Începe proba gratuită

Decizie 2023/1411 · CELEX 32023D1411

Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1411 a Comisiei din 4 iulie 2023 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/1195 în ceea ce privește un standard armonizat pentru sterilizarea produselor de îngrijire a sănătății

Data act
04.07.2023
Intrare in vigoare
05.07.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_170_R_0006
Status
In vigoare
armonizarea standardelor Comisia Europeană pentru Standardizare instrumente medicale și chirurgicale marcaj de conformitate CE norme de comercializare specificații tehnice standard european standard tehnic tehnologie medicală

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/746 al Parlamentului European și al Consiliului (2), dispozitivele care sunt în conformitate cu standardele armonizate relevante sau cu părțile relevante ale respectivelor standarde, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele respectivului regulament, elaborate pe baza respectivelor standarde sau a unor părți ale acestora.

(2) Regulamentul (UE) 2017/746 a înlocuit Directiva 98/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) începând cu 26 mai 2022.

(3) Prin Decizia de punere în aplicare C(2021) 2406 (4), Comisia a înaintat Comitetului European de Standardizare (CEN) și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) o cerere de revizuire a standardelor armonizate existente privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro elaborate în sprijinul Directivei 98/79/CE și de elaborare de noi standarde armonizate în sprijinul Regulamentului (UE) 2017/746.

(4) Pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2021) 2406, CEN și Cenelec au revizuit apoi standardul armonizat EN ISO 25424:2019, a cărui referință este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru a ține seama de cele mai recente progrese tehnice și științifice și necesitatea de a sprijini cerințele Regulamentului (UE) 2017/746. Acest lucru a dus la adoptarea amendamentului EN ISO 25424:2019/A1:2022 la standardul armonizat EN ISO 25424:2019 privind sterilizarea produselor de îngrijire a sănătății.

(5) Comisia, împreună cu CEN și cu Cenelec, a evaluat dacă amendamentul EN ISO 25424: 2019/A1: 2022 la standardul armonizat EN ISO 25424:2019 respectă cererea prevăzută în Decizia de punere în aplicare C(2021) 2406.

(6) Amendamentul EN ISO 25424: 2019/A1: 2022 la standardul armonizat EN ISO 25424:2019 îndeplinește cerințele pe care urmărește să le acopere și care sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/746. Prin urmare, este adecvat să se publice referința amendamentului EN ISO 25424: 2019/A1: 2022 la standardul armonizat EN ISO 25424:2019 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(7) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1195 a Comisiei (5) conține referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Regulamentului (UE) 2017/746.

(8) Pentru a se asigura că referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Regulamentului (UE) 2017/746 sunt enumerate într-un singur act, referința amendamentului EN ISO 25424: 2019/A1: 2022 la standardul armonizat EN ISO 25424:2019 trebuie să fie inclusă în Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1195.

(9) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1195 trebuie modificată în consecință.

(10) Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.