Recitale
(1) La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC (1).
(2) Uniunea rămâne neclintită în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.
(3) În concluziile sale din 23 martie 2023, Consiliul European și-a reiterat condamnarea fermă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare vădită a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Consiliul European a reiterat, de asemenea, faptul că Uniunea își păstrează angajamentul de a menține și de a intensifica presiunea colectivă asupra Rusiei, inclusiv prin eventuale măsuri restrictive suplimentare. Consiliul European a subliniat totodată cât este de important și urgent să se intensifice eforturile de asigurare a aplicării efective a sancțiunilor la nivel european și național, precum și faptul că este ferm hotărât să prevină și să combată în mod eficace eludarea acestora în și de către țări terțe. Consiliul European a invitat Consiliul și Comisia să consolideze toate instrumentele necesare pentru asigurarea respectării sancțiunilor și să elaboreze, împreună cu statele membre, o abordare pe deplin coordonată în acest sens.
(4) Consiliul consideră că eludarea măsurilor restrictive adoptate de Uniune ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei sau zădărnicirea semnificativă, în alt mod, a măsurilor restrictive respective de către operatori din țări terțe cărora nu li se aplică măsurile respective într-un mod care contribuie la capacitatea Rusiei de a purta războiul, poate submina scopul și eficacitatea măsurilor respective. Printre indiciile privind cazuri de zădărnicire a măsurilor restrictive ale Uniunii s-ar putea număra, printre altele, faptul că activitatea principală a unui operator dintr-o țară terță constă în achiziționarea de mărfuri restricționate din Uniune care ajung în Rusia, implicarea unor persoane sau entități din Rusia în oricare dintre etape, înființarea recentă a unei societăți în scopuri legate de mărfuri restricționate care ajung în Rusia, sau creșterea semnificativă a cifrei de afaceri a unui operator dintr-o țară terță implicat în astfel de activități.
(5) Consiliul a ajuns, de asemenea, la concluzia că războiul informațional constituie o unealtă esențială cu ajutorul căreia Rusia își poartă războiul de agresiune împotriva Ucrainei și comite încălcări grave ale dreptului internațional și ale principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Societățile din sectorul informatic care furnizează tehnologie și programe de software critice serviciilor de informații ruse dețin o licență acordată de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB), ceea ce le permite să lucreze cu informații considerate „secret de stat” conform nivelului rusesc de securitate a informațiilor. În plus, astfel de societăți dețin adesea o licență specială de tip „arme și echipamente militare”, acordată de Ministerul Industriei și Comerțului din Rusia. Prin urmare, Consiliul consideră că ar trebui lărgite criteriile de desemnare, pentru a include persoanele juridice, entitățile sau organismele care își desfășoară activitatea în sectorul informatic rus și care dețin o licență acordată de Centrul FSB pentru acordarea de licențe, certificare și protecția secretelor de stat, sau o licență de tip „arme și echipamente militare” administrată de Ministerul Industriei și Comerțului din Rusia.
(6) Mai mult, având în vedere gravitatea situației, Consiliul consideră că pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive, prevăzută în anexa la Decizia 2014/145/PESC, ar trebui să fie adăugate 71 de persoane și 33 de entități responsabile de acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
(7) Este oportun ca derogarea de la înghețarea activelor și de la interdicția de a pune la dispoziție fonduri și resurse economice, care era aplicabilă instituțiilor financiare incluse anterior pe listă în temeiul Deciziei 2014/145/PESC, să se aplice și în cazul a două instituții financiare nou desemnate. De asemenea, este oportun să se introducă o derogare suplimentară de la înghețarea activelor și de la interdicția de a pune fonduri și resurse economice la dispoziția anumitor entități desemnate, pentru a face posibilă dezinvestirea în societățile rusești și cesiunea de anumite tipuri de titluri de valoare deținute în anumite entități incluse pe listă. Este oportun și să se introducă o derogare care să permită înființarea, certificarea sau evaluarea unei bariere de protecție care să elimine controlul exercitat de o persoană inclusă pe listă asupra activelor unei entități a Uniunii care nu este inclusă pe listă și pe care persoana inclusă pe listă o deține sau o controlează și care să asigure faptul că aceasta din urmă nu obține niciun beneficiu, ceea ce permite entității în cauză să își continue activitățile comerciale. În vederea protejării siguranței maritime, este oportun să se introducă o derogare de la înghețarea activelor și de la interdicția de a pune la dispoziție fonduri și resurse economice pentru a permite furnizarea de servicii de pilotaj în circumstanțe specifice.
(8) Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri.
(9) Prin urmare, Decizia 2014/145/PESC ar trebui modificată în consecință,