Începe proba gratuită

Decizie 2023/2921 · CELEX 32023D2921

Decizia (UE) 2023/2921 a Consiliului din 21 decembrie 2023 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de parteneriat constituit prin Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, în ceea ce privește regulile specifice produsului tranzitorii aplicabile acumulatoarelor electrice și vehiculelor electrificate

Data act
21.12.2023
Intrare in vigoare
21.12.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202302921
Status
In vigoare
accesorii ale vehiculului acord comercial (UE) acord de cooperare (UE) acumulator Marea Britanie organ mixt (UE) produs original promovarea investițiilor vehicul electric

Recitale

(1) Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (denumit în continuare „Acordul comercial și de cooperare”) a fost încheiat de Uniune și aprobat prin Decizia (UE) 2021/689 a Consiliului din 29 aprilie 2021 (1) și a intrat în vigoare la 1 mai 2021.

(2) Partea a doua rubrica întâi titlul I capitolul 2 din Acordul comercial și de cooperare și anexele 2-9 la acesta stabilesc dispoziții privind definiția produselor originare și metodele de cooperare administrativă.

(3) În temeiul articolelor 7 și 68 din Acordul comercial și de cooperare, Consiliul de parteneriat poate să modifice capitolul 2 „Reguli de origine” din titlul I „Comerțul cu mărfuri” din rubrica întâi „Comerț” din partea a doua „Comerț, transporturi, pescuit și alte dispoziții” și anexele aferente.

(4) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de parteneriat, întrucât decizia acestuia privind regulile specifice produsului tranzitorii aplicabile acumulatoarelor electrice și vehiculelor electrificate va fi obligatorie pentru Uniune.

(5) Anexa 5 la Acordul comercial și de cooperare prevede o intrare în vigoare treptată a regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate.

(6) Contextul global în materie de securitate, economie și comerț, inclusiv războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pandemia de COVID-19 și concurența din partea schemelor internaționale de sprijin sub formă de subvenții, a condus la întreruperea sau la amânarea anumitor investiții în ecosistemul european al bateriilor, precum și la realizarea mai lentă a planurilor de investiții importante, care au fost menținute în pofida condițiilor generale. Consecințele directe ale acestor evenimente externe, cum ar fi creșterea prețurilor la energie și ratele ridicate ale inflației, au împiedicat și mai mult dezvoltarea ecosistemului bateriilor în Uniune.

(7) Evoluția mai lentă decât se preconizase a ecosistemului bateriilor a generat preocupări în industria din Uniune cu privire la faptul că exporturile europene de autovehicule către Regatul Unit nu vor respecta noile reguli de origine specifice produsului, ceea ce va duce la impunerea de tarife pentru exporturile respective și le va afecta competitivitatea pe piața din Regatul Unit.

(8) Prin urmare, este oportun să se pună la dispoziția industriei din Uniune un mecanism de tranziție. Mecanismul respectiv ar trebui să permită industriei bateriilor să se dezvolte în continuare și să sprijine o bază solidă de producție de vehicule electrice în Uniune, care să poată concura la nivel internațional. Acest lucru va asigura ca exporturile de autovehicule din Uniune către Regatul Unit să respecte, în cele din urmă, regulile de origine prevăzute în Acordul comercial și de cooperare.

(9) Mecanismul de tranziție va permite aplicarea continuă a regulilor de origine specifice produsului actuale pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate până la 31 decembrie 2026. De la 1 ianuarie 2027, se vor aplica regulile de origine specifice produsului prevăzute în anexa 3 la Acordul comercial și de cooperare.

(10) Scopul regulilor de origine pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate prevăzute în Acordul comercial și de cooperare este de a stimula investițiile în capacitatea de producție de baterii în Uniune și în Regatul Unit. Nu se are în vedere o altă amânare a noilor reguli. Prin urmare, ar trebui să fie introdusă o limitare a posibilității unor modificări suplimentare ale regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate.

(11) Uniunea se angajează să dezvolte și să consolideze lanțurile de aprovizionare ale Uniunii și un ecosistem al bateriilor și vehiculelor electrice. Prin urmare, o extindere punctuală a regulilor de origine aplicabile în prezent ar trebui să fie însoțită de un sprijin strategic oferit sectorului bateriilor și de o colaborare mai activă cu acest sector. În special, este important ca industria autovehiculelor din Uniune să își sporească investițiile de-a lungul întregului lanț valoric al bateriilor, prin încheierea de acorduri de preluare, în scopul satisfacerii a cel puțin 70 % din cererea de baterii prin aprovizionare internă, și prin contribuția la consolidarea sustenabilității, a trasabilității și a circularității bateriilor, în conformitate cu acquis-ul existent și, în special, cu Regulamentul (UE) 2023/1542 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

