Recitale
(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează populațiile de porcine deținute și sălbatice și care poate avea un impact mare asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor acestor animale și ale produselor obținute de la acestea, în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor lor către țări terțe.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 al Comisiei (2) stabilește măsuri speciale de control al pestei porcine africane care trebuie aplicate într-o perioadă limitată de timp de către statele membre menționate, sau ale căror zone sunt menționate, în anexele I și II (statele membre în cauză). Anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv conține zonele de restricții I, II și III ca urmare a apariției unor focare ale bolii respective.
(3) Zonele menționate ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 sunt stabilite pe baza situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune. Anexele I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 au fost modificate cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1799 al Comisiei (3) ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a bolii respective în Croația, Germania, Italia, Letonia și Polonia. De la data adoptării respectivului regulament de punere în aplicare, situația epidemiologică a bolii respective în anumite state membre în cauză a evoluat.
(4) Este necesar ca orice fel de modificări vizând zonele de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 să fie bazate pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în zonele afectate de această boală și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, pe nivelul de risc de răspândire suplimentară a bolii respective, precum și pe principiile și criteriile științifice pentru definirea geografică a zonelor ca urmare a prezenței pestei porcine africane și pe orientările Uniunii convenite cu statele membre în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, care sunt disponibile public pe site-ul de internet al Comisiei (4). Este necesar ca aceste modificări să țină seama și de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (5) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA), precum și de justificările pentru stabilirea zonelor, puse la dispoziție de autoritățile competente ale statelor membre în cauză.
(5) De la data adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1799 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/594, au apărut noi focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Lituania și Polonia.
(6) Ca urmare a apariției respectivelor focare recente de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Lituania și Polonia și ținând seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește pesta porcină africană în Uniune, stabilirea zonelor în respectivele state membre a fost reevaluată și actualizată în conformitate cu articolele 5, 6 și 7 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. În plus, au fost reevaluate și actualizate măsurile în vigoare de gestionare a riscurilor. Este necesar ca aceste modificări să fie reflectate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594.
(7) În septembrie 2023, a fost observat un focar de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice din regiunea Warmińsko-Mazurskie din Polonia, într-o zonă menționată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, situată în imediata apropiere a unei zone menționate în prezent ca zonă de restricții I în anexa respectivă. Acest nou focar de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca această zonă din Polonia menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa respectivă, aflată în imediata apropiere a zonei menționate ca zonă de restricții II, afectată de acest focar recent de pestă porcină africană, să fie inclusă de acum în anexa respectivă ca zonă de restricții II, în loc de zonă de restricții I, iar limitele actuale ale zonei de restricții I necesită la rândul lor să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivul focar recent.
(8) În plus, în septembrie 2023 au fost observate mai multe focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din districtul Klaipeda din Lituania, într-o zonă menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Respectivele noi focare de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice generează un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca această zonă din Lituania menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa respectivă să fie menționată de acum ca zonă de restricții II în anexa respectivă, în loc de zonă de restricții I.
(9) Pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii bolii respective, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții, cu o suprafață suficientă, în Lituania și Polonia, care să fie menționate ca zone de restricții I și II. Întrucât situația pestei porcine africane în Uniune este foarte dinamică, la delimitarea acestor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația epidemiologică existentă în zonele înconjurătoare.
(10) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare cât mai curând posibil.
(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,