Începe proba gratuită

Decizie 2024/2833 · CELEX 32024D2833

Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2833 a Comisiei din 31 octombrie 2024 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 privind măsuri de protecție vizând focarele epidemice de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre [notificată cu numărul C(2024) 763]

Data act
31.10.2024
Intrare in vigoare
31.10.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402833
Status
In vigoare
Bulgaria Cehia Croația Franța gripă aviară inspecție veterinară Italia păsări domestice Polonia Slovacia Ungaria

Recitale

(1) Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact mare asupra profitabilității aviculturii, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor către țări terțe. Virusurile HPAI pot infecta păsări migratoare, care ulterior pot să le răspândească pe distanțe lungi în timpul migrațiilor lor de toamnă și de primăvară. Prin urmare, prezența virusurilor HPAI la păsări sălbatice reprezintă o amenințare continuă de introducere directă și indirectă a acestor virusuri în exploatațiile de păsări de curte sau de alte păsări captive. În cazul apariției unui focar epidemic de HPAI, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații de păsări de curte sau de păsări captive.

(2) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește un cadru legislativ pentru prevenirea și controlul bolilor care sunt transmisibile la animale sau la om. HPAI se încadrează în definiția unei boli listate în regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în el. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, inclusiv măsurile de control vizând HPAI.

(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a Comisiei (3) a fost adoptată în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență la nivelul Uniunii vizând focarele de HPAI.

(4) Mai exact, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevede că zonele de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții stabilite de statele membre în cauză în urma apariției focarelor de HPAI, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin arealurile menționate ca zone de protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă.

(5) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a fost modificată recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2743 a Comisiei (4) ca urmare a apariției unui focar de HPAI la păsări de curte în Italia, Ungaria, Austria și Polonia, care necesitau să fie reflectate în anexa respectivă.

(6) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2743, Bulgaria, Cehia, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Polonia și Slovacia au notificat Comisiei apariția unor focare de HPAI în unități de păsări de curte situate în regiunea Plovdiv din Bulgaria, în regiunea Jihomoravský din Cehia, în departamentele Finistère și Morbihan din Franța, în districtul Brodsko-Posavska din Croația, în regiunile Emilia-Romagna și Lombardia din Italia, în districtele Bács-Kiskun, Békés, Fejér, Hajdú-Bihar și Jász-Nagykun-Szolnok din Ungaria, în voievodatul Wielkopolskie din Polonia și în regiunea Nitriansky din Slovacia.

(7) Bulgaria, Cehia, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Polonia și Slovacia au luat măsurile necesare pentru menținerea sub control a bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul respectivelor focare.

(8) În plus, unul dintre focarele confirmate de Slovacia este situat în imediata apropiere a frontierei cu Ungaria. În consecință, autoritățile competente din aceste două state membre au colaborat în mod corespunzător în vederea stabilirii zonei de supraveghere necesare, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, întrucât zona de supraveghere cuprinde teritoriu din Ungaria.

(9) Mai mult, unul dintre focarele confirmate de Cehia este situat în imediata apropiere a frontierei cu Slovacia. În consecință, autoritățile competente din aceste două state membre au colaborat în mod corespunzător în vederea stabilirii zonei de supraveghere necesare, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, întrucât zona de supraveghere cuprinde teritoriu din Slovacia.

(10) În plus, Italia a stabilit zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere în anumite arealuri expuse unui risc crescut de răspândire a HPAI.

(11) Comisia a examinat măsurile de menținere sub control a bolii luate de Bulgaria, Cehia, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Polonia și Slovacia și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective și limitele zonelor suplimentare de restricții stabilite de Italia se află la o distanță suficientă față de unitățile în care au fost confirmate focarele de HPAI.

(12) În anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 nu există în prezent arealuri menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Croația și Slovacia și nu există arealuri menționate ca zone suplimentare de restricții pentru Italia.

(13) Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se descrie rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Bulgaria, Cehia, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Polonia și Slovacia, zonele de protecție și de supraveghere stabilite în mod corespunzător de statele membre respective și zonele suplimentare de restricții stabilite în mod corespunzător de Italia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

(14) Prin urmare, este necesar ca arealurile menționate ca zone de protecție și de supraveghere menționate pentru Bulgaria, Cehia, Franța, Italia, Polonia și Ungaria în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie modificate.

(15) În plus, este necesar ca în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie menționate zonele de protecție și de supraveghere din Croația și Slovacia, precum și zonele suplimentare de restricții din Italia.

(16) În consecință, este necesar ca anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie modificată pentru a se actualiza regionalizarea la nivelul Uniunii astfel încât să se țină seama de zonele de protecție și de supraveghere stabilite în mod corespunzător de Bulgaria, Cehia, Franța, Croația, Italia, Ungaria, Polonia și Slovacia, precum și de zonele suplimentare de restricții stabilite în mod corespunzător de Italia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, precum și durata măsurilor aplicabile în zonele respective.

(17) Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie modificată în consecință.

(18) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea HPAI, este important ca modificările aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(19) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.