Recitale
(1) Articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede că modelele Uniunii de clasificare a carcaselor de porc se aplică în conformitate cu punctul B din anexa IV la regulamentul respectiv. Secțiunea B.IV punctul 1 din anexa IV la regulamentul menționat prevede că, pentru clasificarea carcaselor de porc, conținutul de carne macră se evaluează prin metode de clasificare autorizate de Comisie, că numai metodele de estimare confirmate statistic și bazate pe măsurarea fizică a uneia sau mai multor părți anatomice ale carcasei de porc ar putea fi autorizate și că metodele de clasificare trebuie să respecte o toleranță maxime de eroare statistică în estimare. Această toleranță este definită în partea A punctul 1 al doilea alineat din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2017/1182 al Comisiei (2).
(2) Decizia 2009/622/CE a Comisiei (3) a autorizat utilizarea a trei metode de clasificare a carcaselor de porc în Slovacia.
(3) Modificările aparatelor sau ale metodelor de clasificare nu trebuie să fie permise, cu excepția cazului în care ele sunt autorizate în mod explicit printr-o decizie de punere în aplicare a Comisiei.
(4) Slovacia a solicitat Comisiei să autorizeze următoarea metodă nouă: „Fat-O-Meater II (FOM II)”. În acest scop, în protocolul menționat la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2017/1182, Slovacia a prezentat o descriere detaliată a testului de disecție, indicând principiile pe care se bazează această nouă metodă, rezultatele testului de disecție și ecuația utilizată pentru estimarea procentului de carne macră.
(5) Slovacia a solicitat, de asemenea, Comisiei să autorizeze o formulă actualizată pentru metoda „Two-Point (Zwei Punkte – ZP)” autorizată prin Decizia 2009/622/CE pentru clasificarea carcaselor de porc pe teritoriul său.
(6) Examinarea cererilor respective a arătat că sunt îndeplinite condițiile și cerințele minime pentru autorizarea noii metode de clasificare și pentru actualizarea ecuației pentru metoda „Two-Point (Zwei Punkte – ZP)”, astfel cum se prevede în partea A din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2017/1182. Prin urmare, această metodă de clasificare și noua formulă ar trebui autorizate în Slovacia.
(7) Din motive de claritate și securitate juridică, Decizia 2009/622/CE at trebui să fie abrogată.
(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,