Recitale
(1) Este necesar să se permită investitorilor să ia decizii de investiții în cunoștință de cauză. Întrucât un proiect de finanțare participativă poate oferi mai multe împrumuturi, este necesar, atunci când se precizează metodologia de calculare a ratelor de nerambursare ale proiectelor oferite pe o platformă de finanțare participativă, să se stabilească norme pentru calcularea ratelor de nerambursare la nivelul fiecărui împrumut individual în ceea ce privește un anumit proiect de finanțare participativă oferit pe o platformă de finanțare participativă. O definiție a stării de nerambursare la un nivel mai detaliat, și anume, la nivel de împrumut, permite luarea în considerare a cazurilor în care este puțin probabil ca un dezvoltator de proiect să își îndeplinească obligațiile din credite legate de un împrumut, dar nu și de altele. Prin urmare, pentru a calcula ratele de nerambursare ale proiectelor oferite pe o platformă de finanțare participativă, furnizorii de servicii de finanțare participativă nu ar trebui să considere în mod automat că diferitele împrumuturi acordate aceluiași proiect se află în stare de nerambursare în același timp. Furnizorii de servicii de finanțare participativă ar trebui să evalueze dacă unele indicii ale stării de nerambursare sunt legate de proiectul de finanțare participativă în ansamblu, nu de un anumit împrumut. În special, în cazul în care o parte semnificativă a împrumuturilor legate de un proiect de finanțare participativă se află în stare de nerambursare, furnizorii de servicii de finanțare participativă pot considera că este puțin probabil ca celelalte împrumuturi ale proiectului de finanțare participativă respectiv să fie plătite integral fără a recurge la acțiuni, cum ar fi executarea garanției, și să trateze împrumuturile respective ca fiind în stare de nerambursare.
(2) Este necesar să se evite arbitrajul de reglementare și să se permită investitorilor să compare performanța furnizorilor de servicii de finanțare participativă care furnizează servicii de finanțare participativă constând în facilitarea acordării de împrumuturi și, în special, calitatea proiectelor oferite pe platformele de finanțare participativă. Prin urmare, este oportun să se precizeze elementele pe baza cărora acești furnizori de servicii de finanțare participativă ar trebui să considere că a avut loc o nerambursare în ceea ce privește un împrumut oferit pe platforma lor de finanțare participativă. Acești furnizori de servicii de finanțare participativă ar trebui, prin urmare, să dispună de proceduri eficace care să le permită să obțină informațiile necesare pentru a identifica, fără întârzieri nejustificate, apariția stării de nerambursare a împrumuturilor oferite pe platforma lor de finanțare participativă.
(3) Conform articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/1503, furnizorii de servicii de finanțare participativă care furnizează servicii de finanțare participativă constând în facilitarea acordării de împrumuturi trebuie să publice anual ratele de nerambursare ale proiectelor de finanțare participativă oferite pe platforma lor de finanțare participativă cel puțin în ultimele 36 de luni și să publice o declarație privind rezultatele în termen de patru luni de la încheierea fiecărui exercițiu financiar, indicând rata preconizată și rata efectivă de nerambursare a tuturor împrumuturilor pe care le-au facilitat. Pentru a se asigura că investitorii și investitorii potențiali au acces la informații cu orizonturi de timp similare în ceea ce privește evaluarea riscurilor și a randamentului în ceea ce privește împrumuturile oferite pe o platformă de finanțare participativă, este necesar să se asigure coerența cu articolul 180 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și să se utilizeze rate de nerambursare pe un an ca referință pentru calcularea ratelor de nerambursare. Ratele de nerambursare pe un an reprezintă ponderea împrumuturilor care trec de la un statut aflat în afara stării de nerambursare la o stare de nerambursare cel puțin o dată într-o perioadă de observare de un an. Prin urmare, rata de nerambursare preconizată ar trebui să furnizeze o estimare a proporției de împrumuturi care nu sunt în stare de nerambursare și care se preconizează că se vor afla în stare de nerambursare într-o perioadă de observare de un an. În consecință, pentru ca estimarea acestei rate de nerambursare preconizate să se bazeze pe rata efectivă de nerambursare, calculul ratei efective de nerambursare ar trebui să fie limitat la împrumuturile care nu se află în stare de nerambursare la începutul perioadei de observare de un an. Pentru a asigura o reprezentare comparabilă și echitabilă a ratelor de nerambursare, nu ar trebui să se aplice niciun sistem de ponderare pentru calcularea ratelor de nerambursare anuale (calcul bazat pe împrumuturi). Prin urmare, valoarea monetară a împrumuturilor nu ar trebui să fie utilizată pentru calcularea ratelor de nerambursare, pentru a se evita ca, în cadrul unui astfel de calcul, să se acorde o mai mare pondere anumitor împrumuturi. În cazul unor distorsiuni cauzate de prezența împrumuturilor pe termen scurt, furnizorii de servicii de finanțare participativă care furnizează servicii de finanțare participativă constând în facilitarea acordării de împrumuturi ar trebui să ajusteze calculul ratei de nerambursare. Pentru a asigura o reprezentare echitabilă a ratelor de nerambursare pentru investitori, furnizorii de servicii de finanțare participativă care furnizează servicii de finanțare participativă constând în facilitarea acordării de împrumuturi nu ar trebui să manipuleze sau să prezinte în mod eronat ratele de nerambursare publicate în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2020/1503.
(4) Datele incoerente, inexacte, incomplete sau depășite pot conduce la erori în calcularea ratelor de nerambursare ale proiectelor de finanțare participativă. În consecință, pentru a se asigura fiabilitatea și calitatea ridicată a datelor, procedurile legate de colectarea și stocarea datelor ar trebui să fie solide și bine documentate.
(5) Metoda internă utilizată de furnizorii de servicii de finanțare participativă pentru calcularea ratelor de nerambursare efective și preconizate ar trebui să se bazeze pe informații privind performanța împrumuturilor facilitate de furnizorii de servicii de finanțare participativă respectivi și pe categoriile de risc prevăzute în cadrul de administrare a riscurilor menționat la articolul 19 alineatul (7) litera (d) din Regulamentul (UE) 2020/1503.
(6) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare înaintat Comisiei de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), în strânsă cooperare cu Autoritatea Bancară Europeană.
(7) ESMA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(8) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și a emis un aviz la 1 iunie 2022,