Recitale
(1) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1197 a Consiliului (2) a autorizat Polonia să aplice rate reduse ale accizelor la păcura grea, gazele naturale, cărbunele și cocsul utilizate drept combustibili pentru încălzire, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE. Autorizația respectivă a expirat la 30 iunie 2023.
(2) Prin scrisoarea din 30 iunie 2023, Polonia a solicitat autorizația de a continua să aplice rate reduse ale accizelor la păcura grea, gazele naturale, cărbunele și cocsul utilizate drept combustibili pentru încălzire, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE, care sunt sub ratele minime de impozitare menționate la articolul 9 din directiva respectivă. Autoritățile poloneze au furnizat informații și precizări suplimentare în sprijinul cererii la 8 septembrie 2023, precum și la 5 și la 13 octombrie 2023. Acestea au solicitat autorizația pentru o perioadă de șase luni, de la 1 iulie 2023 până la 31 decembrie 2023.
(3) Potrivit autorităților poloneze, aplicarea unei rate de impozitare reduse are drept scop atenuarea impactului negativ care ar fi fost cauzat de o creștere a nivelurilor de impozitare din cauza unei rate de schimb ridicate între euro și zlot polonez, în conformitate cu articolul 13 din Directiva 2003/96/CE. Reducerea respectivă ar corespunde valorii care rezultă din diferența de curs valutar după ajustarea anuală efectuată în conformitate cu articolul 13 din directiva respectivă.
(4) Autorizația solicitată nu este susceptibilă să denatureze concurența sau să împiedice buna funcționare a pieței interne. Având în vedere durata sa scurtă și circumstanțele excepționale legate de situația geopolitică, autorizația solicitată este adecvată și proporționată. Autorizația stabilește un echilibru între obiectivele de politică specifice menționate la articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2003/96/CE, în special politica de mediu a Uniunii, și necesitatea de a asigura accesibilitatea prețurilor energiei pentru întreprinderi și gospodării. Reducerea fiscală ar compensa parțial creșterea costurilor energiei și nu este cumulativă cu niciun alt tip de reducere fiscală.
(5) Prin urmare, Polonia ar trebui să fie autorizată să continue să aplice rate reduse ale accizelor la păcura grea, gazele naturale, cărbunele și cocsul utilizate drept combustibili pentru încălzire, conform solicitării sale.
(6) În temeiul articolului 19 alineatul (2) din Directiva 2003/96/CE, fiecare autorizație acordată în temeiul respectivei dispoziții trebuie să fie limitată în timp. Totuși, pentru a nu aduce atingere evoluțiilor viitoare ale cadrului juridic existent, este necesar să se prevadă că, în cazul în care Consiliul, hotărând în temeiul articolului 113 sau al oricărei alte dispoziții relevante din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, introduce un sistem general modificat de impozitare a produselor energetice și a energiei electrice cu care prezenta autorizație nu ar fi compatibilă, prezenta autorizație ar trebui să înceteze să se aplice de la data la care devine aplicabil respectivul sistem general modificat.
(7) Pentru a asigura o abordare fără probleme a efectelor negative asupra consumatorilor ale prețurilor ridicate ale produselor energetice, într-un moment în care impactul a fost la nivelul maxim din cauza inflației ridicate și a prețurilor în creștere, ar trebui să se garanteze faptul că Polonia poate aplica reducerea fiscală solicitată, astfel cum s-a solicitat, cu efect de la 1 iulie 2023.
(8) Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării normelor Uniunii privind ajutoarele de stat,