Începe proba gratuită

Decizie 2023/2901 · CELEX 32023D2901

Decizia (UE) 2023/2901 a Consiliului din 11 decembrie 2023 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comisiei Tonului din Oceanul Indian și de abrogare a Deciziei (UE) 2019/860

Data act
11.12.2023
Intrare in vigoare
11.12.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202302901
Status
In vigoare
acord de pescuit conservarea peștelui conservarea resurselor convenție internațională drept de pescuit Oceanul Indian pescuit în mare pescuit sustenabil pește de mare zonă de pescuit

Recitale

(1) Prin Decizia 95/399/CE a Consiliului (1), Uniunea a aderat la Acordul de instituire a Comisiei Tonului din Oceanul Indian (2) (IOTC) (denumit în continuare „Acordul IOTC”).

(2) IOTC este responsabilă pentru gestionarea și conservarea resurselor piscicole din zona Acordului IOTC. IOTC adoptă măsuri de conservare și gestionare pentru a asigura conservarea stocurilor reglementate de Acordul IOTC și pentru a promova utilizarea lor optimă. Aceste măsuri ar putea deveni obligatorii pentru Uniune.

(3) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) prevede că Uniunea garantează faptul că activitățile de pescuit și de acvacultură sunt durabile din punctul de vedere al mediului pe termen lung și sunt gestionate într-un mod coerent cu obiectivele de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de a contribui la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. De asemenea, regulamentul prevede că Uniunea aplică o abordare precaută a gestionării pescuitului și garantează că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea capturii maxime durabile. Acesta prevede, de asemenea, ca Uniunea să ia măsuri de gestionare și de conservare pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, să susțină dezvoltarea cunoștințelor și a avizelor științifice, să elimine treptat practicile de aruncare înapoi în mare a capturilor și să promoveze metode de pescuit care contribuie la un pescuit mai selectiv și evitarea și reducerea, în măsura posibilului, a capturilor nedorite, precum și să utilizeze metode de pescuit cu impact scăzut asupra ecosistemului marin și a resurselor piscicole. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede în mod expres că obiectivele și principiile respective trebuie să fie aplicate de Uniune în relațiile sale externe din domeniul pescuitului.

(4) În conformitate cu Comunicările Comisiei adresate Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulate „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre”, „Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice – Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice” și „O Strategie «De la fermă la consumator» pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic”, este esențial să se protejeze natura și să se inverseze degradarea ecosistemelor. Schimbările climatice și pierderea biodiversității nu trebuie să pună în pericol disponibilitatea bunurilor și serviciilor pe care ecosistemele marine sănătoase le oferă pescarilor, comunităților costiere și umanității în general.

(5) Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară” se referă la măsuri specifice de reducere a poluării cu materiale plastice și a poluării marine, precum și la pierderea sau abandonarea în larg a uneltelor de pescuit. În plus, Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „Calea către o planetă sănătoasă pentru toți – Plan de acțiune al UE: «Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului»” vizează reducerea cu 50 % a deșeurilor de plastic din mare și cu 30 % a microplasticelor eliberate în mediu.

(6) Comunicarea comună adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „Stabilirea cursului pentru o planetă albastră sustenabilă” subliniază importanța protecției și a conservării biodiversității marine în cadrul acțiunii externe a Uniunii. Uniunea este cel mai important actor din cadrul organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) și al organismelor din domeniul pescuitului din întreaga lume. În cadrul acestora, Uniunea promovează sustenabilitatea stocurilor de pește și un proces decizional transparent, bazat pe avize științifice solide, îmbunătățește cercetarea științifică și consolidează respectarea normelor.

(7) Este adecvat să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor IOTC pentru perioada 2024-2028, întrucât măsurile de conservare și executare ale IOTC pot fi obligatorii pentru Uniune și pot influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Regulamentele (CE) nr. 1005/2008 (4) și (CE) nr. 1224/2009 (5) ale Consiliului și Regulamentele (UE) 2017/2403 (6) și (UE) 2022/2343 (7) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(8) În prezent, poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor IOTC este stabilită prin Decizia (UE) 2019/860 a Consiliului (8). Este oportun ca respectiva decizie să fie abrogată și să fie înlocuită de o nouă decizie care să reglementeze perioada 2024-2028.

(9) Având în vedere caracterul dinamic al resurselor piscicole din zona Acordului IOTC și implicit necesitatea ca poziția Uniunii să țină seama de noile evoluții, inclusiv de noile informații științifice și de alte informații relevante prezentate înainte sau în timpul reuniunilor IOTC, ar trebui stabilite proceduri, în conformitate cu principiul cooperării loiale dintre instituțiile Uniunii prevăzut la articolul 13 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru precizarea anuală a poziției Uniunii pentru perioada 2024-2028,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor Comisiei Tonului din Oceanul Indian (IOTC) este stabilită în anexa I.

Articolul 2

Precizarea anuală a poziției pe care Uniunea urmează să o adopte în cadrul reuniunilor IOTC se face în conformitate cu anexa II.

Articolul 3

Poziția Uniunii stabilită în anexa I este evaluată și, după caz, revizuită de către Consiliu la propunerea Comisiei cel târziu până la reuniunea anuală a IOTC din 2029.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.