Recitale
(1) Decizia (UE) 2015/1937 a Comisiei (1) a instituit un Consiliu Fiscal European independent cu rol consultativ (denumit în continuare „consiliul”).
(2) Punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2024/1263 al Parlamentului European și al Consiliului (2) se bazează pe acordarea unei mai mari importanțe rolului consultativ al consiliului în cadrul de guvernanță economică al Uniunii, precum și pe independența și accesul acestuia la documente.
(3) La cererea Comisiei sau a Consiliului, consiliul ar trebui să ofere consiliere cu privire la punerea în aplicare a cadrului de supraveghere fiscal-bugetară multilaterală, inclusiv cu privire la prelungirea clauzei derogatorii generale, respectând totodată pe deplin rolul și competențele Comisiei conferite prin tratate.
(4) Consiliul Fiscal European ar trebui să ofere consiliere Comisiei cu privire la orientarea fiscal-bugetară viitoare cea mai adecvată pentru zona euro în ansamblu. De asemenea, ar trebui să ofere sugestii privind evoluția viitoare a cadrului fiscal-bugetar.
(5) Consiliul Fiscal European ar trebui să coopereze cu instituțiile fiscal-bugetare independente menționate la articolul 8a din Directiva 2011/85/UE a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2024/1265 a Consiliului (4), în vederea promovării schimbului de bune practici.
(6) Președintele și membrii consiliului ar trebui să fie selectați și numiți de Comisie, după consultarea Parlamentului European și a Consiliului. În măsura posibilului, numirile ar trebui să asigure un echilibru geografic și de gen adecvat.
(7) Ținând seama de necesitatea consolidării rolului consiliului, ar trebui adoptate noi dispoziții de reglementare a acestuia.
(8) Prin urmare, Decizia (UE) 2015/1937 ar trebui abrogată și înlocuită prin prezenta decizie,