Începe proba gratuită

Decizie 2024/2832 · CELEX 32024D2832

Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2832 a Comisiei din 31 octombrie 2024 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2119 privind anumite măsuri de urgență referitoare la infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare din România [notificată cu numărul C(2024) 7762]

Data act
31.10.2024
Intrare in vigoare
31.10.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402832
Status
Inactiv
boala virală capră inspecție veterinară oaie pestă animală produs de origine animală regiuni din România restricții comerciale România transport animale

Recitale

(1) Infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare este o boală infecțioasă care afectează caprinele și ovinele și care poate avea un impact sever asupra populației de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii lor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe.

(2) În cazul apariției unui focar de infecții cu virusul pestei micilor rumegătoare la caprine sau ovine, există un risc mare de răspândire a bolii respective la alte unități de ovine sau caprine.

(3) Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează normele privind controlul bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429 și definite ca boli de categoria A, B și C în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (3). În particular, articolele 21 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd stabilirea unei zone de restricții în cazul apariției unui focar epidemic cauzat de o boală de categoria A, incluzând infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare, precum și aplicarea anumitor măsuri în zona respectivă. În plus, articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricții trebuie să cuprindă o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.

(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119 a Comisiei (4) a fost adoptată pe baza Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește anumite măsuri de urgență referitoare la infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare în România. Mai exact, Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119 prevede că zonele de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care urmează să fie stabilite de statul membru respectiv, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, ca urmare a apariției unor focare epidemice cauzate de boala respectivă, trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare.

(5) După adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2119, România a notificat Comisiei apariția unor focare suplimentare de infecții cu virusul pestei micilor rumegătoare în unități în care erau deținute ovine și caprine. În consecință, anexa la respectiva decizie de punere în aplicare a fost modificată în mod corespunzător pentru a include respectivele focare suplimentare. Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119 a fost modificată cel mai recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2523 a Comisiei (5).

(6) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2523, România a notificat Comisiei întârzieri grave în aplicarea măsurilor de control al bolilor care trebuie aplicate în cazul confirmării oficiale a unui focar de boală de categoria A la animale deținute într-o unitate, astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în ceea ce privește ultimele două focare care au fost confirmate în județul Timiș.

(7) Prin urmare, este necesar ca durata măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele menționate ca zone de protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții pentru România, din județul Timiș, în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119 să fie ajustată suplimentar pentru a preveni răspândirea mai departe a bolii în România și în restul Uniunii. În consecință, este necesar să se modifice lista zonelor de restricții și durata măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele respective, prevăzute în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă.

(8) Este necesar ca dimensiunea zonelor de protecție, de supraveghere și a zonelor suplimentare de restricții și durata măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele respective să se bazeze pe criteriile prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 și pe normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv pe situația epidemiologică a infecțiilor cu virusul pestei micilor rumegătoare în zonele afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a infecțiilor cu virusul pestei micilor rumegătoare în statul membru în cauză, precum și pe nivelul riscului de răspândire suplimentară a bolii respective. Este necesar ca durata măsurilor să țină seama și de standardele internaționale din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA). În situația epidemiologică actuală, există un risc ridicat de răspândire suplimentară a bolii, în special din cauza faptului că, potrivit informațiilor furnizate de România, sacrificarea și eliminarea tuturor animalelor din speciile listate, în ultimele două focare din județul Timiș, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei, nu au fost încă finalizate.

(9) În plus, având în vedere situația epidemiologică actuală din Uniune în ceea ce privește infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare, este necesar ca perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2119 să fie prelungită până la 28 februarie 2025.

(10) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și necesitatea de a preveni răspândirea bolii de la unitățile afectate din România către alte părți ale statului membru respectiv sau către alte state membre, este necesar ca modificările care urmează să fie aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2119 prin prezenta decizie să fie aplicate cât mai curând posibil.

(11) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Modificări ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2119

Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text: „ Articolul 4 Aplicare Prezenta decizie se aplică până la 28 februarie 2025.” 2. Anexa se înlocuiește cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Destinatar

Prezenta decizie se adresează României.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.