Recitale
(1) În conformitate cu articolul 18.1 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, Banca Centrală Europeană (BCE), împreună cu băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „BCN”), poate interveni pe piețele financiare, printre altele, prin operațiuni simple de cumpărare și vânzare de instrumente tranzacționabile, pentru a atinge obiectivele Sistemului European al Băncilor Centrale.
(2) Având în vedere circumstanțele economice și financiare excepționale asociate răspândirii bolii determinate de coronavirus 2019 (COVID-19), la 18 martie 2020 Consiliul guvernatorilor a decis să lanseze un nou program temporar de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme) (denumit în continuare „PEPP”), care a inclus toate categoriile de active eligibile în cadrul programului BCE de achiziționare de active și care a constat în programul de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare, al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate, programul de achiziționare de titluri garantate cu active și programul de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ. Pe baza anumitor considerații și evaluări, Consiliul guvernatorilor a decis, de asemenea, că titlurile de natura datoriei tranzacționabile emise de administrația centrală a Republicii Elene ar trebui să fie eligibile pentru achiziționare în cadrul PEPP, în pofida faptului că, la momentul respectiv, acestea nu îndeplineau cerințele minime de calitate a creditului aplicabile în Eurosistem.
(3) La 8 septembrie 2023, ratingul de emitent al Republicii Elene a fost ridicat la nivelul 3 de calitate a creditului în grila armonizată de evaluare a Eurosistemului. Ca urmare a acestei îmbunătățiri, titlurile de natura datoriei tranzacționabile emise de administrația centrală a Republicii Elene au devenit conforme cu cerințele minime de calitate a creditului aplicabile în Eurosistem. Prin urmare, articolul 3 din Decizia (UE) 2020/440 a Băncii Centrale Europene (BCE/2020/17) (1), prin care se derogă de la cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Decizia (UE) 2020/188 a Băncii Centrale europene (BCE/2020/9) (2) și prin care titlurile de natura datoriei tranzacționabile exprimate în euro emise de administrația centrală a Republicii Elene sunt declarate eligibile pentru achiziții în cadrul PEPP, a devenit caduc și ar trebui eliminat din Decizia (UE) 2020/440 (BCE/2020/17).
(4) Și Orientarea BCE/2014/31 a Băncii Centrale Europene (3) se modifică pentru a ține seama de majorarea ratingului de emitent al Republicii Elene în ceea ce privește acceptarea titlurilor de natura datoriei tranzacționabile exprimate în euro emise de administrația centrală a Republicii Elene drept colateral eligibil. Din motive de consecvență, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data de la care se aplică modificările Orientării BCE/2014/31.
(5) Prin urmare, Decizia (UE) 2020/440 (BCE/2020/17) ar trebui modificată în mod corespunzător,