Recitale
(1) În conformitate cu articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Articolele 1, 4 și 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) prevăd că demnitatea umană este inviolabilă și trebuie respectată și protejată, că nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante și că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță. Articolele 7 și 24 din cartă consacră dreptul la viața de familie și drepturile copilului. Articolul 21 din cartă prevede că nimeni nu poate face obiectul discriminării. Articolele 47 și 48 din cartă recunosc dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, precum și prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Articolul 52 din cartă prevede că orice restrângere a exercițiului drepturilor fundamentale recunoscute în aceasta trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți, precum și principiile necesității și proporționalității.
(2) Statele membre au deja obligații juridice în temeiul instrumentelor existente ale Consiliului Europei privind drepturile omului și interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante, în special Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), protocoalele la această convenție, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din 1987. În plus, toate statele membre sunt părți la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (UNCAT).
(3) De asemenea, trebuie luate în considerare o serie de instrumente fără caracter juridic obligatoriu care se referă în mod specific la drepturile persoanelor care au fost private de libertate, în special: la nivelul Organizației Națiunilor Unite – Normele minime privind tratamentul deținuților (regulile minime privind tratamentul deținuților) și normele minime standard privind măsurile neprivative de libertate (normele de la Tokyo); la nivelul Consiliului Europei – Recomandarea Rec (2006)2-Rev privind normele penitenciare europene, Recomandarea Rec 2006)13 privind detenția provizorie, condițiile în care are loc și instituirea unor garanții împotriva abuzurilor, Recomandarea CM/Rec (2017)3 referitoare la normele europene privind sancțiunile și măsurile aplicate în comunitate, Recomandarea CM/Rec (2014)4 privind monitorizarea electronică, Recomandarea CM/Rec (2010) 1 referitoare la normele Consiliului Europei privind probațiunea și Cartea albă privind supra-aglomerarea închisorilor.
(4) În plus, există alte instrumente care vizează grupuri specifice de persoane private de libertate, în special: la nivelul Organizației Națiunilor Unite – Normele pentru protecția minorilor privați de libertate și Normele privind tratamentul femeilor deținute și măsurile neprivative de libertate pentru infractoare (regulile Bangkok), Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului (CDC); la nivelul Consiliului Europei – Recomandarea CM/Rec (2008)11 privind normele europene pentru infractorii minori care fac obiectul unor sancțiuni sau măsuri, Recomandarea CM/Rec (2018)5 privind copiii cu părinți deținuți și Recomandarea CM/Rec (2012)12 privind deținuții străini; la nivel internațional neguvernamental – Principiile privind aplicarea dreptului internațional în domeniul drepturilor omului în legătură cu orientările sexuale și identitatea de gen (Principiile de la Yogyakarta), elaborate de Comisia Internațională a Juriștilor și de Serviciul Internațional pentru Drepturile Omului.
(5) Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut, în hotărârea Aranyosi/Căldăraru și în hotărârile ulterioare (1), importanța condițiilor de detenție în contextul recunoașterii reciproce și al aplicării Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (2) privind mandatul european de arestare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, de asemenea, cu privire la impactul condițiilor precare de detenție asupra funcționării mandatului european de arestare (3).
(6) În concluziile Consiliului din decembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce prin consolidarea încrederii reciproce, statele membre au fost încurajate să utilizeze măsuri alternative detenției în vederea reducerii populației din centrele lor de detenție, promovând astfel obiectivul reabilitării sociale și oferind în același timp un răspuns faptului că încrederea reciprocă este adesea împiedicată de condițiile precare de detenție și de problema suprapopulării penitenciarelor (4).
(7) În concluziile Consiliului din decembrie 2019 privind alternativele la detenție, statele membre s-au angajat să întreprindă mai multe acțiuni în domeniul detenției la nivel național, cum ar fi adoptarea de măsuri alternative la detenție (5).
(8) În concluziile Consiliului din iunie 2019 privind prevenirea și combaterea radicalizării în închisori și soluționarea problemei infractorilor teroriști și extremiști violenți după eliberare, statele membre s-au angajat urgent să ia măsuri eficace în acest domeniu (6).
