Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2023/1231 stabilește norme specifice referitoare, printre altele, la intrarea în Irlanda de Nord din alte părți ale Regatului Unit a transporturilor de anumite mărfuri cu amănuntul destinate introducerii pe piață în Irlanda de Nord pentru consumatorul final.
(2) În special, articolul 9 din Regulamentul (UE) 2023/1231 stabilește norme specifice pentru transporturile de mărfuri cu amănuntul din restul lumii. Articolul 9 alineatul (2) litera (b) din regulamentul respectiv prevede că produsele pescărești capturate de o navă de pescuit care arborează pavilionul unei țări terțe, alta decât Regatul Unit (denumită în continuare „statul de pavilion”), și importate în alte părți ale Regatului Unit decât Irlanda de Nord, pot intra în Irlanda de Nord din alte părți ale Regatului Unit ca mărfuri cu amănuntul și pot fi introduse pe piață în Irlanda de Nord în conformitate cu articolul 4 din regulamentul respectiv, numai dacă statul de pavilion al navei de pescuit în cauză este enumerat într-un act de punere în aplicare adoptat în conformitate cu articolul 9 alineatul (4) din regulamentul respectiv.
(3) În plus, articolul 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2023/1231 prevede că produsele pescărești capturate de o navă a statului de pavilion și importate în alte părți ale Regatului Unit decât Irlanda de Nord pot intra în Irlanda de Nord din alte părți ale Regatului Unit ca mărfuri cu amănuntul și pot fi introduse pe piață în Irlanda de Nord în conformitate cu articolul 4 din regulamentul respectiv numai dacă Regatul Unit furnizează dovezi scrise conform cărora condițiile de import, controalele oficiale și cerințele de verificare se aplică în temeiul legislației sale naționale, asigurându-se astfel că produsele pescărești obținute din pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat („pescuit INN”), astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului (2) și în actele Uniunii adoptate în temeiul Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, nu sunt importate în Regatul Unit și că respectivele condiții de import, controale oficiale și cerințe de verificare sunt puse în aplicare în mod eficace de Regatul Unit (denumite în continuare „dovezi scrise”).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 instituie un sistem al Uniunii pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului INN, iar articolul 12 alineatul (1) interzice importul în Uniune de produse pescărești obținute din activități de pescuit INN. În plus, articolul 20 din regulamentul respectiv stabilește norme pentru notificarea Comisiei de către statele de pavilion din țări terțe în scopul acceptării certificatelor de captură validate de aceste state de pavilion, pentru a se asigura, printre altele, că transporturile de produse pescărești care intră în Uniune din țări terțe respectă interdicția respectivă.
(5) Decizia de punere în aplicare 2014/170/UE a Consiliului (3) stabilește o listă a țărilor terțe necooperante în ceea ce privește combaterea activităților de pescuit INN în temeiul Regulamentul (CE) nr. 1005/2008.
(6) Articolul 9 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/1231 prevede că, în cazul în care Comisia a primit dovezile scrise, aceasta poate adopta un act de punere în aplicare care să enumere statele de pavilion ale navelor de pescuit care capturează produse pescărești care pot intra în Irlanda de Nord ca mărfuri cu amănuntul din alte părți ale Regatului Unit și pot fi introduse pe piață în Irlanda de Nord.
(7) Prin scrisoarea din 4 septembrie 2023, Regatul Unit furnizează dovezi scrise conform cărora condițiile de import, controalele oficiale și cerințele de verificare se aplică în temeiul legislației naționale a Regatului Unit, iar condițiile de import, controalele oficiale și cerințele de verificare sunt puse în aplicare în mod eficace de către Regatul Unit.
(8) Întrucât Regatul Unit a furnizat dovezile scrise necesare prevăzute la articolul 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2023/1231, este oportun să se stabilească lista statelor de pavilion ale navelor de pescuit care capturează produse pescărești care pot intra în Irlanda de Nord din alte părți ale Regatului Unit și pot fi introduse pe piață în Irlanda de Nord ca mărfuri cu amănuntul, după ce au fost importate în alte părți ale Regatului Unit. Lista respectivă ar trebui să țină seama de cerința de notificare prevăzută la articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 și de lista țărilor terțe necooperante stabilită prin Decizia de punere în aplicare 2014/170/UE.
(9) În interesul securității juridice și pentru a evita perturbările inutile ale comerțului, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență.
(10) Obligația de a marca produsele cu amănuntul în conformitate cu anexa IV la Regulamentul (UE) 2023/1231 se aplică de la 1 octombrie 2023. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 octombrie 2023 pentru a asigura coerența și securitatea juridică și pentru a evita perturbările inutile ale comerțului.
(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,