Începe proba gratuită

Act UE 2023/1468 · CELEX 32023H1468

Recomandarea (UE) 2023/1468 a Comisiei din 10 mai 2023 privind cerințele voluntare de performanță ale UE pentru echipamentele de detectare a metalelor utilizate în spațiile publice (în afara sectorului aviației)

Data act
10.05.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_180_R_0008
Status
In vigoare
lupta împotriva criminalității metale norme de securitate protecția consumatorului riscuri de sănătate siguranță publică spațiu public standard tehnic

Recitale

(1) Cu excepția domeniului aviației civile, dreptul Uniunii nu prevede, în prezent, cerințe armonizate de performanță pentru echipamentele de detectare a metalelor utilizate în spațiile publice. Aceste cerințe diferă de la un stat membru la altul, ceea ce conduce la niveluri inegale și nu întotdeauna suficient de ridicate de protecție a publicului larg împotriva amenințărilor la adresa securității. Teroriștii și alți infractori pot exploata vulnerabilitățile rezultate, inclusiv pentru a organiza atacuri sau pentru a desfășura alte activități infracționale în statele membre cu un nivel mai scăzut de securitate în spațiile publice.

(2) Atacurile teroriste comise în întreaga Uniune în ultimii ani au avut loc, în principal, în spații publice și au vizat persoane din rândul publicului larg. Pentru a contribui la un nivel suficient de ridicat de protecție împotriva amenințărilor la adresa securității în spațiile publice din întreaga Uniune, ar trebui stabilite cerințe voluntare de performanță pentru echipamentele de detectare a metalelor la nivelul Uniunii.

(3) Echipamentele de detectare, inclusiv echipamentele de detectare a metalelor, utilizate în domeniul aviației civile fac obiectul unor cerințe detaliate prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2015) 8005 a Comisiei (1). Aceste cerințe sunt bine definite și oferă un nivel ridicat de protecție în domeniul securității aviației civile. Prin urmare, domeniul respectiv nu ar trebui să facă obiectul prezentei recomandări. În plus, din motive de claritate, ar trebui clarificat faptul că prezenta recomandare nu ar trebui să aducă atingere actelor din dreptul Uniunii care reglementează aspectele legate de siguranță ale echipamentelor de detectare a metalelor.

(4) În Agenda UE privind combaterea terorismului (2), Comisia s-a angajat să sprijine elaborarea unor cerințe voluntare la nivelul UE pentru tehnologiile de detectare, pentru a se asigura că acestea detectează amenințările pe care trebuie să le detecteze, fără a aduce însă atingere mobilității persoanelor. În vederea îndeplinirii respectivului angajament, Comisia a instituit Grupul de lucru tehnic privind cerințele de performanță în materie de detectare, alcătuit din experți din statele membre, producători și funcționari din cadrul mai multor servicii ale Comisiei, și i-a cerut să contribuie la elaborarea unor cerințe voluntare de performanță ale UE pentru echipamentele de detectare a metalelor la nivelul Uniunii. Prezenta recomandare, în special cerințele voluntare cuprinse în aceasta referitoare la documentația produsului și la performanța echipamentelor de detectare a metalelor, se bazează pe lucrările pregătitoare desfășurate de acest grup de lucru.

(5) Prin urmare, statele membre ar trebui să utilizeze cerințele voluntare de performanță ale UE în cadrul achizițiilor publice de echipamente de detectare a metalelor destinate a fi utilizate în spațiile publice.

(6) Statele membre nu ar trebui să aibă obligația de a achiziționa sau de a utiliza anumite echipamente specifice de detectare a metalelor în spațiile publice. Deciziile cu privire la echipamentele de detectare a metalelor care urmează să fie achiziționate sau utilizate într-un anumit spațiu public ar trebui să fie luate în continuare exclusiv de către statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii. Cerințele voluntare de performanță ale UE ar trebui utilizate în contextul activităților de achiziții publice ale statelor membre, pentru a contribui la atingerea unui nivel ridicat de performanță în materie de detectare cu ajutorul echipamentelor de detectare a metalelor utilizate de statele membre în spațiile publice din întreaga Uniune.

