Recitale
(1) Regulamentul Delegat (UE) 2020/2015 al Comisiei (2) prevede detalii privind modul de implementare a obligației de debarcare pentru anumite activități de pescuit de specii demersale în apele occidentale pentru perioada 2021-2023.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2022/2290 al Comisiei (3).
(3) La 25 octombrie 2022, Franța a informat Comisia cu privire la o eroare introdusă în Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 prin Regulamentul delegat (UE) 2022/2290. Aceasta se referă la o nouă excepție legată de rata de supraviețuire sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare (MCRS) pentru capturile de limbă-de-mare comună (Solea solea) din diviziunea ICES 7e efectuate de către nave care au o lungime mai mică de 12 m și care utilizează traule de fund cu panouri (OTB), cu o dimensiune a ochiului de plasă al sacului mai mare de 80 mm. Eroarea constă în neincluderea dimensiunii de 80 mm a ochiului de plasă a sacului și în nedefinirea unei limite de dimensiune.
(4) Franța a solicitat Comisiei să corecteze această eroare, pentru ca excepția în cauză să includă o dimensiune a ochiurilor de plasă echivalentă cu 80 mm. Franța a explicat că navele care au nevoie de această excepție utilizează dimensiuni ale ochiurilor de plasă care includ 80 mm. Confuzia este cauzată de o diferență de redactare între corpul principal al recomandării comune pe care se bazează actul delegat și anexa la aceasta. Deși anexa la recomandarea comună includea în mod explicit dimensiunea ochiurilor de plasă de 80 mm până la 99 mm, formularea a fost, din păcate, diferită în corpul principal al recomandării comune.
(5) În plus, în avizul său, CSTEP a evaluat excepția solicitată și pentru dimensiunea ochiurilor de plasă de 80 mm (nu numai pentru dimensiunea ochiului de plasă mai mare de 80 mm) cu o limită de 99 mm.
(6) Prin urmare, excepția pentru limba-de-mare comună sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare, făcută utilizând unelte de pescuit cu traule cu panouri cu dimensiunea ochiului de plasă al sacului traulului de 80-99 mm, de către nave sub 12 m, ar trebui acordată până la 31 decembrie 2023.
(7) Prin urmare, articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 ar trebui modificat pentru a include traulele cu panouri cu o dimensiune a ochiului de plasă al sacului traulului de 80-99 mm, în loc de traule cu panouri cu o dimensiune a ochiului de plasă al sacului traulului mai mare de 80 mm.
(8) Deoarece măsurile prevăzute de prezentul regulament au un impact direct asupra planificării sezonului de pescuit pentru navele din Uniune și asupra activităților economice conexe, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare cât mai curând posibil. Regulamentul ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2023, deoarece navele cu o lungime mai mică de 12 m, care au nevoie de această excepție, utilizează dimensiuni ale ochiurilor de plasă care includ 80 mm,