Recitale
(1) Acordul privind Spațiul Economic European (2) (denumit în continuare „Acordul privind SEE”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
(2) În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE are posibilitatea să decidă să modifice, printre altele, anexa XI (Comunicații electronice, servicii audiovizuale și societatea informațională) și Protocolul 37 care cuprinde lista prevăzută la articolul 101 (denumit în continuare „Protocolul 37”) la Acordul privind SEE.
(3) Decizia Comisiei din 11 iunie 2019 de instituire a Grupului pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio (3) urmează să fie încorporată în Acordul privind SEE.
(4) Anexa XI și Protocolul 37 la Acordul privind SEE ar trebui modificate în consecință.
(5) Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,
(1) Decizia Comisiei din 11 iunie 2019 de instituire a Grupului pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio și de abrogare a Deciziei 2002/622/CE (1) trebuie încorporată în Acordul privind SEE.
(2) Decizia Comisiei din 11 iunie 2019 abrogă Decizia 2002/622/CE a Comisiei (2), care este încorporată în Acordul privind SEE și care, în consecință, trebuie abrogată în conformitate cu Acordul privind SEE.
(3) Prin urmare, anexa XI și Protocolul 37 la Acordul privind SEE ar trebui modificate în mod corespunzător,