(9) Timp de mai mulți ani, Parlamentul European a îndemnat Comisia să ia măsuri pentru a aborda problema condițiilor materiale din închisori și să se asigure că arestarea preventivă rămâne o măsură excepțională, care să fie utilizată în conformitate cu prezumția de nevinovăție. Această solicitare a fost reiterată în raportul Parlamentului European referitor la mandatul european de arestare (7).
(10) La cererea Comisiei și prin intermediul finanțării oferite de aceasta, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a elaborat o bază de date privind condițiile de detenție, care a fost lansată în decembrie 2019 și care este accesibilă publicului (8). În baza de date privind detenția în materie penală, agenția colectează informații privind condițiile de detenție din toate statele membre. Pe baza standardelor naționale, internaționale și ale Uniunii, a jurisprudenței și a rapoartelor de monitorizare, baza de date oferă informații cu privire la anumite aspecte esențiale ale condițiilor de detenție, inclusiv spațiul celulei, condițiile sanitare, accesul la asistență medicală și protecția împotriva violenței.
(11) Statisticile disponibile privind mandatul european de arestare demonstrează că, din 2016, statele membre au refuzat sau au amânat executarea din motive legate de un risc real de încălcare a drepturilor fundamentale în aproape 300 de cazuri, inclusiv din cauza unor condiții materiale de detenție inadecvate (9).
(12) Autoritățile judiciare naționale au solicitat orientări mai concrete cu privire la modul de tratare a unor astfel de cazuri. Problemele identificate de practicieni se referă la lipsa de armonizare, dispersie și lipsa de claritate a standardelor de detenție în întreaga Uniune, ceea ce reprezintă o provocare pentru cooperarea judiciară în materie penală (10).
(13) Jumătate dintre statele membre care au furnizat Comisiei statistici cu privire la populațiile aflate în detenție au indicat că se confruntă cu o problemă de suprapopulare în centrele lor de detenție, care au o rată de ocupare de peste 100 %. Utilizarea excesivă sau inutilă și durata arestului preventiv contribuie, de asemenea, la fenomenul suprapopulării în centrele de detenție, ceea ce subminează grav îmbunătățirea condițiilor de detenție.
(14) Există divergențe substanțiale între statele membre în ceea ce privește aspecte importante ale arestării preventive, cum ar fi utilizarea arestului preventiv ca soluție de ultimă instanță și revizuirea deciziilor privind detenția premergătoare procesului (11). Termenul maxim pentru arestarea preventivă diferă, de asemenea, de la un stat membru la altul, variind de la mai puțin de 1 an la peste 5 ani (12). În 2020, durata medie a arestării preventive în diferitele state membre a variat de la 2 luni la 13 luni (13). Numărul persoanelor aflate în arest preventiv ca procent din numărul total de deținuți variază, de asemenea, în mod semnificativ de la un stat membru la altul, de la mai puțin de 10 % la peste 40 % (14). Astfel de divergențe majore par nejustificate într-un spațiu european comun de libertate, securitate și justiție.
(15) Rapoartele recente ale Comitetului pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante al Consiliului Europei atrag atenția asupra persistenței anumitor probleme grave în unele state membre, cum ar fi relele tratamente, caracterul inadecvat al centrelor de detenție, precum și lipsa unor activități semnificative și a furnizării adecvate de asistență medicală.
(16) În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului continuă să constate că statele membre încalcă articolul 3 sau 5 din CEDO în contextul detenției.
(17) Având în vedere numărul mare de recomandări elaborate de organizațiile internaționale în ceea ce privește detenția în materie penală, este posibil ca judecătorii și procurorii din statele membre care trebuie să evalueze condițiile de detenție înainte de a lua decizii – în contextul unui mandat european sau național de arestare – să nu aibă întotdeauna un acces ușor la aceste recomandări.
(18) În interiorul Uniunii și al spațiului de libertate, securitate și justiție, sunt necesare standarde minime specifice, aplicabile în egală măsură sistemelor de detenție ale tuturor statelor membre, pentru a consolida încrederea reciprocă între statele membre și a facilita recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare.
