Recitale
(1) În cadrul articolului 6 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, Banca Centrală Europeană (BCE) îndeplinește atribuția exclusivă de a supraveghea instituțiile de credit pentru a asigura aplicarea consecventă a standardelor de supraveghere, pentru a favoriza stabilitatea financiară și pentru a asigura condiții de concurență echitabile.
(2) În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, BCE, pentru a-și îndeplini atribuțiile care îi sunt conferite prin acest regulament, poate efectua toate inspecțiile necesare la fața locului, la sediile comerciale ale persoanelor juridice menționate la articolul 10 alineatul (1) din acest regulament și la sediul oricărei alte întreprinderi incluse în supravegherea pe baza consolidată pentru care BCE este autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (g) din acest regulament.
(3) În conformitate cu articolul 99 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE, BCE, în calitate de autoritate competentă, adoptă o dată pe an o decizie a BCE privind un program de supraveghere prudențială (PSP) (denumită în continuare „decizie PSP”), care conține, printre altele, planul pentru inspecții vizând sediile utilizate de o instituție, inclusiv sucursalele și filialele stabilite într-un alt stat membru, în conformitate cu articolele 52, 119 și 122 din Directiva 2013/36/UE. În special, PSP se referă la inspecțiile la fața locului privind riscul, controlul riscurilor și guvernanța unei instituții și la inspecțiile la fața locului privind evaluările aprofundate ale modelelor interne utilizate de o instituție pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii, în special în ceea ce privește metodologiile, adecvarea economică, riscurile, controlul riscurilor și guvernanța.
(4) O decizie PSP poate fi modificată în cursul anului pentru a răspunde necesităților operaționale ale BCE, modificărilor situației entităților supravegheate sau cererilor entităților supravegheate, precum și pentru a asigura desfășurarea eficace a inspecțiilor planificate. Modificarea unei decizii PSP trebuie să fie efectuată printr-o decizie adoptată de BCE. O astfel de decizie de modificare poate prevedea anularea inspecțiilor aprobate, o modificare a domeniului de aplicare al inspecțiilor planificate sau includerea unor inspecții suplimentare în PSP în anul respectiv. În conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, entitatea juridică inspectată este notificată cu privire la decizia BCE de a efectua o inspecție la fața locului sau o investigație privind modelele interne înainte de începerea inspecției.
(5) Pentru facilitarea procesului decizional și pentru a permite BCE să răspundă eficient la modificări ale situației entităților supravegheate care afectează desfășurarea și domeniul de aplicare al inspecțiilor planificate, este necesară o decizie de delegare în legătură cu adoptarea acestor decizii de modificare a deciziilor PSP. O astfel de decizie de delegare ar trebui să permită cazuri în care o singură decizie delegată include modificări ale mai multor inspecții planificate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut că delegarea de competențe poate fi necesară pentru a se asigura că o instituție care are obligația să adopte un număr considerabil de decizii își poate îndeplini atribuțiile. În mod similar, aceasta a recunoscut că nevoia de a asigura posibilitatea de funcționare a organelor de decizie reprezintă un principiu inerent tuturor sistemele instituționale (5).
(6) Delegarea competențelor decizionale ar trebui să fie limitată și proporțională, iar domeniul de aplicare al delegării ar trebui definit în mod clar.
(7) La 24 iunie 2020, Consiliul guvernatorilor a decis stabilirea unei cooperări strânse între BCE și Republica Bulgaria (6). Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 prevede că, pentru a îndeplini anumite atribuții în legătură cu instituțiile de credit cu sediul într-un stat membru a cărui monedă nu este euro, în cazul în care s-a stabilit o cooperare strânsă în conformitate cu articolul respectiv, BCE poate adresa instrucțiuni autorității naționale competente din statul membru relevant. Prin urmare, este oportun să se includă astfel de instrucțiuni în actele pe care BCE le poate adopta prin delegare către șefii de unități operative în conformitate cu dispozițiile relevante ale prezentei decizii.
(8) Decizia (UE) 2017/933 (BCE/2016/40) stabilește procedura care trebuie urmată în vederea adoptării deciziilor de delegare în materie de supraveghere și persoanele cărora li se pot delega competențele decizionale. Această decizie nu afectează exercitarea de către BCE a atribuțiilor sale de supraveghere și nu aduce atingere competenței Consiliului de supraveghere de a propune Consiliului guvernatorilor proiecte complete de decizii.
(9) În cazul în care criteriile pentru adoptarea unei decizii delegate, astfel cum sunt stabilite în prezenta decizie, nu sunt îndeplinite, deciziile ar trebui adoptate în conformitate cu procedura aplicabilă în lipsa unei obiecții, prevăzută la articolul 26 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 și la articolul 13g din Decizia BCE/2004/2 a Băncii Centrale Europene (7). În plus, procedura aplicabilă în lipsa unei obiecții ar trebui să fie utilizată și în cazul în care șefii de unități operative au îndoieli cu privire la îndeplinirea criteriilor de evaluare, din cauza complexității evaluării sau a caracterului delicat al situației și în cazul în care rezultatul evaluării relevante are un impact direct asupra altei decizii și, prin urmare, deciziile ar trebui analizate concomitent de către același factor de decizie pentru a preveni rezultate contradictorii.
(10) Deciziile BCE în materie de supraveghere pot face obiectul unui control administrativ în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 și astfel cum se detaliază în Decizia BCE/2014/16 a Băncii Centrale Europene (8). În cazul unui astfel de control administrativ, Consiliul de supraveghere ar trebui să țină seama de avizul comitetului administrativ de control și să transmită Consiliului guvernatorilor spre adoptare prin procedura aplicabilă în lipsa unei obiecții un nou proiect de decizie,