Recitale
(1) Articolul 8ac alineatul (7) primul paragraf din Directiva 2011/16/UE prevede că, la solicitarea motivată a unui stat membru sau din proprie inițiativă, Comisia stabilește dacă informațiile care urmează să facă obiectul schimbului automat de informații în temeiul unui acord între autoritățile competente ale statului membru în cauză și o jurisdicție din afara Uniunii sunt echivalente cu cele precizate în anexa V secțiunea III punctul B la directiva respectivă. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823 al Comisiei (2) stabilește normele de punere în aplicare a dispoziției respective din Directiva 2011/16/UE.
(2) La data de 16 februarie 2023, Comisia a primit o cerere motivată din partea autorității competente din Finlanda pentru a stabili dacă informațiile care trebuie schimbate automat în temeiul unui acord între autoritățile competente ale statului membru respectiv și cele ale Regatului Unit se referă la activitățile care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2011/16/UE și dacă sunt echivalente cu informațiile solicitate în temeiul normelor de raportare prevăzute în directiva respectivă.
(3) În scopul stabilirii, autoritatea competentă din Finlanda a prezentat proiectul de regulament al Regatului Unit, astfel cum este prevăzut în Regulamentul privind operatorii de platforme (cerințele de diligență fiscală și raportare) din 2022 (3) (denumit în continuare „proiectul de regulament”), care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, și Acordul multilateral al autorităților competente privind schimbul automat de informații privind veniturile obținute prin intermediul platformelor digitale (4) (denumit în continuare „DPI-MCAA”), care urmează să fie încheiat între autoritățile competente din Finlanda și cele din Regatul Unit.
(4) Proiectul de regulament aplică dispozițiile din normele-tip din 2020 ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind raportarea de către operatorii de platforme în ceea ce privește vânzătorii din economia colaborativă și din economia muncii la cerere (5), completate de normele-tip pentru platformele digitale ale OCDE din 2021: cadrul de schimb internațional și modulul opțional pentru vânzarea de bunuri (6) Orice expresie definită în normele-tip, dar care nu este definită în proiectul de regulament are același înțeles în proiectul de regulament ca în normele-tip.
(5) DPI-MCAA este un cadru juridic internațional elaborat de OCDE pentru a sprijini schimbul anual automat de informații colectate în temeiul normelor-tip ale OCDE de către jurisdicția de reședință a operatorului platformei cu jurisdicțiile de reședință ale vânzătorilor și, în ceea ce privește tranzacțiile care implică închirierea de bunuri imobile, cu jurisdicțiile în care sunt situate aceste bunuri imobile, astfel cum sunt stabilite pe baza procedurilor de diligență fiscală.
(6) Regatul Unit și Finlanda sunt ambele semnatare ale DPI-MCAA; cu toate acestea, încheierea acordului necesită activarea relației de schimb dintre cele două părți în conformitate cu secțiunea 7 din DPI-MCAA.
(7) În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823, Comisia a stabilit că definițiile referitoare la operatorul de platformă raportor prevăzute în proiectul de regulament privind operatorii de platforme (cerințele de diligență fiscală și de raportare) din 2022 și în temeiul Acordului multilateral al autorităților competente privind schimbul automat de informații privind veniturile obținute prin intermediul platformelor digitale (DPI-MCAA) care urmează să fie încheiat între autoritățile competente din Finlanda și Regatul Unit sunt echivalente cu definițiile prevăzute în secțiunea I punctul A subpunctele 1-4 din anexa V la Directiva 2011/16/UE.
(8) În conformitate cu articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823, Comisia a stabilit că definițiile referitoare la vânzătorii raportabili prevăzute în proiectul de regulament privind operatorii de platforme (cerințele de diligență fiscală și de raportare) din 2022 și în temeiul DPI-MCAA care urmează să fie încheiat între autoritățile competente din Finlanda și din Regatul Unit sunt echivalente cu definițiile prevăzute în secțiunea I punctul B subpunctele 1-4 și punctul C subpunctele 1 și 2 din anexa V la Directiva 2011/16/UE.
(9) În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823, Comisia a stabilit că definițiile activității relevante prevăzute în proiectul de regulament privind operatorii de platforme (cerințele de diligență fiscală și de raportare) din 2022 și în temeiul DPI-MCAA care urmează să fie încheiat între autoritățile competente din Finlanda și din Regatul Unit sunt echivalente cu definițiile prevăzute în secțiunea I punctul A subpunctele 8, 10 și 11 și punctul C subpunctul 9 din anexa V la Directiva 2011/16/UE.
(10) În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823, Comisia a stabilit că procedurile de diligență fiscală prevăzute în proiectul de regulament privind operatorii de platforme (cerințele de diligență fiscală și de raportare) din 2022 și în temeiul DPI-MCAA care urmează să fie încheiat între autoritățile competente din Finlanda și din Regatul Unit sunt echivalente cu procedurile de diligență fiscală prevăzute în secțiunea II din anexa V la Directiva 2011/16/UE și cu definițiile prevăzute în secțiunea I punctul C subpunctele 3-7 din anexa V la Directiva 2011/16/UE.
(11) În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823, Comisia a stabilit că cerințele de raportare prevăzute în proiectul de regulament privind operatorii de platforme (cerințele de diligență fiscală și de raportare) din 2022 și în temeiul DPI-MCAA care urmează să fie încheiat între autoritățile competente din Finlanda și din Regatul Unit sunt echivalente cu cerințele de raportare prevăzute în secțiunea III punctul A subpunctele 1, 2, 5, 6 și 7 și punctul B din anexa V la Directiva 2011/16/UE, precum și definițiile prevăzute în secțiunea I punctul C subpunctele 3-8 din anexa V la Directiva 2011/16/UE.
(12) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823, Comisia a stabilit că normele și procedurile administrative prevăzute în proiectul de regulament privind operatorii de platforme (cerințele de diligență fiscală și de raportare) din 2022 și în temeiul DPI-MCAA care urmează să fie încheiat între autoritățile competente din Finlanda și din Regatul Unit pentru a asigura punerea în aplicare efectivă și respectarea procedurilor de diligență fiscală și a cerințelor de raportare sunt echivalente cu dispozițiile prevăzute în secțiunea IV punctele A-D din anexa V la Directiva 2011/16/UE.
(13) Prin urmare, informațiile care trebuie schimbate automat între autoritățile competente din Finlanda și din Regatul Unit în temeiul DPI-MCAA ar trebui să fie considerate echivalente cu cele specificate în secțiunea III punctul B din anexa V la Directiva 2011/16/UE. În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/823, această determinare a echivalenței se aplică aceluiași acord între autoritățile competente ale oricărui alt stat membru și Regatul Unit.
(14) Cu toate acestea, această determinare a echivalenței ar trebui să se aplice numai cu condiția ca proiectul de regulament să fie adoptat integral de Regatul Unit și ca DPI-MCAA să fie încheiat prin activarea relației de schimb dintre Finlanda și Regatul Unit în conformitate cu secțiunea 7 din DPI-MCAA.
(15) În conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2011/16/UE, toate schimburile de informații dintre autoritățile competente ale statelor membre și jurisdicțiile din afara Uniunii în temeiul DPI-MCAA trebuie să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
(16) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (8).
(17) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru cooperare administrativă în domeniul impozitării,