(19) Pentru a consolida încrederea reciprocă a statelor membre în sistemele lor de justiție penală și, astfel, pentru a îmbunătăți recunoașterea reciprocă a deciziilor în materie penală, în special s-au adoptat șase măsuri privind drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, și anume Directivele 2010/64/UE (15), 2012/13/UE (16), 2013/48/UE (17), (UE) 2016/343 (18), (UE) 2016/800 (19) și (UE) 2016/1919 (20) ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (21). Aceste măsuri au scopul de a asigura respectarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate în cadrul procedurilor penale, inclusiv în cazul în care se impune arestarea preventivă. În acest scop, aceste directive conțin garanții procedurale specifice pentru persoanele suspectate și acuzate care sunt private de libertate. Directiva (UE) 2016/800 conține dispoziții specifice privind condițiile de arestare preventivă a copiilor; acestea au scopul de a le proteja bunăstarea în cazul în care fac obiectul unei astfel de măsuri coercitive. Este necesar să se completeze standardele privind drepturile procedurale stabilite în aceste directive și în recomandarea din 2013, precum și, în cazul Directivei (UE) 2016/800, standardele relevante privind condițiile materiale de detenție pentru copiii care fac obiectul arestării preventive.
(20) Comisia urmărește să consolideze standardele minime stabilite în cadrul Consiliului Europei și să se bazeze pe acestea, precum și pe jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest scop, este necesar să se ofere o imagine de ansamblu a standardelor minime selectate pentru drepturile procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate care fac obiectul arestării preventive și a condițiilor materiale de detenție în domeniile-cheie prioritare pentru cooperarea judiciară în materie penală între statele membre.
(21) În ceea ce privește drepturile procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate care fac obiectul arestării preventive, orientările din prezenta recomandare ar trebui să acopere standarde esențiale privind utilizarea arestării preventive ca măsură de ultimă instanță și alternative la detenție, motivele arestării preventive, cerințe privind luarea deciziilor de către autoritățile judiciare, revizuirea periodică a arestării preventive, audierea persoanelor suspectate sau acuzate în vederea pronunțării deciziilor de arestare preventivă, căi de atac eficiente și dreptul la o cale de atac, durata arestării preventive și recunoașterea timpului petrecut în arest preventiv în sensul deducerii acestuia din pedeapsa definitivă.
(22) În ceea ce privește condițiile materiale de detenție, ar trebui oferite orientări cu privire la standardele esențiale în domeniul cazării, al repartizării deținuților, al igienei și salubrității, al nutriției, al regimurilor de detenție în ceea ce privește exercițiile și activitățile în afara celulelor, al muncii și educației, al asistenței medicale, al prevenirii violenței și a relelor tratamente, al contactului cu lumea exterioară, al accesului la asistență juridică, al procedurilor de solicitare și de depunere a plângerilor, precum și al inspecțiilor și monitorizării. În plus, ar trebui furnizate orientări cu privire la protejarea drepturilor persoanelor pentru care privarea de libertate constituie o situație de vulnerabilitate deosebită, cum ar fi femeile, copiii, persoanele cu handicap sau cu afecțiuni grave de sănătate, persoanele LGBTIQ și resortisanții străini, precum și cu privire la prevenirea radicalizării în închisori.
(23) Arestarea preventivă ar trebui utilizată întotdeauna ca măsură de ultimă instanță, pe baza unei evaluări de la caz la caz. Ar trebui să se pună la dispoziție și să se aplice, ori de câte ori este posibil, o gamă cât mai largă de măsuri mai puțin restrictive, alternative la detenție (măsuri alternative). Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că deciziile de arestare preventivă nu sunt discriminatorii și nu sunt impuse în mod automat persoanelor suspectate și acuzate pe baza anumitor caracteristici, cum ar fi cetățenia străină.
(24) Condițiile materiale adecvate de detenție sunt fundamentale pentru protejarea drepturilor și a demnității persoanelor private de libertate și pentru prevenirea încălcării interdicției torturii și a tratamentului inuman sau degradant al pedepselor (rele tratamente).
