CSW-CERTEX și cu sistemele nevamale specifice ale Uniunii, în conformitate cu articolul 5 alineatele (4) și (5) din regulamentul respectiv. (3) La cererea statelor membre, Comisia poate desfășura activități pilot care contribuie la funcționarea și proiectarea funcționalităților sistemului EU CSW-CERTEX, în vederea îmbunătățirii disponibilității acestuia de a se interconecta cu noile sisteme nevamale ale Uniunii și de a asigura schimbul de date necesare pentru îndeplinirea noilor formalități nevamale ale Uniunii.

Articolul 21

Notificarea prealabilă înainte de lansarea interconectării

CAPITOLUL III PROGRAMUL DE LUCRU

(1) Cu cel puțin 1 lună înainte, statele membre notifică Comisiei intenția lor: (a) de a-și interconecta mediile naționale aferente ghișeului unic pentru vămi cu sistemul EU CSW-CERTEX; (b) de a actualiza interconectarea mediului lor național aferent ghișeului unic pentru vămi cu sistemul EU CSW-CERTEX. (2) În cazurile menționate la alineatul (1), Comisia oferă asistență statelor membre, inclusiv prin asigurarea faptului că activitățile tehnice și operaționale necesare sunt efectuate în cadrul sistemului EU CSW-CERTEX sau al sistemelor nevamale relevante ale Uniunii. (3) După o interconectare reușită, Comisia autorizează un stat membru să utilizeze sistemul EU CSW-CERTEX pentru a face schimb de informații cu mediul său național aferent ghișeului unic pentru vămi. (4) Statele membre se asigură că notificarea menționată la alineatul (1) ia în considerare timpul necesar pentru interconectarea cu succes a mediilor naționale aferente ghișeului unic pentru vămi cu sistemul EU CSW-CERTEX. (5) Prin derogare de la alineatul (3), în cazuri justificate în mod corespunzător, Comisia poate autoriza un stat membru să utilizeze sistemul EU CSW-CERTEX pentru a face schimb de informații cu mediul său național aferent ghișeului unic pentru vămi, dacă interconectarea este funcțională, dar nu este finalizată.

Articolul 22

Intrarea în vigoare și aplicarea

CAPITOLUL IV DISPOZIȚII FINALE

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 20 alineatul (2) se aplică de la 3 martie 2027.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.