Începe proba gratuită

Regulament 2024/2000 · CELEX 32024R2000

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2000 al Comisiei din 24 iulie 2024 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1070 pentru a raționaliza raportarea cu privire la aplicarea acestuia și pentru a permite utilizarea sistemelor de antene active

Data act
24.07.2024
Intrare in vigoare
14.08.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402000
Status
In vigoare
radiotelecomunicații reglementarea telecomunicațiilor rețea de transmisie specificații tehnice standard tehnic

Recitale

(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1070 al Comisiei (2) stabilește caracteristicile fizice și tehnice ale punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă menționate la articolul 57 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva (UE) 2018/1972. Respectivul regulament de punere în aplicare nu se aplică punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă cu un sistem de antene active.

(2) În 2022, standardul european EN 62232 (3) a fost actualizat pentru a permite utilizarea sistemelor de antene active, inclusiv în punctele de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă, asigurând în același timp conformitatea instalațiilor stațiilor de bază cu limitele recomandate în temeiul Recomandării 1999/519/CE (4) a Consiliului privind expunerea umană la câmpuri electromagnetice.

(3) Pentru a reflecta standardul european EN 62232 actualizat, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1070 ar trebui să se aplice, de asemenea, punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă cu un sistem de antene active, pentru a facilita instalarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă dotate cu tehnologie de ultimă generație, respectând nivelul înalt de protecție a sănătății publice prevăzut în Recomandarea 1999/519/CE. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere liberei circulații și utilizării echipamentelor radio în conformitate cu Directiva 2014/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5).

(4) În conformitate cu principiile unei mai bune legiferări și pentru a reduce sarcina administrativă, perioada de raportare obligatorie pentru statele membre privind aplicarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1070 ar trebui prelungită de la un an la doi ani.

(5) Pentru a facilita procesul de notificare și pentru a reduce sarcina administrativă atât pentru operatorii care au instalat puncte de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă din clasele E2 sau E10, cât și pentru autoritățile competente ale statelor membre, termenul pentru ca acești operatori să transmită o notificare autorității competente a statului membru cu privire la noua instalație ar trebui prelungit de la două săptămâni la o lună, pentru a permite flexibilitatea procedurală.

(6) În cazul în care sunt amplasate în același loc mai multe sisteme de antene sau elemente ale acestora, ar trebui să se clarifice modalitatea de furnizare de dovezi privind respectarea puterii echivalente izotropic radiate agregate („EIRP”).

(7) Amplasarea în același loc ar trebui să includă montarea sau instalarea mai multor sisteme de antene sau elemente ale acestora, care corespund unuia sau mai multor puncte de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă, în același sit sau pe aceeași structură de sprijin, în scopul transmiterii și recepționării semnalelor de radiofrecvență pentru comunicare.

(8) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1070 ar trebui modificat în consecință.

(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comunicații,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1070 se modifică după cum urmează: 1. la articolul 1, al doilea paragraf se elimină; 2. la articolul 3, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Operatorii care au instalat puncte de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă din clasele E2 sau E10 care respectă condițiile prevăzute la alineatul (1) informează autoritatea națională competentă, în termen de o lună de la instalarea fiecărui punct de acces, cu privire la instalarea și amplasarea punctelor de acces respective, precum și dacă respectivele puncte de acces îndeplinesc cerințele prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b).” ; 3. articolul 4 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 4 Statele membre monitorizează și raportează cu regularitate Comisiei cu privire la aplicarea prezentului regulament și, în special, cu privire la aplicarea articolului 3 alineatul (1), inclusiv cu privire la tehnologiile utilizate de punctele de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă instalate, prima dată până la 31 decembrie 2021, ulterior anual, până la 31 decembrie 2023. Începând cu 1 ianuarie 2024, statele membre raportează Comisiei o dată la doi ani, prima dată până la 31 martie 2026. Rapoartele relevante fac fiecare referire la o perioadă de doi ani calendaristici și sunt prezentate Comisiei până la data de 31 martie a anului care urmează sfârșitului perioadei de raportare.”; 4. anexa se înlocuiește cu textul anexei la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.