Începe proba gratuită

Decizie 2024/746 · CELEX 32024D0746

Decizia (PESC) 2024/746 a Consiliului din 23 februarie 2024 de modificare a Deciziei 2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina

Data act
23.02.2024
Intrare in vigoare
24.02.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202400746
Status
In vigoare
chestiunea ruso-ucraineană diferend teritorial drept teritorial măsură restrictivă a UE persoane juridice restricții comerciale Rusia sancțiuni economice sancțiuni internaționale Ucraina

Recitale

(1) La 31 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/512/PESC (1).

(2) Uniunea rămâne neclintită în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

(3) În concluziile sale din 14-15 decembrie 2023, Consiliul European și-a reiterat condamnarea fermă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare vădită a Cartei Organizației Națiunilor Unite, și a reafirmat sprijinul de neclintit al Uniunii pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, precum și pentru dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare împotriva agresiunii Rusiei. Consiliul European a precizat de asemenea că trebuie slăbită și mai mult capacitatea Rusiei de a-și desfășura războiul de agresiune, inclusiv prin întărirea în continuare a sancțiunilor, precum și prin punerea lor în aplicare deplină și efectivă și prin împiedicarea eludării lor, în special pentru produsele cu risc ridicat, în strânsă cooperare cu partenerii și aliații.

(4) Având în vedere gravitatea situației, este oportun să se adopte măsuri restrictive suplimentare.

(5) În special, Consiliul consideră că este oportun să se adauge 27 de entități noi pe lista persoanelor juridice, a entităților și a organismelor prevăzută în anexa IV la Decizia 2014/512/PESC, și anume lista persoanelor, a entităților și a organismelor care sprijină direct complexul militar și industrial al Rusiei în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, cărora li se impun restricții mai stricte la export în ceea ce privește produsele și tehnologiile cu dublă utilizare, precum și produsele și tehnologiile care ar putea contribui la consolidarea tehnologică a sectorului apărării și securității al Rusiei. În plus, întrucât componentele electronice destinate utilizării de către complexul militar și industrial al Rusiei au un rol esențial în sprijinirea războiului de agresiune împotriva Ucrainei, este oportun să se includă pe listă anumite entități din alte țări terțe decât Rusia care sprijină indirect complexul militar și industrial al Rusiei în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei prin comercializarea de astfel de componente, precum și anumite entități din Rusia implicate în dezvoltarea, producția și furnizarea de componente electronice pentru complexul militar și industrial al Rusiei.

(6) Mai mult, este oportun să se extindă lista produselor supuse controlului care contribuie la consolidarea militară și tehnologică a Rusiei sau la dezvoltarea sectorului apărării și securității al acestei țări prin adăugarea de componente pentru dezvoltarea și producția de vehicule aeriene fără pilot.

(7) Totodată, este potrivit să se impună restricții suplimentare asupra exporturilor de produse care contribuie cu precădere la consolidarea capabilităților industriale ale Rusiei.

(8) Este oportun în același timp să se extindă lista țărilor partenere care aplică un set de măsuri restrictive privind importurile de fier și de oțel și un set de măsuri de control al importurilor care sunt substanțial echivalente cu cele prevăzute în Decizia 2014/512/PESC și în Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului (2).

(9) Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri.

(10) Prin urmare, Decizia 2014/512/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 1

Decizia 2014/512/PESC se modifică după cum urmează: 1. La articolul 4m, se introduce următorul alineat: „(3ac) În ceea ce privește produsele încadrate la codurile NC 850410, 850421, 850422, 850423, 850431, 850440, 850450 și 850490, interdicțiile prevăzute la alineatele (1) și (2) nu se aplică executării până la 25 mai 2024 a contractelor încheiate înainte de 24 februarie 2024 ori a contractelor accesorii necesare pentru executarea contractelor respective.” 2. Anexele la Decizia 2014/512/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.