(25) Pentru a asigura standarde adecvate de detenție, statele membre ar trebui să ofere fiecărui deținut un spațiu personal minim de locuit, în conformitate cu recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
(26) În cazul în care persoanele sunt private de libertate, acestea sunt deosebit de vulnerabile la violență și la rele tratamente, precum și la izolare socială. Din motive de siguranță și pentru a le sprijini reintegrarea socială, repartizarea și separarea deținuților ar trebui să țină seama de diferențele dintre regimurile de detenție, precum și de necesitatea ca deținuții aflați în situații de vulnerabilitate deosebită să fie protejați de abuzuri.
(27) Regimurile de detenție nu ar trebui să limiteze în mod nejustificat libertatea de circulație a deținuților în interiorul centrului de detenție și accesul acestora la exerciții fizice, spații în aer liber, precum și activități semnificative și interacțiune socială, pentru a le permite să își mențină sănătatea fizică și mentală și a se promova reintegrarea lor socială.
(28) Victimele infracțiunilor comise în detenție au adesea acces limitat la justiție, fără a aduce atingere obligației statelor de a prevedea căi de atac eficiente în cazurile în care drepturile lor au fost încălcate. În conformitate cu obiectivele Strategiei UE privind drepturile victimelor (2020-2025), se recomandă ca statele membre să asigure căi de atac eficiente pentru încălcarea drepturilor deținuților, precum și măsuri de protecție și sprijin. Asistența juridică și mecanismele de depunere a cererilor și a plângerilor ar trebui să fie ușor accesibile, confidențiale și eficace.
(29) Statele membre ar trebui să țină seama de nevoile speciale ale anumitor grupuri de deținuți, inclusiv femeile, copiii, persoanele în vârstă, persoanele cu handicap sau cu afecțiuni grave de sănătate, persoanele LGBTIQ, persoanele cu origine rasială sau etnică minoritară și resortisanții străini, în toate deciziile legate de detenția lor. În special, în cazul în care copiii sunt deținuți, interesul superior al copilului trebuie să fie întotdeauna considerat primordial.
(30) În ceea ce privește infractorii teroriști și extremiști violenți, statele membre ar trebui să ia măsuri eficace pentru a preveni radicalizarea în închisori și pentru a pune în aplicare strategii de reabilitare și reintegrare, având în vedere riscul pe care îl reprezintă infractorii teroriști și extremiști violenți sau infractorii radicalizați în timpul perioadei de detenție, precum și faptul că unii dintre acești infractori vor fi eliberați în termen scurt.
(31) Prezenta recomandare oferă doar o imagine de ansamblu a standardelor selectate și ar trebui să fie luată în considerare în lumina orientărilor mai detaliate furnizate în standardele Consiliului Europei și în jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului și fără a aduce atingere acestora. Recomandarea nu aduce atingere legislației în vigoare la nivelul Uniunii și nici evoluțiilor viitoare ale acesteia. De asemenea, nu aduce atingere interpretării cu valoare de autoritate a dreptului Uniunii care poate fi dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
(32) Prezenta recomandare ar trebui, de asemenea, să faciliteze executarea mandatelor europene de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI, precum și recunoașterea hotărârilor judecătorești și executarea pedepselor în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului (22) privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești care impun pedepse sau măsuri privative de libertate.
(33) Prezenta recomandare respectă și promovează drepturile fundamentale recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, prezenta recomandare urmărește să promoveze respectarea demnității umane, a dreptului la libertate, a dreptului la viața de familie, a drepturilor copilului, a dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, precum și a prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare.
(34) Trimiterile din prezenta recomandare la măsuri adecvate pentru a asigura accesul efectiv la justiție al persoanelor cu handicap ar trebui înțelese în lumina drepturilor și obligațiilor care decurg din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap la care Uniunea Europeană și toate statele sale membre sunt părți. În plus, ar trebui să se asigure faptul că, în cazul în care persoanele cu handicap sunt private de libertate în cadrul procedurilor penale, acestea au dreptul, în condiții egale cu celelalte persoane, la garanții în conformitate cu dreptul internațional al drepturilor omului și sunt tratate în conformitate cu obiectivele și principiile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, inclusiv prin asigurarea unor amenajări corespunzătoare pentru nevoi speciale și prin asigurarea accesibilității.