(12) Pentru a promova în continuare un sprijin mai rapid și mai eficient din punctul de vedere al costurilor pentru producerea celor mai sustenabile baterii în statele membre, Consiliul ia act de faptul că Comisia va institui un instrument special în cadrul Fondului pentru inovare (3). Acest instrument, care va fi lansat în 2024, cu respectarea deplină a obiectivelor și criteriilor stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2019/856 al Comisiei (4), va oferi o finanțare de până la 3 miliarde EUR pentru următorii trei ani, acordată, eventual sub formă de primă fixă pentru capacitatea de producere a bateriilor, producătorilor din Uniune ai celor mai sustenabile baterii, creând efecte de propagare importante asupra întregului lanț valoric al bateriilor din Uniune, în special asupra segmentului său din amonte. Mecanismul ar trebui să sprijine cheltuielile de capital (CAPEX) și cheltuielile de funcționare (OPEX), în conformitate cu tratatele, și să poată fi cumulat cu alte forme de sprijin primit de entitățile eligibile. Bugetul cererilor de propuneri, criteriile de eligibilitate și alte termene și condiții pentru acest instrument vor fi stabilite în 2024.

(13) De asemenea, Consiliul ia act de faptul că Comisia va extinde acest instrument pentru a permite statelor membre să utilizeze resursele din bugetele lor naționale ca să acorde sprijin proiectelor relevante vizând dezvoltarea capacităților Uniunii pentru producția sustenabilă de baterii pe teritoriul lor, bazându-se în același timp pe un mecanism de licitație la nivelul Uniunii pentru a identifica cele mai competitive proiecte. Această abordare va evita fragmentarea pieței bateriilor în Uniune și va reduce costurile administrative pe care statele membre le-ar suporta dacă ar dezvolta scheme de sprijin diferite.

(14) Comisia va monitoriza îndeaproape implicarea industriei autovehiculelor din Uniune în dezvoltarea unui ecosistem al bateriilor în cadrul Uniunii. În special, Comisia se va angaja în dialoguri semestriale cu industria autovehiculelor și a bateriilor pentru a evalua în mod continuu progresele înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivului principal de a satisface cel puțin 70 % din cererea de baterii prin aprovizionare internă, și în ce măsură industria este pregătită să respecte regulile de origine permanente prevăzute de Acordul comercial și de cooperare care se vor aplica începând din 2027. Pe baza evaluărilor sale, Comisia va lua în considerare adoptarea de măsuri suplimentare pentru a asigura o mai bună respectare a normelor, după caz.

(15) Deși decizia Consiliului de parteneriat elimină o etapă din introducerea treptată a unor reguli de origine mai stricte prevăzute în Acordul comercial și de cooperare și, prin urmare, prelungește regulile de origine actuale până la sfârșitul anului 2026, Uniunea își menține angajamentul față de regulile care vor intra în vigoare în 2027. În consecință, decizia Consiliului de parteneriat, care face obiectul prezentei decizii, limitează posibilitatea efectuării unor modificări suplimentare ale regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate printr-o decizie ulterioară a Consiliului de parteneriat. Comisia va continua să evalueze în mod constant situația de pe piețele mondiale și europene ale bateriilor,

(1) Acordul comercial și de cooperare prevede în anexa 5 o intrare în vigoare treptată a regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate.

(2) S-au exprimat preocupări cu privire la provocările generate de aplicarea acestor reguli pentru asamblarea vehiculelor electrice în Uniunea Europeană și în Regatul Unit.

(3) Prin urmare, este oportun să se prelungească până la 31 decembrie 2026 aplicarea regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate, aplicabile până la 31 decembrie 2023. De la 1 ianuarie 2027, se vor aplica regulile de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate astfel cum sunt stabilite în anexa 3 la Acordul comercial și de cooperare.

(4) Scopul regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate prevăzute în Acordul comercial și de cooperare este de a stimula investițiile într-o capacitate de producție în Uniunea Europeană și în Regatul Unit. Nu ar trebui avută în vedere o altă amânare a noilor reguli. Prin urmare, modificarea avută în vedere ar trebui, în plus, să elimine posibilitatea unor modificări suplimentare ale regulilor de origine specifice produsului pentru acumulatoarele electrice și vehiculele electrificate până la 1 ianuarie 2032,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de parteneriat este stabilită în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 1

Articolul 68 din Acordul comercial și de cooperare se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 68 Modificarea prezentului capitol și a anexelor la acesta (1) Consiliul de parteneriat poate modifica prezentul capitol și anexele la acesta, sub rezerva alineatului (2). (2) Alineatul (1) nu se aplică: (a) anexei 5 la prezentul acord; (b) regulilor de origine specifice produsului prevăzute în anexa 3 pentru produsele enumerate în anexa 5, până la 1 ianuarie 2032; și nici (c) prezentului articol, în măsura în care se referă la anexa 3 pentru produsele enumerate în anexa 5, și la anexa 5 până la 1 ianuarie 2032. Cu toate acestea, alineatul (1) se aplică în cazul în care regulile de origine specifice produsului prevăzute în anexa 3, pentru produsele enumerate în anexa 5, sau în anexa 5 sunt modificate ca urmare a actualizărilor Sistemului armonizat.”

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.