Recitale
(1) Pentru a măsura nivelul adecvat de lichiditate de care ar trebui să dispună firmele de investiții, este necesar să se stabilească criterii comune pentru a estima necesarul de lichiditate în condiții normale și, respectiv, în condiții de criză și să se stabilească dacă există un decalaj între nivelul activelor lichide deținute de firmele de investiții și necesarul de lichiditate identificat.
(2) Se consideră că firmele de investiții care îndeplinesc condițiile pentru a se califica drept firme de investiții mici și neinterconectate, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/2033 (2), au doar un risc de lichiditate limitat în raport cu alte firme de investiții. De aceea, în temeiul articolului 43 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/2033, autoritățile competente pot excepta aceste firme de investiții de la cerința de lichiditate prevăzută la articolul 43 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul respectiv. Exceptarea respectivă este însă facultativă. În ceea ce privește firmele de investiții mici și neinterconectate cărora autoritățile competente nu le-au acordat exceptarea de la cerința de lichiditate, ar fi disproporționat ca aceste firme de investiții să fie supuse acelorași cerințe de lichiditate care se aplică firmelor de investiții mai mari și interconectate. Prin urmare, este oportun să se prevadă că, atunci când măsoară riscul de lichiditate și elementele de risc de lichiditate menționate la articolul 42 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din Directiva (UE) 2019/2034, autoritățile competente ar trebui să măsoare doar riscul de lichiditate sau elementele de risc de lichiditate care decurg din activitățile respective și din alți factori, specifici firmelor de investiții mici și neinterconectate, care au o mare probabilitate să conducă la un risc de lichiditate care este semnificativ și care nu este acoperit de cerințele de lichiditate prevăzute în partea a cincea a Regulamentului (UE) 2019/2033. Printre acești factori se numără activitățile de furnizare de servicii de administrare a portofoliului, de operare a unui sistem multilateral de tranzacționare, astfel cum este definit la articolul 4 punctul 22 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), sau a unui sistem organizat de tranzacționare, astfel cum este definit la articolul 4 punctul 23 din directiva respectivă, de acordare de credite și împrumuturi investitorilor, precum și riscul de finanțare și relevanța structurii grupului din perspectiva riscului de lichiditate.
(3) Articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/2033 prevede că firmele de investiții-mamă din Uniune, societățile de investiții holding-mamă din Uniune și societățile financiare holding mixte-mamă din Uniune îndeplinesc cerințele de lichiditate prevăzute în partea a cincea a regulamentului menționat pe baza situațiilor lor consolidate. O firmă de investiții-mamă din Uniune, o societate de investiții holding-mamă din Uniune și o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniune pot fi expuse, pe baza situațiilor lor consolidate, unui risc de lichiditate sau unor elemente de risc de lichiditate care sunt semnificative și care nu sunt acoperite sau nu sunt acoperite suficient de cerințele de lichiditate respective. În mod similar, este posibil ca o firmă de investiții-mamă din Uniune, o societate de investiții holding-mamă din Uniune și o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniune să nu îndeplinească, pe baza situațiilor lor consolidate, cerințele prevăzute la articolele 24 și 26 din Directiva (UE) 2019/2034, în timp ce este puțin probabil ca alte măsuri administrative să îmbunătățească suficient dispozițiile, procesele, mecanismele și strategiile menționate la articolul 42 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2019/2034 într-un termen adecvat. Prin urmare, în cazul acestor firme de investiții-mamă din Uniune, societăți de investiții holding-mamă din Uniune și societăți financiare holding mixte-mamă din Uniune, autoritățile competente ar trebui să măsoare pe bază consolidată dacă expunerea respectivelor firme și societăți la riscul de lichiditate este semnificativă și dacă nu este acoperită de cerințele de lichiditate prevăzute în partea a cincea a Regulamentului (UE) 2019/2033.
(4) Diversele activități ale firmelor de investiții le pot afecta profilul de lichiditate în moduri diferite. Variațiile valorii prețurilor activelor pot genera pierderi și pot afecta bilanțurile și poziția de lichiditate ale firmelor de investiții, în pofida faptului că firmele respective nu dețin activele clienților pe cont propriu. Firmele de investiții care oferă servicii de administrare a portofoliului pot fi sensibile la fluctuațiile pieței care pot crea sau accentua necorelările la nivelul fluxurilor de trezorerie între intrările provenite din plata comisioanelor primite de obicei trimestrial sau semestrial și ieșirile pentru plata datoriilor pe măsură ce devin scadente. Prin urmare, este oportun să se specifice, pentru fiecare serviciu sau activitate de investiții menționată în secțiunea A din anexa I la Directiva 2014/65/UE, criteriile pe care autoritățile competente ar trebui să le ia în considerare atunci când evaluează dacă riscul de lichiditate sau elementele de risc de lichiditate ale unei firme de investiții sunt acoperite suficient de cerința de lichiditate prevăzută în partea a cincea din Regulamentul (UE) 2019/2033. Autoritățile competente ar trebui, în special, să aibă obligația de a lua în considerare serviciile sau activitățile de investiții care sunt cele mai sensibile la fluctuațiile pieței deoarece aceste fluctuații sunt imprevizibile atât în ceea ce privește calendarul, cât și amploarea și pot afecta riscul de lichiditate în moduri diferite, inclusiv apeluri în marjă mai mari, profituri mai mici și comisioane reduse.
