Începe proba gratuită

Regulament 2023/313 · CELEX 32023R0313

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/313 al Comisiei din 15 decembrie 2022 de modificare a standardelor tehnice de punere în aplicare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 în ceea ce privește portofoliile de referință, formularele de raportare și instrucțiunile de raportare pentru raportarea menționată la articolul 78 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
15.12.2022
Intrare in vigoare
06.03.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_046_R_0001
Status
In vigoare
control financiar furnizare de informații informație comercială instituții de credit legislație financiară situație financiară societate de investiții standard tehnic supravegherea pieței tranzacție financiară

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 78 alineatul (1) și alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, instituțiile au obligația de a transmite autorităților lor competente și Autorității Bancare Europene („ABE”), cel puțin o dată pe an, rezultatele calculării valorilor ponderate la risc sau a cerințelor de fonduri proprii din abordările lor interne, cu excepția riscului operațional, pentru expunerile sau pozițiile incluse în portofoliile de referință. Portofoliile de referință sunt specificate de ABE și adoptate de Comisie. Rezultatele respective urmează să fie utilizate ulterior de autoritățile competente pentru a monitoriza gama de valori ponderate la risc ale expunerilor sau de cerințe de fonduri proprii pentru expunerile sau tranzacțiile din portofoliile de referință care rezultă din abordările interne ale instituțiilor respective. Autoritățile competente au, de asemenea, obligația de a evalua calitatea acestor abordări cel puțin o dată pe an („exercițiu de evaluare comparativă”). În conformitate cu articolul 78 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2013/36/UE, ABE trebuie să elaboreze un raport pentru a asista autoritățile competente în evaluarea calității abordărilor interne, pe baza rezultatelor calculelor prezentate de instituții.

(2) În regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/951 al Comisiei (3), Comisia a adoptat portofoliile de referință, formularele de raportare și instrucțiunile de raportare care trebuie aplicate în Uniune pentru raportarea de către instituții a rezultatelor calculelor valorilor ponderate la risc ale expunerilor sau ale cerințelor de fonduri proprii aferente modelelor lor interne pentru expunerile sau pozițiile lor care sunt incluse în respectivele portofolii de referință.

(3) Pentru a identifica domeniile în care pot fi necesare orientări suplimentare în materie de reglementare, accentul evaluărilor autorităților competente și al rapoartelor ABE se modifică în timp. Prin urmare, este necesar să se extindă setul de expuneri sau poziții incluse în portofoliile de analiză comparativă a riscului de piață prin adăugarea unor poziții mai complexe, să se adapteze în consecință cerințele de raportare și să se clarifice instrucțiunile. Acest lucru asigură faptul că exercițiul continuă să furnizeze informații și oferă date noi pentru autoritățile și instituțiile competente.

(4) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 ar trebui modificat în consecință.

(5) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare înaintat Comisiei de către ABE.

(6) ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat opinia Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4),

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2070 se modifică după cum urmează: 1. Anexa I se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament. 2. Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament. 3. Anexa IV se înlocuiește cu textul din anexa III la prezentul regulament. 4. Anexa V se înlocuiește cu textul din anexa IV la prezentul regulament. 5. Anexa VI se înlocuiește cu textul din anexa V la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.