Recitale
(1) Schimbul de informații între autoritățile competente face parte din procedurile administrative referitoare la notificările efectuate de administratorii fondurilor de investiții alternative (AFIA) care doresc să desfășoare activități de distribuire sau de administrare, să presteze servicii sau să înființeze o sucursală într-un stat membru gazdă. Pentru a încheia aceste proceduri administrative într-un mod ușor, rapid, nebirocratic și fiabil, este necesar să se specifice și să se armonizeze schimbul de informații dintre autoritățile competente prin elaborarea unor formulare, modele, proceduri de cooperare armonizate și prin desfășurarea comunicării prin mijloace electronice.
(2) Pentru ca volumul uriaș de informații trimise și primite cu privire la notificările dintre statele membre să poată fi transmis fără pierderi de timp și într-un mod fiabil, eficient din punctul de vedere al costurilor și nebirocratic, este esențial ca informațiile în cauză să fie furnizate prin mijloace electronice. Deși astfel de informații ar putea fi furnizate prin e-mail, ar trebui să fie posibil ca informațiile respective să fie furnizate și prin alte tehnologii electronice, potențial mai avansate. Prin urmare, este necesar să se stabilească o procedură detaliată pentru aceste transmisii electronice și pentru soluționarea problemelor tehnice care ar putea apărea în procesul de transmitere a informațiilor între autoritățile competente.
(3) Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate între ele, deoarece se referă la forma și conținutul informațiilor care urmează să facă obiectul schimbului dintre AFIA și autoritățile naționale competente din statul membru de origine și din statul membru gazdă în care AFIA intenționează să presteze servicii transfrontaliere. Pentru a se asigura coerența între aceste dispoziții, care ar trebui să intre în vigoare în același timp, și pentru a ajuta AFIA și autoritățile naționale competente să aibă o imagine de ansamblu și un acces eficient la acestea, este adecvat ca aceste dispoziții să fie incluse într-un singur regulament.
(4) Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare prezentate Comisiei de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).
(5) ESMA a desfășurat consultări publice deschise cu privire la dispozițiile proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament referitoare la modelele de scrisori de notificare pentru activitățile de distribuire și de administrare ale fondurilor de investiții alternative (FIA) în statele membre gazdă, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(6) Pentru a permite AFIA și autorităților competente să se adapteze la noile cerințe prevăzute în prezentul regulament, este oportun să se amâne aplicarea acestuia,