Recitale
(1) Politica comună a Uniunii în domeniul vizelor a fost parte integrantă din constituirea unui spațiu fără frontiere interne. Este important ca politica în domeniul vizelor să rămână un element esențial care să contribuie la contracararea riscurilor de securitate și a riscului de migrație ilegală către Uniune, facilitând totodată turismul și activitățile comerciale. Pentru ca procesul de solicitare a vizelor Schengen să fie mai ușor și mai eficace pentru resortisanții țărilor terțe și pentru autoritățile statelor membre, este necesar să se permită depunerea online a cererilor de viză Schengen, valorificând astfel pe deplin evoluțiile juridice și tehnologice recente.
(2) Vizele ar trebui să fie eliberate numai într-un format digital uniform, sub forma unui cod de bare 2D, și ar trebui să conțină imaginea facială a titularului vizei. Codul de bare 2D ar trebui să fie semnat criptografic de către autoritatea națională de certificare pentru semnătură a statului membru emitent. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului (3) ar trebui să fie modificat în consecință.
(3) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1683/95, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Pentru adoptarea specificațiilor tehnice ale vizei digitale ar trebui utilizată procedura de examinare.
(4) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (5); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(5) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (6), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (7).
(6) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (9).
(7) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (11).
(8) În ceea ce privește Cipru, Bulgaria și România, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care este conex acestuia, în înțelesul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005.
(9) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și a emis un aviz la 21 iunie 2022 (13),