Începe proba gratuită

Regulament 2024/1171 · CELEX 32024R1171

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1171 al Comisiei din 16 aprilie 2024 de modificare a anexelor I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 de stabilire a unor măsuri speciale de control al pestei porcine africane și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/1039

Data act
16.04.2024
Intrare in vigoare
18.04.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202401171
Status
In vigoare
Grecia inspecție veterinară Italia mamifer sălbatic pestă animală Polonia porcine

Recitale

(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează populațiile de porcine deținute și sălbatice și care poate avea un impact mare asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor acestor animale și ale produselor obținute de la ele, în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor lor către țări terțe.

(2) Regulamentul delegat 2020/687 al Comisiei (2) completează normele privind controlul bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429 și definite ca boli de categoria A, B și C în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (3). În particular, articolele 21 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd stabilirea unei zone de restricții în cazul apariției unui focar de boală de categoria A, inclusiv de pestă porcină africană, precum și aplicarea anumitor măsuri în zona respectivă. În plus, articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricții trebuie să cuprindă o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.

(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 al Comisiei (4) stabilește măsuri speciale de control al pestei porcine africane care trebuie aplicate într-o perioadă limitată de timp de către statele membre menționate, sau ale căror zone sunt menționate, în anexele I și II (statele membre în cauză). Regulamentul de punere în aplicare respectiv stabilește norme privind includerea la nivelul Uniunii în anexa I a zonelor de restricții I, II și III ca urmare a apariției unor focare de pestă porcină africană, precum și norme privind includerea la nivelul Uniunii în anexa II la regulamentul respectiv, ca urmare a apariției unui focar de boală respectivă într-un stat membru sau într-o zonă anterior indemne de boală.

(4) În plus, în cazul apariției unui focar de pestă porcină africană la porcine deținute dintr-un stat membru, articolul 3 litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 prevede stabilirea unei zone de restricții de către autoritatea competentă din statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(5) Bulgaria a informat Comisia cu privire la situația actuală a pestei porcine africane pe teritoriul ei, în urma confirmării unui focar de boală respectivă la porcine deținute din districtul Plovdiv la 22 martie 2024. În conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 și cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, Bulgaria a stabilit o zonă de restricții, care cuprinde zone de protecție și de supraveghere, în care se aplică măsurile generale de control al bolii prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, pentru a preveni răspândirea în continuare a bolii respective.

(6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1039 a Comisiei (5) a fost adoptată ca urmare a informațiilor primite din partea Bulgariei cu privire la focarul respectiv apărut la porcine deținute din districtul Plovdiv al statului membru respectiv. Ea prevede, printre altele, că Bulgaria trebuie să asigure aplicarea măsurilor prevăzute la articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687. Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1039 se aplică până la 25 iunie 2024.

(7) În cazul unui prim și singur focar de pestă porcină africană apărut la porcine deținute dintr-un stat membru sau zonă anterior indemne de boala respectivă în ceea ce privește speciile respective, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 prevede includerea zonei respective ca zonă de restricții, care cuprinde zone de protecție și de supraveghere, în partea B din anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv. În consecință, este necesar ca zona de restricții stabilită de autoritatea competentă din Bulgaria în districtul Plovdiv din Bulgaria să fie menționată în partea B din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, iar Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1039 să fie abrogată.

(8) Zonele menționate ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 sunt stabilite pe baza situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune.

(9) Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 a fost modificată cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/968 al Comisiei (6) ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a pestei porcine africane în Cehia, Italia, Polonia, Slovacia, Letonia și Lituania. De la data adoptării respectivului regulament de punere în aplicare, situația epidemiologică a bolii respective a evoluat în anumite state membre.

(10) Este necesar ca orice modificare a zonelor de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 să fie bazată pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în zonele afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, pe nivelul de risc de răspândire suplimentară a bolii respective, precum și pe principiile și criteriile științifice pentru definirea geografică a zonelor ca urmare a prezenței pestei porcine africane, astfel cum se prevede în orientările privind pesta porcină africană elaborate de Comisie și de statele membre (7). Este necesar ca aceste modificări să țină seama și de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (8) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA), precum și de justificările pentru stabilirea zonelor, puse la dispoziție de autoritățile competente ale statelor membre în cauză.

