Recitale
(1) La 21 februarie 2022, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri (2) cu Islanda, Norvegia, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein în vederea încheierii, în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1148 al Parlamentului European și al Consiliului (3), a unor acorduri privind contribuțiile financiare ale țărilor respective și privind normele suplimentare necesare participării acestora la Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, pentru perioada 2021-2027, inclusiv dispozițiile care asigură protecția intereselor financiare ale Uniunii și competențele de audit ale Curții de Conturi. Negocierile cu Islanda s-au încheiat cu succes prin parafarea acordului la 14 februarie 2023.
(2) În conformitate cu Decizia (UE) 2023/2191 a Consiliului (4), Acordul dintre Uniunea Europeană și Islanda privind normele suplimentare referitoare la Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, ca parte a Fondului de management integrat al frontierelor, pentru perioada 2021-2027 (denumit în continuare „acordul”), a fost semnat la 20 decembrie 2023, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(3) În temeiul articolului 218 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este oportun ca Consiliul să autorizeze Comisia să aprobe modificările la acord care sunt necesare în vederea adaptării trimiterilor la Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (5) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) ori de câte ori regulamentul respectiv este actualizat.
(4) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(5) Prezenta decizie reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (6). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(6) Acordul ar trebui să fie aprobat,