Începe proba gratuită

Regulament 2020/2105 · CELEX 32020R2105

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2105 al Comisiei din 15 decembrie 2020 de reînnoire a aprobării substanței active etoxazol, ca substanță susceptibilă de înlocuire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
15.12.2020
Intrare in vigoare
05.01.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_425_R_0011
Status
In vigoare
autorizație de vânzare inspecție fitosanitară produse fitosanitare

Recitale

(1) În temeiul Directivei 2005/34/CE a Comisiei (2), substanța etoxazol a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).

(2) Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE sunt considerate aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt enumerate în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).

(3) Aprobarea substanței active etoxazol, astfel cum este menționată în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 iulie 2021.

(4) O cerere vizând reînnoirea aprobării substanței active etoxazol a fost transmisă în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (5) în termenul prevăzut la articolul respectiv.

(5) Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Statul membru raportor a constatat că cererea este completă.

(6) Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a pregătit un proiect de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, pe care l-a transmis, la data de marți, 20 septembrie 2016, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și Comisiei.

(7) Autoritatea a pus dosarul rezumativ suplimentar la dispoziția publicului. De asemenea, autoritatea a transmis solicitantului și statelor membre proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării, în vederea formulării de observații, și a lansat o consultare publică pe marginea acestuia. Autoritatea a transmis Comisiei observațiile primite.

(8) La 12 septembrie 2017, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia (6) sa cu privire la eventualitatea ca substanța etoxazol să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Comisia a prezentat Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale un raport de reînnoire a aprobării și proiectul de regulament privind etoxazolul la 21 martie 2018 și o versiune revizuită a raportului de reînnoire în martie 2020.

(9) În ceea ce privește criteriile pentru identificarea proprietăților care perturbă sistemul endocrin introduse prin Regulamentul (UE) 2018/605 al Comisiei (7), concluzia autorității indică faptul că, pe baza dovezilor științifice, este foarte puțin probabil ca substanța etoxazol să fie un perturbator endocrin de tip estrogenic, androgenic și tiroidogenic. În plus, dovezile disponibile indică faptul că este puțin probabil ca etoxazolul să fie un perturbator endocrin de tip steroidogenic. Prin urmare, Comisia este de părere că substanța etoxazol nu trebuie să fie considerată ca având proprietăți care perturbă sistemul endocrin.

(10) Comisia a invitat solicitantul să transmită observațiile sale cu privire la concluzia autorității și, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, cu privire la raportul de reînnoire. Solicitantul a prezentat observațiile sale cu privire la ambele versiuni ale raportului de reînnoire, care au fost examinate cu atenție.

(11) În cazul uneia sau al mai multor utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă etoxazol, s-a stabilit că sunt îndeplinite criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(12) Cu toate acestea, Comisia consideră că etoxazolul este o substanță susceptibilă de înlocuire în temeiul articolului 24 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Etoxazolul este considerat substanță bioacumulativă și toxică în conformitate cu punctul 3.7.2.2 și primul subpunct de la punctul 3.7.2.3 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, substanța etoxazol îndeplinește condiția stabilită la punctul 4 liniuța a doua din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(13) În consecință, este necesar să se reînnoiască aprobarea substanței etoxazol ca substanță susceptibilă de înlocuire în temeiul articolului 24 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(14) Evaluarea riscurilor pentru reînnoirea aprobării substanței active etoxazol se bazează pe utilizări reprezentative ca acaricid. Deși nu este necesar, în lumina acestei evaluări a riscurilor, să se mențină restricția de utilizare doar ca acaricid, este totuși necesar să se prevadă, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, anumite condiții și restricții. În special, este necesar să se limiteze utilizarea produselor de protecție a plantelor care conțin etoxazol la utilizarea la plantele ornamentale din sere permanente. Limitarea la plantele ornamentale vizează excluderea oricărei expuneri alimentare a consumatorilor, deoarece evaluarea riscurilor pentru produsele prelucrate de bază nu a putut fi finalizată, iar incertitudinile sunt prea ridicate. Deoarece s-a identificat un risc ridicat pentru organismele acvatice, artropodele și acarienii din sol nevizați, limitarea la utilizarea în sere, astfel cum sunt definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, are scopul de a evita expunerea mediului și a organismelor nevizate.

(15) Cu toate acestea, pentru a spori încrederea în concluzia conform căreia etoxazolul nu are proprietăți care perturbă sistemul endocrin, solicitantul trebuie să furnizeze, în conformitate cu punctul 2.2 litera (b) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, o evaluare actualizată a criteriilor prevăzute la punctele 3.6.5 și 3.8.2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, și în conformitate cu documentul de orientare pentru identificarea perturbatorilor endocrini (8)

(16) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 trebuie modificat în consecință.

(17) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/869 (9)a prelungit perioada de aprobare a substanței etoxazol până la 31 iulie 2021, pentru a se permite ca procesul de reînnoire să fie finalizat înainte de expirarea perioadei de aprobare a substanței active respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că a fost luată o decizie cu privire la reînnoirea aprobării înainte de acest termen de expirare amânat, prezentul regulament se aplică de la 1 februarie 2021.

(18) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Reînnoirea aprobării substanței active

Aprobarea substanței active etoxazol se reînnoiește conform specificațiilor din anexa I.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 februarie 2021.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.