(5) Firmele de investiții care sunt autorizate să acorde credite sau împrumuturi investitorilor ca serviciu auxiliar sunt expuse unui risc de lichiditate specific. Rambursarea cu întârziere a datoriilor de către investitori poate afecta capacitatea unei firme de investiții de a-și îndeplini obligațiile, în timp ce lichidarea garanțiilor reale cu un profil de lichiditate deteriorat poate avea ca rezultat diminuarea activelor lichide care pot fi folosite în cadrul operațiunilor obișnuite. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să evalueze riscul crescut pentru firmele de investiții care prestează astfel de servicii.
(6) Finanțarea este o sursă principală de lichidități pentru firmele de investiții, iar accesul limitat sau suspendat la finanțare poate duce la întreruperea serviciilor prestate de firmele de investiții, cu un potențial impact negativ asupra piețelor și a clienților. Având în vedere diferențele dintre finanțarea firmelor de investiții și finanțarea instituțiilor de credit care acceptă depozite și având în vedere că accesarea finanțării de către aceste firme de investiții poate implica riscuri în anumite circumstanțe, este necesar să se specifice elementele pe care autoritățile competente ar trebui să le ia în considerare atunci când stabilesc cerințe specifice de lichiditate pentru aceste firme de investiții.
(7) În contextul deteriorării situației macroeconomice și geopolitice, firmele de investiții pot să se confrunte cu restricții stricte în ceea ce privește accesul la finanțare. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să evalueze consecințele pe care le-ar putea avea o astfel de deteriorare asupra surselor de finanțare ale firmelor de investiții, inclusiv asupra finanțării interbancare și a liniilor de credit. În acest context, este necesar să se specifice elementele pe care autoritățile competente trebuie să le evalueze în legătură cu evenimente externe nefavorabile, a căror apariție poate crește riscul de lichiditate al firmelor de investiții.
(8) Pentru a permite autorităților competente să stabilească evenimentele operaționale care pot avea un impact semnificativ asupra lichidității firmelor de investiții, este necesar să se precizeze evenimentele operaționale care se preconizează că vor fi cele mai relevante pentru firmele de investiții ca subset al listei tipurilor de evenimente de pierdere menționate la articolul 324 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
(9) Riscul de lichiditate crescut poate rezulta din riscul reputațional, care, la rândul său, poate afecta operațiunile firmelor de investiții. În timp ce unele efecte ale riscului reputațional nu sunt previzibile cu ușurință, altele, cum ar fi accesul redus la piață sau la lichidități de la contrapărți, pot fi anticipate. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să evalueze impactul acestor efecte previzibile ale riscului reputațional asupra riscului de lichiditate al firmelor de investiții.
(10) Dat fiind impactul potențial al riscului de lichiditate asupra funcționării firmelor de investiții, acestea ar trebui să monitorizeze îndeaproape acest risc. În conformitate cu articolul 29 din Directiva (UE) 2019/2034, firmele de investiții trebuie să dispună de strategii, politici și procese solide, inclusiv să monitorizeze riscul de lichiditate și să abordeze deficitele de lichidități. Prin urmare, este necesar să se indice ce anume ar trebui să evalueze autoritățile competente pentru a stabili eficacitatea gestionării și controlului riscului de lichiditate de către firmele de investiții.
(11) În timp ce un grup poate furniza lichidități suplimentare unei firme de investiții, grupul respectiv poate utiliza, de asemenea, resurse lichide semnificative aparținând firmei de investiții prin acorduri și alte mecanisme de transfer de active între firma de investiții, pe de o parte, și întreprinderea-mamă sau alte entități ale grupului, pe de altă parte. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să aibă obligația de a evalua structura globală a grupului și de a lua în considerare implicațiile pe care aceste acorduri și alte mecanisme de transfer de active le pot avea asupra riscului de lichiditate al firmelor de investiții care fac parte din grupul respectiv.
(12) Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană.
(13) Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat opinia Grupului părților interesate din domeniul bancar instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5),