(7) Cerințele voluntare de performanță ale UE ar trebui să stabilească mai multe standarde, care să corespundă diferitelor tipuri de utilizare a echipamentelor de detectare a metalelor vizate. Standardul minim vizează echipamentele de acest tip cu un grad de sensibilitate mai scăzut, destinate a fi utilizate în spațiile de tranzit în masă sau în spațiile aglomerate, unde este necesară detectarea armelor deosebit de periculoase, în condițiile în care există un flux ridicat de persoane și de obiecte aparținând acestora și rate ale alarmelor false scăzute. Standardul cel mai înalt vizează echipamentele de acest tip cu un grad de sensibilitate mai ridicat, care sunt destinate a fi utilizate în spațiile în care trebuie detectate chiar și cele mai mici amenințări și în care se permite un flux de persoane redus.

(8) Cerințele voluntare de performanță ale UE nu ar trebui înțelese ca fiind destinate să înlocuiască standardele naționale de performanță pentru echipamentele de detectare a metalelor, în cazul în care există astfel de standarde naționale. În special, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a aplica, în conformitate cu dreptul Uniunii, cerințe de performanță mai stricte pentru echipamentele de detectare a metalelor utilizate în spațiile publice.

(9) Prezenta recomandare ar trebui să îi încurajeze indirect pe producători să respecte aceste cerințe în contextul producției viitoare de echipamente de detectare a metalelor. Prin urmare, statele membre ar trebui să solicite în documentul de achiziție de echipamente de detectare a metalelor care urmează să fie utilizate pentru detectarea amenințărilor la adresa securității în spațiile publice ca ofertanții să includă în ofertă documentația produsului și declarația de conformitate pe baza metodologiei proprii a producătorului pentru a demonstra conformitatea echipamentului de detectare a metalelor cu cerințele voluntare de performanță cuprinse în prezenta recomandare.

(10) Utilizarea echipamentelor de detectare a metalelor în spațiile publice poate pune probleme din punctul de vedere al drepturilor la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal. Este de o importanță crucială în ceea ce privește toate activitățile legate de o astfel de utilizare, inclusiv achiziționarea și exploatarea echipamentelor și oricare alte activități ulterioare de prelucrare, să se limiteze pe cât posibil caracterul intruziv al acestora și, în orice caz, să se acționeze în conformitate cu dreptul Uniunii, în special cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (3), cu Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (4) și cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(11) Având în vedere, în special, evoluțiile tehnologice relevante în domeniul detectării amenințărilor la adresa securității, cerințele voluntare de performanță pentru echipamentele de detectare a metalelor ar trebui să facă obiectul unor revizuiri și ajustări, dacă este necesar. Prin urmare, Comisia, cu sprijinul Grupului de lucru tehnic privind cerințele de performanță în materie de detectare, va urmări îndeaproape evoluțiile tehnologice și alte evoluții relevante și va evalua periodic necesitatea unor ajustări ale prezentei recomandări.

(12) Pentru a asigura eficacitatea și transparența și, în special, luarea în considerare a importanței abordării cât mai curând posibil a amenințărilor la adresa securității identificate, statele membre ar trebui să fie încurajate să pună în aplicare prezenta recomandare și să prezinte Comisiei, într-un termen rezonabil, un raport privind măsurile de punere în aplicare pe care le-au adoptat.

(13) Pe baza acestor rapoarte și a oricăror alte informații relevante, ar trebui să se evalueze, după o perioadă adecvată, progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei recomandări, pentru a stabili, printre altele, dacă sunt necesare acte juridice ale Uniunii cu caracter obligatoriu în acest domeniu,

