Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală trebuie să provină dintr-o țară terță, dintr-un teritoriu terț, dintr-o zonă sau dintr-un compartiment al acestora care sunt listate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv pentru a intra în Uniune.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei (2) stabilește cerințele de sănătate animală pe care trebuie să le îndeplinească transporturilor de anumite specii și categorii de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală din țări terțe, din teritorii terțe sau din zone ori compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură, pentru a intra în Uniune.
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei (3) stabilește listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele ori compartimentele acestora din care este permisă introducerea în Uniune a speciilor și categoriilor de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692.
(4) Mai precis, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările sau teritoriile terțe ori zonele acestora autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene.
(5) Canada a notificat Comisiei apariția a zece focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din provinciile Alberta (2), Columbia Britanică (2), Manitoba (2), Ontario (1), Quebec (1) și Saskatchewan (2) din Canada, confirmate între 26 septembrie 2022 și 13 octombrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(6) În plus, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția a 41 de focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte din districtele Anglesey (2), Cheshire (1), Devon (1), Essex (2), Lancashire (2), Lincolnshire (2), Norfolk (25), Suffolk (2), West Essex (1) și Yorkshire (2), Anglia, Regatul Unit și în Insulele Orkney (1), Scoția, Regatul Unit, confirmate între 9 octombrie 2022 și 26 octombrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(7) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a 18 focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte situate în statele Alaska (1), California (1), Colorado (1), Florida (2), Kansas (3), Minnesota (1), Nebraska (1), Nevada (1), Pennsylvania (1) Dakota de Sud (1) și Utah (5), Statele Unite, confirmate între 7 octombrie 2022 și 25 octombrie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(8) Ca urmare a apariției respectivelor focare de gripă aviară înalt patogenă, autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și Statele Unite au stabilit o zonă de control de cel puțin 10 km în jurul exploatațiilor afectate și au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control prezența gripei aviare înalt patogene și pentru a limita răspândirea ei.
(9) Canada, Regatul Unit și Statele Unite au transmis Comisiei informații cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea în continuare a gripei aviare înalt patogene. Aceste informații au fost evaluate de Comisie. Pe baza acestei evaluări și pentru a proteja situația sanitar-veterinară din Uniune, este necesar să nu mai fie autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene din zonele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și Statele Unite din cauza focarelor recente de gripă aviară înalt patogenă.
(10) În plus, Canada a transmis informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul ei în ceea ce privește patru focare de gripă aviară înalt patogenă dintr-o exploatație avicolă din provinciile Columbia Britanică (1), Alberta (1), Ontario (1) și Quebec (1), Canada, care au fost confirmate la 8 iunie 2022, 12 aprilie 2022, 26 aprilie 2022 și, respectiv, 14 aprilie 2022.
(11) Canada a transmis și informații privind măsurile pe care le-a luat pentru a preveni răspândirea în continuare a bolii respective. În particular, ca urmare a apariției respectivelor focare de gripă aviară înalt patogenă, Canada a pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a controla și a limita răspândirea bolii respective și, în plus, a îndeplinit cerința privind curățarea și dezinfectarea în urma punerii în aplicare a politicii de depopulare totală în exploatațiile avicole de pe teritoriile ei în care s-au înregistrat cazuri de infecții.
(12) Comisia a evaluat informațiile transmise de Canada și a concluzionat că focarele de gripă aviară înalt patogenă din unitățile avicole respective au fost eliminate și că nu mai există niciun risc asociat introducerii în Uniune a produselor obținute de la păsări de curte din zonele din Canada din care introducerea în Uniune a produselor obținute de la păsări de curte a fost suspendată din cauza respectivelor focare.
(13) Prin urmare, este necesar ca anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate pentru a se ține seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă din Canada, din Regatul Unit și din Statele Unite.
(14) Având în vedere situația epidemiologică actuală din Canada, din Regatul Unit și din Statele Unite în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă și riscul mare de introducere a acesteia în Uniune, este necesar ca modificările Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.
(15) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2061 al Comisiei (4) a modificat partea 1 din anexa V și partea 1 din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 prin adăugarea rândului US-2.296, care definește o zonă afectată în rubricile pentru Statele Unite din anexa V și din anexa XIV. Întrucât a fost detectată o eroare în ceea ce privește data confirmării focarului respectiv, este necesar ca rândurile corespunzătoare zonei US-2.296 din aceste anexe să fie rectificate în consecință. Este necesar ca respectiva rectificare se aplice de la data aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2061.
(16) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,