Recitale
(1) Prin Decizia 98/416/CE a Consiliului (1), Uniunea a aderat la Acordul privind înființarea Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (denumit în continuare „Acordul CGPM”). Bulgaria, Croația, Cipru, Franța, Grecia, Italia, Malta, România, Slovenia și Spania sunt, de asemenea, părți contractante la acordul CGPM.
(2) Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) adoptă măsuri menite să asigure conservarea și utilizarea sustenabilă, pe termen lung, a resurselor piscicole, precum și dezvoltarea durabilă a acvaculturii în zona de aplicare a CGPM. Aceste măsuri ar putea deveni obligatorii pentru Uniune.
(3) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) prevede că Uniunea trebuie să garanteze faptul că activitățile de pescuit și de acvacultură sunt durabile din punctul de vedere al mediului pe termen lung și sunt gestionate într-un mod coerent cu obiectivele de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de a contribui la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. De asemenea, regulamentul prevede că Uniunea trebuie să aplice o abordare precaută a gestionării pescuitului și trebuie să garanteze că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea capturii maxime durabile. Acesta prevede, de asemenea, că Uniunea trebuie să ia măsuri de gestionare și de conservare pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, să susțină dezvoltarea cunoștințelor și a avizelor științifice, să elimine treptat practicile de aruncare înapoi în mare a capturilor și să promoveze metode de pescuit care contribuie la un pescuit mai selectiv și evitarea și reducerea, în măsura posibilului, a capturilor nedorite, precum și să utilizeze metode de pescuit cu impact scăzut asupra ecosistemului marin și a resurselor piscicole. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede în mod expres că obiectivele și principiile respective trebuie să fie aplicate de Uniune în relațiile sale externe din domeniul pescuitului.
(4) În conformitate cu Comunicările Comisiei adresate Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulate „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre”, „Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice – Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice” și „O Strategie «De la fermă la consumator» pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic»”, este esențial să se protejeze natura și să se inverseze degradarea ecosistemelor. Schimbările climatice și pierderea biodiversității nu trebuie să pună în pericol disponibilitatea bunurilor și serviciilor pe care ecosistemele marine sănătoase le oferă pescarilor, comunităților costiere și umanității în general.
(5) Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară” se referă la măsuri specifice de reducere a poluării cu materiale plastice și a poluării marine, precum și la pierderea sau abandonarea în larg a uneltelor de pescuit. În plus, Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „Calea către o planetă sănătoasă pentru toți – Plan de acțiune al UE: «Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului»” vizează reducerea cu 50 % a deșeurilor de plastic din mare și cu 30 % a microplasticelor eliberate în mediu.
(6) Comunicarea comună adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „Stabilirea cursului pentru o planetă albastră sustenabilă” subliniază importanța protecției și a conservării biodiversității marine în cadrul acțiunii externe a Uniunii. Uniunea este cel mai important actor din cadrul organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) și al organismelor din domeniul pescuitului din întreaga lume. În cadrul acestora, Uniunea promovează durabilitatea stocurilor de pește și un proces decizional transparent, bazat pe avize științifice solide, îmbunătățește cercetarea științifică și consolidează respectarea normelor.
(7) După cum se precizează în concluziile Conferinței ministeriale privind durabilitatea pescuitului în Marea Mediterană, care a adoptat Declarația ministerială MedFish4Ever de la Malta la 30 martie 2017 și ale Conferinței la nivel înalt privind pescuitul și acvacultura în Marea Neagră, care a adoptat Declarația ministerială de la Sofia la 7 iunie 2018, promovarea de măsuri de sprijinire și consolidare a colectării de date și a evaluării științifice, gestionarea ecosistemică a pescuitului, o cultură a respectării legislației vizând să elimine pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat, încurajarea activităților de pescuit și de acvacultură la scară mică, promovarea unei mai mari solidarități și a unei mai bune coordonări reprezintă elementul central al acțiunii Uniunii în cadrul CGPM.
(8) Strategia CGPM pentru 2030 privind pescuitul și acvacultura sustenabile în Marea Mediterană și în Marea Neagră, adoptată în 2021, integrează și dezvoltă angajamentele și prioritățile declarațiilor ministeriale precedente, concentrându-se totodată asupra acțiunilor menite să ofere un răspuns mai bun la provocările tot mai mari, cum sunt schimbările climatice, speciile neindigene, poluarea sub toate formele sale, precum și necesitatea de a reduce practicile de aruncare în mare a capturilor și capturile accidentale de specii vulnerabile.
(9) Este adecvat să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor CGPM referitor la perioada 2024-2028, întrucât măsurile de conservare și gestionare ale CGPM pot fi obligatorii pentru Uniune și pot influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Regulamentele (CE) nr. 1005/2008 (3) și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului (4) și Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(10) În prezent, poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor CGPM este stabilită prin Decizia (UE) 2019/869 a Consiliului (6). Este oportun ca respectiva decizie să fie abrogată și să fie înlocuită de o nouă decizie care să reglementeze perioada 2024-2028.
(11) Având în vedere caracterul dinamic al resurselor piscicole din zona de aplicare a CGPM și implicit necesitatea ca poziția Uniunii să țină seama de noile evoluții, inclusiv de noile informații științifice și de alte informații relevante prezentate înainte sau în timpul reuniunilor CGPM, ar trebui să fie stabilite proceduri, în conformitate cu principiul cooperării loiale dintre instituțiile Uniunii prevăzut la articolul 13 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru precizarea anuală a poziției Uniunii pentru perioada 2024-2028,