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA (UE) 2023/1468 A COMISIEI din 10 mai 2023 privind cerințele voluntare de performanță ale UE pentru echipamentele de detectare a metalelor utilizate în spațiile publice (în afara sectorului aviației) COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292, întrucât: ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE: Adoptată la Bruxelles, 10 mai 2023. Pentru Comisie Ylva JOHANSSON Membră a Comisiei (1) Decizia de punere în aplicare C(2015) 8005 a Comisiei de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune privind securitatea aviației care conțin informațiile menționate la articolul 18 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 300/2008. (2) Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor. Agenda UE privind combaterea terorismului: anticipare, prevenire, protejare și răspuns [COM(2020) 795 final]. (3) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), (JO L 119, 4.5.2016, p. 1). (4) Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89). ANEXĂ Documentația produsului și cerințe de performanță pentru echipamentele de detectare a metalelor SECȚIUNEA 1: DEFINIȚII În sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții: SECȚIUNEA 2: DOCUMENTAȚIA PRODUSULUI Documentația produsului ar trebui să respecte următoarele cerințe, care se aplică atât detectoarelor de metale portabile (HHMD), cât și porților detectoare de metale (WTMD), cu excepția cazului în care se prevede altfel: 2.1. Dimensiunile fizice ale echipamentelor de detectare a metalelor Dimensiunea totală a HHMD ar trebui exprimată ca lungime (L) x lățime (l) x înălțime (î), în milimetri (mm). Dimensiunea coridorului interior și dimensiunea exterioară totală a WTMD ar trebui exprimate ca lungime (L) x lățime (l) x înălțime (î), în milimetri (mm). 2.2. Greutatea echipamentului de detectare a metalelor Greutatea totală a HHMD (inclusiv bateria) și greutatea WTMD ar trebui exprimate în grame (g) și, respectiv, în kilograme (kg). 2.3. Sursa de alimentare cu energie electrică Indicarea sursei de alimentare cu energie electrică ar trebui să includă, după caz, informații privind tensiunea curentului alternativ (VCA), frecvența (Hz), curentul exprimat în amperi (A) și puterea exprimată în wați (W). Toleranța ar trebui exprimată în procente (%). 2.4. Bateria Pentru WTMD, ar trebui să se indice dacă este inclusă o sursă de alimentare de rezervă (și anume o baterie). În caz afirmativ, durata de viață a bateriei ar trebui să fie exprimată în ore (h). HHMD ar trebui să includă un indicator pentru nivelul scăzut al bateriei. Durata de viață a bateriei ar trebui să fie exprimată în ore (h); 2.5. Indicele de protecție împotriva factorilor externi În conformitate cu standardul EN 60529, ar trebui să se raporteze indicele de protecție împotriva factorilor externi. 2.6. Mediul de operare Temperatura de operare ar trebui să fie exprimată în grade Celsius (°C). Temperatura de depozitare ar trebui să fie exprimată în grade Celsius (°C). Umiditatea ar trebui să fie exprimată în % (fără condensare). Ar trebui să se furnizeze informații cu privire la măsurile necesare pentru evitarea interferențelor electromagnetice care au efecte adverse, cum ar fi distanța între unități recomandată, exprimată în metri (m). 2.7. Alarme zonale/de poziție (pentru WTMD) Informațiile privind numărul de zone de detectare și poziția acestora în cadrul porții WTMD ar trebui furnizate în documentația produsului. 2.8. Cerințe pentru marcajul CE Documentația produsului ar trebui să conțină informații care să ateste conformitatea echipamentelor de detectare a metalelor cu cerințele UE privind marcajul CE. Producătorii au responsabilitatea de a stabili normele aplicabile produselor lor. Printre dispozițiile relevante se numără, de exemplu: 2.9. Cerințe generale de securitate Documentația produsului ar trebui să conțină informații care să demonstreze respectarea tuturor standardelor și a normelor de referință care garantează că echipamentele de detectare a metalelor pot fi utilizate în condiții de siguranță, atât pentru persoanele supuse controlului de securitate, cât și pentru persoanele care operează echipamentul. În cea mai recentă ediție aprobată cu privire la aceste standarde și norme de referință sunt incluse următoarele standarde: 2.10. Conceptul de operare Conceptul de operare (CONOPS) ar trebui furnizat ca parte a documentației produsului. În cazul în care sunt asociate diferite CONOPS cu standarde de securitate diferite, acest lucru ar trebui precizat în mod