Recitale
(1) Luând în considerare obiectivele politicii agricole comune (PAC) de a asigura un venit echitabil pentru fermieri și de a răspunde nevoilor societății în materie de alimentație și sănătate, cererea tot mai mare de produse ecologice din partea consumatorilor este o ocazie de a dezvolta și mai mult sectorul hranei pentru animale de companie și de a mări veniturile fermierilor implicați în producția ecologică. Recunoașterea faptului că sectorul hranei pentru animale de companie își aduce contribuția la îndeplinirea obiectivelor Pactului verde european, precum și recunoașterea noilor măsuri de etichetare prevăzute de prezentul regulament și aplicarea uniformă a logoului Uniunii Europene pentru producția ecologică ar trebui să ajute la dezvoltarea și promovarea sectorului hranei pentru animale de companie, atât prin vânzarea de produse consumatorilor conștienți de conținutul ecologic al produselor pe care le cumpără, cât și prin posibilitatea de a aduce valoare adăugată subproduselor și coproduselor ecologice. Prin urmare, sectorul hranei pentru animale de companie ar trebui să poată aduce o contribuție, fie și modestă, la realizarea unei creșteri până în 2030 a suprafeței terenurilor agricole din Uniune pe care se practică agricultura ecologică, după cum se prevede în Comunicarea Comisiei din 19 aprilie 2021 referitoare la un plan de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice.
(2) Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (3) prevede norme referitoare la producția ecologică și la etichetarea produselor ecologice. Regulamentul respectiv se aplică atât hranei pentru animale destinate producției de alimente, cât și hranei pentru animale de companie. În temeiul regulamentului respectiv, ingredientele de origine agricolă neecologice pot fi autorizate pentru toate tipurile de hrană ecologică pentru animale, deși în descrierea comercială nu poate fi utilizat un termen care se referă la producția ecologică dacă nu toate ingredientele agricole sunt ecologice, indiferent de proporție. În plus, respectiva hrană pentru animale nu poate purta logoul Uniunii Europene pentru producția ecologică. Prin urmare, consumatorii finali nu sunt informați în mod direct în ceea ce privește conformitatea produsului cu normele privind producția ecologică.
(3) Operatorii sunt informați în privința compoziției și a procentajelor de ingrediente ecologice, în conversie și neecologice din hrana pentru animale în amestec, în conformitate cu punctul 2.1.2 din anexa III la Regulamentul (UE) 2018/848. Pe de altă parte, în cazul hranei pentru animale care este vândută direct consumatorilor finali la nivelul comerțului cu amănuntul, nu există în prezent norme referitoare la furnizarea de informații privind ingredientele ecologice din hrana pentru animale în amestec dacă nu toate ingredientele agricole sunt ecologice. Prezența ingredientelor agricole neecologice este deosebit de relevantă în cazul hranei pentru animale de companie. Consumatorii finali ar trebui să fie informați corect dacă hrana pentru animale de companie conține în compoziția sa atât ingrediente agricole ecologice, cât și neecologice, întărind astfel încrederea consumatorilor și concurența loială dintre operatorii din sectorului hranei pentru animale de companie.
(4) Înainte de aplicarea Regulamentului (UE) 2018/848 și în conformitate cu articolul 95 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei (4), inspirate de normele referitoare la alimentele prelucrate ecologice, unele state membre stabiliseră norme naționale sau recunoscuseră standarde private care permiteau utilizarea unui termen referitor la producția ecologică în descrierea comercială a hranei pentru animale de companie dacă ingredientele agricole ale produsului erau ecologice în proporție de cel puțin 95 % (ca greutate).
(5) În scopul informării consumatorilor, al consecvenței și al transparenței pieței și pentru a stimula utilizarea ingredientelor ecologice, ar trebui să existe și posibilitatea să se facă referire, în anumite condiții, la producția ecologică în descrierea comercială și în lista ingredientelor din hrana pentru animale de companie. Așadar, normele de la nivelul Uniunii referitoare la etichetarea hranei ecologice pentru animale de companie trebuie să fie similare celor pentru alimentele ecologice, dat fiind că ambele categorii de produse sunt vândute mai ales consumatorilor finali la nivelul comerțului cu amănuntul.
(6) Din acest motiv, este indicat să se stabilească cerințe de etichetare pentru hrana pentru animale de companie care să constituie alte dispoziții legale specifice pentru introducerea pe piață a produselor în sensul articolului 2 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/848. Cum hrana pentru animale de companie este hrană pentru o anumită categorie de animale, dispozițiile Regulamentului (UE) 2018/848 care se aplică hranei pentru animale ar trebui să rămână aplicabile și în cazul hranei pentru animale de companie, în special cele privind producția, certificarea, controlul, comercializarea și comerțul cu țări terțe.
(7) Informațiile despre respectarea normelor privind producția ecologică ar trebui să fie furnizate prin intermediul termenilor referitori la producția ecologică din descrierea comercială și din lista de ingrediente, precum și prin aplicarea logoului Uniunii Europene pentru producția ecologică. Pentru a facilita sensibilizarea cu privire la respectarea normelor privind producția ecologică, logoul Uniunii Europene pentru producția ecologică ar trebui să fie obligatoriu pentru toată hrana preambalată pentru animale de companie care respectă Regulamentul (UE) 2018/848 și prezentul regulament, astfel cum este cazul alimentelor preambalate în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/848.
(8) În scopul promovării dezvoltării suplimentare a sectorului hranei pentru animale de companie, este oportună introducerea unor dispoziții specifice privind etichetarea hranei ecologice pentru animale de companie, privind utilizarea termenilor referitori la producția ecologică în descrierea comercială și în lista ingredientelor, precum și privind utilizarea logoului Uniunii Europene pentru producția ecologică. În plus, ar trebui stabilite dispoziții speciale privind etichetarea pentru a le oferi consumatorilor finali posibilitatea de a identifica ingredientele ecologice utilizate în produse care constau în principal dintr-un ingredient care provine din vânătoare sau pescuit, cu condiția ca toate celelalte ingrediente agricole să fie ecologice.
(9) După 1 ianuarie 2022, operatorii au continuat să eticheteze hrana pentru animale de companie în conformitate cu normele naționale sau cu standarde private, din cauza disponibilității limitate, în versiune ecologică, a anumitor ingrediente agricole necesare, precum anumite materii prime și aditivi pentru hrana animalelor care să îi dea un gust mai bun sau să îi garanteze valoarea nutritivă. Prin urmare, este oportun să se permită epuizarea stocurilor de produse etichetate în conformitate cu respectivele norme naționale sau standarde private acceptate sau recunoscute de statele membre în conformitate cu articolul 95 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 între 1 ianuarie 2022 și data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(10) Este oportun să se amâne data de la care se aplică obligația de a folosi logoul Uniunii Europene pentru producția ecologică pe eticheta hranei preambalate pentru animale de companie, pentru a le permite operatorilor să se pregătească sub toate aspectele pentru aplicarea noilor cerințe de etichetare.
(11) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume adoptarea unor norme uniforme privind etichetarea hranei ecologice pentru animale de companie, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv,