Recitale
(1) Variola ovină și caprină este o boală infecțioasă virală care afectează caprinele și ovinele și care poate avea un impact grav asupra populației de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii animalelor, cauzând perturbări ale deplasărilor transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la acestea în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe. În cazul apariției unui focar cauzat de boala respectivă la caprine și ovine, există un risc mare ca boala să se răspândească la alte unități care dețin astfel de animale.
(2) Variola ovină și caprină este definită ca boală de categoria A în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (2). În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (3) completează normele privind controlul bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429 și definite ca boli de categoria A, B și C în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882. În special, articolele 21 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd stabilirea unei zone de restricții în cazul apariției unui focar de boală de categoria A, inclusiv de variolă ovină și caprină, precum și aplicarea anumitor măsuri de control al bolii în zona respectivă. În plus, articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricții trebuie să cuprindă o zonă de protecție și o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 a Comisiei (4) a fost adoptată în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență pentru Spania în ceea ce privește focarele de variolă ovină și caprină care au fost detectate în regiunile Andaluzia și Castilla-La Mancha, unde alcătuiesc două grupuri distincte, câte unui în fiecare regiune.
(4) Mai exact, Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 prevede că zonele de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care urmează să fie stabilite de Spania în urma apariției unor focare de variolă ovină și caprină, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare.
(5) În plus, în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333, zonele menționate ca zone de protecție și de supraveghere sunt grupate împreună și au aceeași durată de aplicare a măsurilor, pentru fiecare grup, care ține seama de data la care a fost finalizată ultima curățare și dezinfectare preliminară, astfel încât toate focarele din aceeași zonă să fi fost supuse operațiunilor preliminare de curățare și dezinfectare atât în Andaluzia, cât și în Castilla-La Mancha.
(6) Pe lângă zonele de protecție și de supraveghere, este necesar să se stabilească o zonă suplimentară de restricții, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în regiunea Andaluzia, unde evoluția bolii a fost mai puțin favorabilă și unde este necesar ca Spania să aplice anumite măsuri în ceea ce privește restricții legate de deplasările ovinelor și caprinelor în afara acestei zone, pentru a preveni răspândirea bolii la restul teritoriului țării.
(7) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2333, Spania a notificat Comisiei apariția a două focare suplimentare de variolă ovină și caprină în unități în care erau deținute ovine și/sau caprine, situate în regiunea Castilla-La Mancha. Ambele focare sunt situate în afara zonelor deja menționate ca zone de protecție și de supraveghere din acea regiune în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 și au fost confirmate după data până la care au fost aplicabile măsurile din zonele de protecție și de supraveghere din această regiune.
(8) Autoritatea competentă din Spania a luat măsurile necesare de control al bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul celor două focare noi.
(9) Spania a furnizat, de asemenea, Comisiei informații actualizate cu privire la situația epidemiologică a variolei ovine și caprine pe teritoriul său. Aceste informații actualizate includ măsurile de control al bolii luate de Spania pe care Comisia le revizuiește pentru a le evalua eficacitatea, ținând seama de evoluția bolii.
(10) De asemenea, ca reacție la cele mai recente focare izbucnite în Castilla-La Mancha, Spania a informat Comisia că a decis să extindă aplicarea măsurilor în zonele de protecție și de supraveghere din această regiune dincolo de datele precizate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333.
(11) Prin urmare, este necesar ca zonele menționate ca zone de protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții pentru Spania în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 să fie modificate, din punct de vedere spațial și/sau temporal, și să se stabilească o zonă suplimentară de restricții în regiunea Castilla-La Mancha.
(12) În plus, în scopul de a se atenua și mai mult riscul răspândirii bolii din Andaluzia și Castilla-La Mancha, trebuie modificat articolul 3 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333, care prevede măsurile ce trebuie aplicate în zonele suplimentare de restricții, astfel încât măsurile legate de mijloacele de transport utilizate pentru deplasarea ovinelor și caprinelor în afara zonelor suplimentare de restricții să se aplice tuturor acestor deplasări.
(13) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea variolei ovine și caprine, este important ca măsurile prevăzute în prezenta decizie de punere în aplicare să se aplice cât mai curând posibil.
(14) În plus, având în vedere situația epidemiologică actuală din Uniune în ceea ce privește variola ovină și caprină, este necesar ca prezenta decizie să se aplice până la 30 aprilie 2023.
(15) Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 să fie modificată în consecință.
(16) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,