Recitale
(1) Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (1) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.
(2) În temeiul articolului 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor (3), care face parte integrantă din Acordul de retragere, Comitetul mixt înființat prin articolul 164 alineatul (1) din Acordul de retragere (denumit în continuare „Comitetul mixt”) este împuternicit să adopte decizii de modificare a anexelor relevante la Cadrul Windsor prin adăugarea unor acte ale Uniunii recent adoptate care intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor, dar care nu modifică și nici nu înlocuiesc actele Uniunii enumerate în anexele la Cadrul Windsor.
(3) Regulamentele (UE) 2023/1077 (4), și (UE) 2023/1524 (5) ale Parlamentului European și ale Consiliului sunt acte ale Uniunii recent adoptate care se referă la comerțul cu mărfuri cu țări terțe și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor.
(4) Comitetul mixt, în cadrul următoarei sale reuniuni, urmează să adopte o decizie în temeiul articolului 13 alineatul (4) din cadrul Windsor, adăugând aceste două acte ale Uniunii recent adoptate în anexa 2 la Cadrul Windsor.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt în ceea ce privește adoptarea unei decizii de adăugare a două acte ale Uniunii recent adoptate în anexa 2 la Cadrul Windsor,
(1) Articolul 13 alineatul (4) din Cadrul Windsor permite Comitetului mixt înființat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din Acordul de retragere (denumit în continuare „Comitetul mixt”) să adopte decizii de adăugare a actelor Uniunii care au fost recent adoptate și intră în domeniul de aplicare al Cadrului Windsor în anexele relevante la Cadrul Windsor. În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Regatul Unit. Uniunea și Regatul Unit trebuie să pună în aplicare astfel de decizii, care au același efect juridic ca și Acordul de retragere.
(2) Două acte ale Uniunii recent adoptate ar trebui să fie adăugate în anexa 2 la Cadrul Windsor,