clar. SECȚIUNEA 3: CERINȚE DE PERFORMANȚĂ ÎN MATERIE DE DETECTARE A METALELOR Echipamentele de detectare a metalelor ar trebui să îndeplinească următoarele cerințe de performanță în materie de detectare a metalelor: 3.1. Standarde de securitate Echipamentele de detectare a metalelor ar trebui să respecte standardele de securitate corespunzătoare dintre următoarele cinci standarde: 3.1.1. Standardul 1 (pentru WTMD) Acest standard este aplicabil în cazul spațiilor în care este necesară detectarea armelor periculoase, dar în care există un flux ridicat de persoane și de obiecte aparținând acestora și rate ale alarmelor false scăzute. Cazurile de aplicare includ spațiile de tranzit în masă și spațiile aglomerate. Printre țintele care pot constitui amenințări din această categorie ar trebui să se numere puștile automate, mitralierele și dispozitivele explozive improvizate create cu ajutorul oalelor sub presiune, cum ar fi puștile de asalt (cu sau fără încărcătoare), AK47, Beretta M12, Colt AR-15, carcasele bombelor cu țeavă (80 x 300) mm și dispozitivele explozive improvizate create cu ajutorul oalelor sub presiune din oțel inoxidabil și din aluminiu de 4 litri și obiecte de dimensiuni similare. Pentru această categorie ar trebui utilizate obiecte de testare care simulează obiecte de interes de dimensiuni foarte mari. Nu ar trebui să fie necesare proceduri de depunere a obiectelor și ar putea fi permis transportul de valize, genți sau rucsacuri. 3.1.2. Standardul 2 (pentru WTMD) Printre țintele care pot constitui amenințări din această categorie ar trebui să se numere armele de mână de dimensiuni medii (de exemplu, Glock 17) și obiecte de dimensiuni similare. Pentru această categorie ar trebui utilizate obiecte de testare care simulează obiecte de interes de dimensiuni mari, inclusiv arme de mână complete, astfel cum sunt descrise în secțiunea 4.6, de nivel 2 de securitate, obiectul de testare AM7, prevăzut de standardul Institutului Național de Aplicare a Legii și de Justiție Penală (NILECJ) pentru „porțile detectoare de metale destinate a fi utilizate pentru detectarea armelor” (NILECJ-STD-0601.00). Nu ar trebui să fie necesare proceduri de depunere a obiectelor și ar putea fi permis transportul de genți sau de rucsacuri de dimensiuni mici. 3.1.3. Standardul 3 Printre țintele care pot constitui amenințări din această categorie ar trebui să se numere arme de mână de mici dimensiuni, de la arme de foc compacte la arme de buzunar și obiecte de dimensiuni similare. Pentru această categorie se utilizează obiecte de încercare care simulează obiecte de interes de dimensiuni medii, inclusiv arme construite din metale feromagnetice sau neferomagnetice, astfel cum se descrie în secțiunea 5.1 din standardul NIJ 0601.02 sau în standardul NIJ 0602.02. Copiile și schițele mecanice sunt incluse în standardele NIJ 0601.02 și 0602.02. Ar trebui să fie necesare proceduri de depunere a obiectelor. Toate articolele din metal ar trebui să fie predate, cu excepția portofelelor, a ceasurilor, a curelelor, a articolelor de încălțăminte și a bijuteriilor de mici dimensiuni. 3.1.4. Standardul 4 Printre țintele care pot constitui amenințări din această categorie ar trebui să se numere cuțitele cu o lungime a lamei mai mare de 7,5 cm și obiecte de dimensiuni similare. Pentru această categorie ar trebui utilizate obiecte de testare care simulează obiecte de interes de dimensiuni mici, inclusiv cuțite cu lungimea lamei mai mare de 7,5 cm construite din metale feromagnetice sau neferomagnetice, astfel cum se descrie în secțiunea 5.2 din standardul NIJ 0601.02 sau în standardul NIJ 0602.02. Copiile și schițele mecanice sunt incluse în standardele NIJ 0601.02 și 0602.02. Ar trebui să fie necesare proceduri de depunere a obiectelor. Toate articolele din metal ar trebui să fie predate, cu excepția ceasurilor și a curelelor de mici dimensiuni. 3.1.5. Standardul 5 Printre obiectele periculoase din această categorie ar trebui să se numere armele de mici dimensiuni, care să includă, de exemplu, cuțite din oțel inoxidabil, chei pentru cătușe, capete de șurubelnițe, obiecte rotunde de calibru mic și obiecte de dimensiuni similare. Pentru această categorie ar trebui utilizate obiecte de testare care simulează obiecte de interes de dimensiuni foarte mici, inclusiv arme de calibru mic ascunse, aflate asupra unei persoane, care sunt construite fie din metale feromagnetice, fie din metale neferomagnetice, astfel cum se descrie în secțiunea 5.3 din standardul NIJ 0601.02 sau în standardul NIJ 0602.02. Copiile și schițele mecanice sunt incluse în standardul NIJ 0601.02 și în standardul NIJ 0602.02 Ar trebui să fie necesare proceduri de depunere a obiectelor. Toate articolele metalice ar trebui să fie predate. 