Recitale
(1) Realizarea unei politici monetare unice implică definirea mijloacelor, instrumentelor și procedurilor utilizate de Eurosistem, alcătuit din Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „BCN”), pentru punerea în aplicare a acestei politici în mod uniform în statele membre a căror monedă este euro.
(2) Pentru a spori eficiența operațională și transparența procedurilor Eurosistemului legate de mobilizarea și gestionarea colateralului, BCN ar trebui să gestioneze colateralul mobilizat de contrapărți în cadrul operațiunilor de creditare din Eurosistem într-un mod armonizat, și anume prin intermediul unor procese standardizate și uniforme din punct de vedere operațional, indiferent de locul în care se află colateralul sau contrapartea.
(3) În acest scop, Eurosistemul a dezvoltat Sistemul de gestionare a colateralului din cadrul Eurosistemului (Eurosystem Collateral Management System) (ECMS) ca platformă unică a Eurosistemului care permite BCN să gestioneze activele eligibile și fondurile mobilizate drept colateral de către contrapărțile lor. În consecință, BCE a adoptat Orientarea (UE) 2024/3129 a Băncii Centrale Europene (BCE/2024/22) (1). Orientarea (UE) 2024/3129 (BCE/2024/22) completează cadrul de punere în aplicare a politicii monetare prevăzut în Orientarea (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/60) (2) și înlocuiește dispozițiile privind gestionarea colateralului cuprinse în acea orientare. Orientarea (UE) 2024/3129 (BCE/2024/22) stabilește, în special, norme și mecanisme armonizate pentru ca BCN să gestioneze colateralul mobilizat de contrapărți la nivel național și transfrontalier în scopul colateralizării operațiunilor de creditare din Eurosistem și în anumite alte scopuri.
(4) În vederea adoptării Orientării (UE) 2024/3129 (BCE/2024/22) și din motive de claritate și securitate juridică, anumite dispoziții ale Orientării (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) privind mobilizarea și gestionarea colateralului fie au devenit caduce și ar trebui eliminate, fie trebuie modificate.
(5) În special, după adoptarea Orientării (UE) 2024/3129 (BCE/2024/22) și cu ocazia operaționalizării ECMS, (a) sistemele de tip pooling și sistemele de tip earmarking naționale utilizate de BCN pentru gestionarea colateralului vor înceta sa funcționeze, iar normele asociate ar trebui eliminate; (b) procedurile de decontare și normele privind mobilizarea transfrontalieră a colateralului ar trebui ajustate; (c) criteriile de eligibilitate pentru utilizarea (i) sistemelor de decontare a operațiunilor cu valori mobiliare (SSS), (ii) a legăturilor între SSS și (iii) a agenților tripartiți ar trebui modificate; (d) instrumentele de natura datoriei ar trebui să aibă cantitatea exprimată în valoarea la vedere [face amount (FAMT)] pentru a fi eligibile drept colateral și pentru a îndeplini standardele de piață privind valoarea nominală a valorilor mobiliare.
(6) După expirarea perioadei de tranziție aplicabile, instrumentele de natura datoriei tranzacționabile emise sau garantate de societăți nefinanciare pentru care nu este disponibilă nicio evaluare adecvată a creditului nu ar trebui să mai fie acceptate drept colateral în Eurosistem.
(7) Este necesar să se asigure o mai mare claritate în cadrul Eurosistemului de evaluare a creditului (Eurosystem credit assessment framework) (ECAF) în ceea ce privește acceptarea ratingurilor în monedă locală și în monedă străină emise de instituțiile externe de evaluare a creditului (external credit assessment institutions) (ECAI).
(8) În conformitate cu angajamentul Eurosistemului de a-și reduce dependența față de ratingurile externe, ratingurile acordate de sistemele interne de evaluare a creditului (in-house credit assessment systems) (ICAS) ale BCN, în cazul în care sunt disponibile, trebuie să aibă prioritate față de ratingurile provenite din alte sisteme de evaluare a creditului pentru stabilirea eligibilității debitorilor și garanților creanțelor private, precum și a marjelor de ajustare a valorii aplicabile.
(9) Prin urmare, Orientarea (UE) 2024/3130 a Băncii Centrale Europene (BCE/2024/23) (3) a fost adoptată. Pentru a asigura securitatea juridică, data aplicării acelei orientări a fost aceeași cu cea a Orientării (UE) 2024/3129 (BCE/2024/22).
(10) La 25 septembrie 2024, Consiliul guvernatorilor a decis să reprogrameze lansarea ECMS în baza evaluării conform căreia era nevoie de mai mult timp pentru a se ajunge la un nivel suficient de pregătire pentru începerea fără probleme a operațiunilor. La 24 octombrie 2024, Consiliul guvernatorilor a decis că data de începere a operațiunilor ECMS ar trebui să fie 16 iunie 2025, iar datele relevante din Orientarea (UE) 2024/3129 (BCE/2024/22) au fost modificate în mod corespunzător.
(11) Pentru a asigura securitatea juridică și pentru a reflecta reprogramarea datei de începere a operațiunilor ECMS, data de punere în aplicare a modificărilor necesare ale Orientării (UE) 2015/510 (BCE/2014/60), astfel cum este stabilită în Orientarea (UE) 2024/3130 (BCE/2024/23), ar trebui stabilită la 16 iunie 2025. În acest scop, este necesară abrogarea Orientării (UE) 2024/3130 (BCE/2024/23) și introducerea modificărilor respective cu data de punere în aplicare de 16 iunie 2025.
(12) Prin urmare, Orientarea (UE) 2024/3130 (BCE/2024/23) ar trebui abrogată, iar Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) ar trebui modificată în mod corespunzător,