Începe proba gratuită

Regulament 2022/1393 · CELEX 32022R1393

Regulamentul (UE) 2022/1393 al Comisiei din 11 august 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime de delta-9-tetrahidrocanabinol (Δ9-THC) din semințele de cânepă și din produsele derivate din acestea (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
11.08.2022
Intrare in vigoare
01.09.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_211_R_0003
Status
Inactiv
cânepă hrană contaminată inspecție alimentară norme de comercializare protecția consumatorului riscuri de sănătate semințe siguranță alimentară standardul produselor alimentare ulei vegetal

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei (2) stabilește nivelurile maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare.

(2) În 2015, Grupul pentru contaminanții din lanțul alimentar al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a adoptat un aviz științific privind riscurile pentru sănătatea umană legate de prezența tetrahidrocanabinolului (THC) în lapte și în alte alimente de origine animală (3). THC, mai precis Δ9-THC, este cea mai relevantă componentă a plantei de cânepă Cannabis sativa. Autoritatea a stabilit o doză acută de referință (DAR) de 1 μg Δ9-THC/kg de greutate corporală (Gc).

(3) Pentru a obține mai multe date privind prezența Δ9-THC și a altor precursori relevanți care nu sunt psihoactivi în produsele alimentare derivate din cânepă și în alimentele care conțin cânepă sau ingrediente derivate din cânepă, a fost adoptată Recomandarea (UE) 2016/2115 a Comisiei (4).

(4) La 7 ianuarie 2020, autoritatea a publicat un raport științific de evaluare a expunerii acute umane la Δ9-THC (5), luând în considerare datele privind incidența generate prin Recomandarea (UE) 2016/2115. Doza acută de referință de 1 μg/kg greutate corporală a fost depășită în anumite estimări privind expunerea acută. Deși este de așteptat ca estimările privind expunerea să supraestimeze expunerea acută la Δ9-THC în Uniune, expunerea actuală la Δ9-THC reprezintă un risc potențial pentru sănătate.

(5) Prin urmare, trebuie stabilite nivelurile maxime din semințele de cânepă și din produsele derivate din semințe de cânepă pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane. Dat fiind că acidul delta-9-tetrahidrocanabinolic (Δ9-THCA) poate fi convertit în Δ9-THC prin prelucrare, nivelurile maxime trebuie stabilite pentru suma de Δ9-THC și Δ9-THCA, exprimată în echivalenți de Δ9-THC.

(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 trebuie să fie modificat în consecință.

(7) Pentru a permite operatorilor economici să se pregătească pentru noile norme introduse prin prezentul regulament, este adecvat să se prevadă un termen rezonabil până la aplicarea nivelurilor maxime. De asemenea, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru produsele alimentare introduse legal pe piață înainte de data aplicării prezentului regulament.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Produsele alimentare enumerate în anexă, introduse pe piață în mod legal înainte de 1 ianuarie 2023, pot rămâne pe piață până la data durabilității lor minimale sau până la data-limită de consum.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2023.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.