3.2. Gradul de sensibilitate a detectării Echipamentele de detectare a metalelor ar trebui să detecteze obiectele de interes care pot fi utilizate pentru a produce amenințări la adresa securității, care sunt transportate de o persoană sau aflate într-o geantă, purtate, transportate sau trase, indiferent de direcția, traiectoria și tranzitul acestora sau de viteza lor de deplasare. Gradul de sensibilitate a echipamentului de detectare respectiv poate varia în funcție de standardul îndeplinit de echipamentele descrise la punctul 3.1 din prezenta anexă. Standardul 1 impune echipamente cu cel mai scăzut grad de sensibilitate, în timp ce standardul 5 impune echipamente cu cel mai ridicat grad de sensibilitate. 3.2.1. Orientarea și viteza de deplasare (pentru HHMD) HHMD ar trebui să detecteze obiectul de testare reprezentativ pentru un anumit standard de securitate, poziționat în planul (planurile) de măsurare adecvat(e) pentru fiecare orientare permisă, prin deplasarea detectorului cu o viteză cuprinsă între 0,05 și 2,0 m/s, astfel cum se descrie în standardul NIJ 0602.02. 3.2.2. Orientarea, traiectoria și viteza de tranzit (pentru WTMD) Setul minim de orientări ortogonale care ar trebui utilizate pentru testarea gradului de sensibilitate a unei WTMD este descris în standardul internațional ASTM „Standard Practice for Performance Evaluation of In-Plant Walk-Through Metal Detectors” (Practica standard pentru evaluarea performanțelor porților detectoare de metale în fabrică) C1309-97 (2021). WTMD ar trebui să detecteze obiectul de testare reprezentativ pentru un anumit standard de securitate în anumite poziții pe traiectorie, astfel cum se descrie în standardul NIJ 0601.02. Toate pozițiile în care obiectul de testare, din cauza dimensiunii și orientării sale, nu se potrivesc complet cu poarta detectorului sau care determină ca orice porțiune a obiectului de testare să depășească înălțimea maximă a zonelor de detectare ar trebui să fie ignorate. Viteza medie de tranzit a obiectului testat ar trebui să fie viteza normală de mers (0,5 m/s – 1,3 m/s). 3.3. Repetabilitate Repetabilitatea detectării ar trebui asigurată de sistemul de calitate al producătorului și prin testarea diferitelor unități de echipamente de detectare a metalelor într-un subset de poziții. 3.4. Diferențierea metalelor (pentru WTMD) Specificațiile privind diferențierea metalelor pentru WTMD ar trebui să impună ca semnalul de alarmă al WTMD să vizeze un obiect adecvat și nu un obiect inofensiv. Diferențierea ar trebui evaluată prin testarea WTMD într-un mediu real imediat după validarea performanțelor de detectare pentru standardul de securitate specific. Ar putea fi necesare proceduri adecvate de depunere a obiectelor, în conformitate cu standardul de securitate în curs de evaluare. Pentru a evalua diferențierea, ar trebui să se ia în considerare raportul alarme-tranzit total pentru un anumit număr de persoane care trec prin WTMD. Numărul de persoane necesare pentru această anchetă statistică ar trebui să fie de cel puțin 1 000. 3.5. Fluxul de persoane și rata alarmelor false (pentru WTMD) Durata controlului de securitate prin WTMD per persoană ar trebui să fie mai mică de 2 secunde. Rata alarmelor false (NAR) ar trebui să fie mai mică de 5 % în urma aplicării procedurilor de depunere a obiectelor descrise în secțiunea 3.1 din prezenta anexă. 3.6. Interferența mecanică Detectorul nu ar trebui să emită nicio alarmă atunci când este reglat pentru a găsi obiectul de testare de dimensiuni corespunzătoare. 3.7. Interferența mai multor obiecte metalice (pentru WTMD) În cazul WTMD, prezența altor obiecte metalice decât țintele care pot reprezenta o amenințare, descrise de standardul de securitate selectat, nu ar trebui să afecteze detectarea unui element periculos, deoarece acesta trece prin poartă. 3.8. Alarme sonore și vizuale Echipamentul de detectare a metalelor ar trebui să fie prevăzut cu o alarmă sonoră și vizuală. Alarma sonoră ar trebui să poată fi auzită de la o distanță de un metru pentru HHMD și de doi metri pentru WTMD. Un indicator vizual ar trebui să indice, pentru HHMD, că este în funcțiune, iar pentru WTMD, intensitatea semnalului detectat. (1) JO L 174, 1.7.2011, p. 88. (2) JO L 153, 22.5.2014, p. 62. (3) JO L 96, 29.3.2014, p. 79. (4) JO L 96, 29.3.2014, p. 357.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.