(11) De la data adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/968 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/594, au apărut noi focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Grecia, Italia și Polonia.

(12) Ca urmare a apariției respectivelor focare recente de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Grecia, Italia și Polonia și ținând seama de situația epidemiologică actuală a pestei porcine africane în Uniune, stabilirea zonelor în aceste state membre a fost reevaluată și actualizată în conformitate cu articolele 5 și 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 stabilește norme speciale pentru listarea zonelor de restricții I în cazul apariției unui focar de pestă porcină africană la porcine deținute sau sălbatice dintr-o zonă a unui stat membru învecinată cu o zonă în care nu a fost confirmat oficial niciun focar de pestă porcină africană. Articolul 6 din regulamentul de punere în aplicare respectiv stabilește norme speciale pentru listarea zonelor de restricții II sau a zonelor infectate în cazul apariției unui focar de pestă porcină africană la porcine sălbatice dintr-un stat membru. În plus, au fost reevaluate și actualizate măsurile de gestionare a riscurilor în vigoare în respectivele două state membre. Este necesar ca și aceste modificări să fie reflectate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594.

(13) În martie 2024 a fost observat un caz de pestă porcină africană la un porc sălbatic din regiunea Macedonia și Tracia din Grecia, într-o zonă menționată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, situată în imediata apropiere a unei zone menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa respectivă. Acest nou caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic generează un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca această zonă din Grecia menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, aflată în imediata apropiere a zonei menționate ca zonă de restricții II afectată de acest focar recent, să fie inclusă ca zonă de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonei de restricții I să fie redefinite pentru a se ține seama de acest focar.

(14) În plus, în aprilie 2024 a fost observat un caz de pestă porcină africană la un porc sălbatic din regiunea Epirus și Macedonia de Vest din Grecia, într-o zonă menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Acest nou caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic generează un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Prin urmare, este necesar ca această zonă din Grecia inclusă în prezent ca zonă de restricții I în anexa respectivă, afectată de acest caz recent de pestă porcină africană, să fie inclusă în prezent ca zonă de restricții II în anexa respectivă în loc de zonă de restricții I, iar limitele actuale ale zonei de restricții I să fie și ele redefinite pentru a se ține seama de acest caz recent.

(15) Tot în martie 2024 au fost observate două focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din regiunile Lombardia și Piemont din Italia, în zone menționate în prezent ca zone de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, situate în imediata apropiere a zonelor menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa respectivă. Respectivele noi focare de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice generează un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca zonele respective din Italia, menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, aflate în imediata apropiere a zonelor menționate ca zone de restricții II, afectate de aceste focare recente, să fie menționate ca zone de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I să fie redefinite pentru a se ține seama de focarele respective.

(16) În plus, în martie și aprilie 2024 au fost observate două focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din regiunile Emilia Romagna și Lombardia din Italia, în zone menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Respectivele noi focare de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice generează un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca respectivele zone din Italia, menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa respectivă, afectate de respectivele focare recente de pestă porcină africană, să fie menționate de acum în anexa respectivă ca zone de restricții II în loc de zone de restricții I, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I necesită să fie redefinite pentru a se ține seama de aceste focare recente.

(17) De asemenea, în martie 2024 au fost observate câteva focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din regiunile Dolnośląskie, Świętokrzyskie și Zachodniopomorskie din Polonia, în zone menționate în prezent ca zone de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, situate în imediata apropiere a zonelor menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa respectivă. Respectivele noi focare de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice generează un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca zonele respective din Polonia, menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, aflate în imediata apropiere a zonelor menționate ca zone de restricții II, afectate de aceste focare recente, să fie menționate ca zone de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I să fie redefinite pentru a se ține seama de focarele respective.

(18) Pentru a ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii bolii respective, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții, având o suprafață suficientă, în Italia și Polonia, care să fie menționate ca zone de restricții I și II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Întrucât situația pestei porcine africane este foarte dinamică în Uniune, la delimitarea respectivelor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația epidemiologică din zonele înconjurătoare.

(19) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările anexelor I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(20) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.