Începe proba gratuită

Regulament 2023/1783 · CELEX 32023R1783

Regulamentul (UE) 2023/1783 al Comisiei din 15 septembrie 2023 de modificare a anexelor II și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru benzoat de denatoniu, diuron, etoxazol, metomil și teflubenzuron din sau de pe anumite produse (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
15.09.2023
Intrare in vigoare
08.10.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_229_R_0004
Status
In vigoare
alimente cultura plantelor inspecție alimentară pesticide protecția consumatorului reziduuri de pesticide siguranță alimentară

Recitale

(1) Pentru benzoat de denatoniu, diuron, etoxazol, metomil și teflubenzuron, limitele maxime de reziduuri („LMR-uri”) au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(2) Aprobarea substanței active benzoat de denatoniu a expirat la 30 noiembrie 2020 (2) și nu au fost depuse cereri de reînnoire pentru aprobarea acestuia. Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanța activă respectivă au fost revocate. Nu există limite maxime de reziduuri Codex („CXL-uri”) în sau toleranțe la import pentru substanța respectivă. LMR-urile pentru benzoatul de denatoniu pe toate produsele sunt stabilite la limita de cuantificare (LOQ). Prin urmare, este adecvat să se elimine LMR-urile stabilite pentru această substanță în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din același regulament. LMR-urile pentru benzoat de denatoniu pe toate produsele trebuie stabilite în conformitate cu LOQ specifice produsului din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv.

(3) Aprobarea substanței active diuron a expirat la 30 septembrie 2020 și nu au fost depuse cereri de reînnoire pentru aprobarea acestuia. Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanța activă respectivă au fost revocate. Nu există CXL-uri sau toleranțe la import pentru substanța respectivă. LMR-urile pentru diuron pe toate produsele sunt stabilite în prezent la LOQ specifice produsului. Prin urmare, este adecvat să se elimine LMR-urile stabilite pentru această substanță în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din același regulament. LMR-urile pentru diuron pe toate produsele trebuie stabilite în conformitate cu LOQ specifice produsului din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv. În plus, pentru a se evita orice îndoială, notele de subsol corespunzătoare care indică lipsa de informații privind studiile privind reziduurile trebuie eliminate.

(4) Aprobarea substanței active etoxazol a fost reînnoită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2105 al Comisiei (3) cu o dispoziție specifică conform căreia numai utilizările produselor de protecție a plantelor pe plantele ornamentale în sere permanente sunt autorizate de statele membre. Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță activă pe culturi comestibile au fost revocate. În contextul procedurii de reînnoire a aprobării substanței active respective, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a publicat o concluzie (4) cu privire la evaluarea inter pares, explicând că, din cauza datelor insuficiente, riscurile pentru sănătatea umană generate de consumul de culturi comestibile tratate cu etoxazol nu au putut fi excluse. Prin urmare, LMR-urile existente bazate pe CXL-uri nu pot fi confirmate ca fiind sigure pentru consumatori și nu pot fi menținute. Prin urmare, este adecvat să se elimine LMR-urile stabilite pentru această substanță în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din același regulament. LMR-urile pentru etoxazol pe toate produsele trebuie stabilite în conformitate cu LOQ specifice produsului din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv. În plus, pentru a se evita orice îndoială, nota de subsol care indică lipsa de informații privind metodele analitice trebuie eliminate.

(5) Aprobarea substanței active metomil a expirat la 31 august 2019 și nu au fost depuse cereri de reînnoire pentru aprobarea acestuia. Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanța activă respectivă au fost revocate. LMR-urile pentru metomil pe kumquat și cornișon s-au bazat pe CXL-uri pe care autoritatea le-a confirmat ca fiind sigure pentru consumatori (5). Prin urmare, LMR-urile respective trebuie menținute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelurile existente, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR-urile existente pentru metomil pe lăptuci, fasole (uscată), soia, semințe de bumbac, porumb și ovăz s-au bazat pe CXL, pentru care autoritatea a concluzionat că acestea nu sunt susținute de date suficiente, deoarece lipsesc datele privind metabolismul substanței metomil în culturile cu frunze, leguminoase și plante oleaginoase (6). Prin urmare, LMR-urile respective trebuie reduse la LOQ-urile specifice produselor din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru toate celelalte produse, pentru care LMR-urile s-au bazat pe utilizări în UE care nu mai sunt autorizate, este adecvat să se reducă LMR-urile la LOQ-urile specifice produsului din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din același regulament. În plus, pentru a se evita orice îndoială, notele de subsol care indică lipsa de informații privind studiile privind reziduurile și metabolismul culturilor trebuie eliminate.

(6) Aprobarea substanței active teflubenzuron a expirat la 30 noiembrie 2019 și nu au fost depuse cereri de reînnoire pentru aprobarea acestuia. LMR-urile pentru teflubenzuron pe grepfrut și mandarine se bazează pe cererile de toleranță la import din partea Braziliei, pe care autoritatea le-a confirmat ca fiind sigure pentru consumatori (7). LMR-urile pentru teflubenzuron pe portocale, lămâi, lămâi verzi, struguri, papaia, tomate, castraveți, cornișon, pepeni galbeni, semințe de floarea-soarelui, soia și boabe de cafea rezultă din punerea în aplicare a CXL-urilor, pe care autoritatea le-a confirmat ca fiind sigure pentru consumatori (8). Prin urmare, LMR-urile respective trebuie menținute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelurile existente, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru toate celelalte produse, pentru care LMR-urile s-au bazat pe utilizări în UE care nu mai sunt autorizate, este adecvat să se reducă LMR-urile la LOQ-urile specifice produsului din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din același regulament.

(7) Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de pesticide cu privire la necesitatea de a adapta anumite LOQ. Pentru toate substanțele active care fac obiectul prezentului regulament, laboratoarele respective au propus LOQ specifice produsului realizabile din punct de vedere analitic.

(8) Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.

(9) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie modificat în consecință.

(10) Pentru substanțele active benzoat de denatoniu, diuron, metomil și teflubenzuron, pentru a permite comercializarea, prelucrarea și comercializarea produselor în condiții normale, prezentul regulament nu trebuie să se aplice produselor care au fost fabricate în Uniune sau importate în Uniune înainte de începerea aplicării LMR-urilor noi și pentru care se menține un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(11) Înainte ca LMR-urile noi să devină aplicabile, trebuie acordat un termen rezonabil pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din sectorul alimentar să se adapteze pentru îndeplinirea cerințelor care rezultă din modificarea LMR-urilor.

(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

În ceea ce privește substanțele active benzoat de denatoniu, diuron, metomil și teflubenzuron din și de pe toate produsele, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse în Uniune sau importate în Uniune înainte de 8 aprilie 2024.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 8 aprilie 2024.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.